Author: Sebastian Burduja

Am un Plan pentru București. Bucureștiul Viitorului

Astăzi, când toată lumea vorbește despre alegeri și politicieni, eu aleg să vorbesc despre viziune și bucureșteni. Despre Planul meu pentru București. Candidez la Primăria Generală pentru că iubesc Bucureștiul și nu pot să stau pe margine. Nu vreau să mă resemnez că vom alege iarăși răul cel mai mic pe buletinul de vot. Am intrat în această luptă nu pentru o funcție, ci pentru principiile și ideile mele. Și aleg să le susțin cu decență și seriozitate, având convingerea că am avut parte de prea mult scandal, promisiuni încălcate și incompetență în politica noastră de până acum. E timpul pentru ALTCEVA.

Sunt doctor în economie și expert în dezvoltare urbană. Știu cum putem face Bucureștiul o mare metropolă europeană. Asta am studiat la universitățile Stanford și Harvard, asta am profesat patru ani la Banca Mondială, în Washington.

Am revenit acasă cu un vis: să facem o Românie pe bune, pe muncă și pe merit. Ca ministru al cercetării, inovării și digitalizării, am creat cazierul judiciar digital și am salvat proiectul laserului de la Măgurele. Ca ministru al energiei, am lansat investiții de peste 10 miliarde de euro pentru energie sigură, la un preț corect și cât mai verde. Am demarat fuziunea ELCEN-Termoenergetica și am eliminat “taxa pe soare” pentru prosumatori. Am livrat rezultate pentru români, iar lista completă este aici: www.burduja.ro/rezultate.

M-am pregătit în toți acești ani pentru a vă putea oferi, de data aceasta, o alternativă reală. O schimbare în care să credeți. Sunt convins că știți: Bucureștiul poate și merită mult mai mult decât ce a primit în toți acești ani de la un Primar General. Împreună avem șansa să-l schimbăm în bine, cu forța unei noi generații, pregătită, conectată la pulsul lumii și gata să acționeze.

Temelia pentru Bucureștiul Viitorului este acest Plan. Pe larg, îl găsiți pe www.burduja.ro și în librării (“Planul pentru București”, editura Litera, 2024 — https://www.litera.ro/planul-pentru-bucuresti-afdiv336). Pe scurt, Planul meu are la bază cinci priorități:

1. Bucureștiul sigur. Siguranța bucureștenilor pe primul loc: luptă totală cu drogurile, vandalismul și clanurile. Schimbare capitală în Poliția Locală a Municipiului București.

2. Bucureștiul conectat. Oraș pentru oameni, traficul în subteran. Zone pietonale, piste de biciclete, rețea de pasaje rutiere și parcări publice noi. Start cu axa centrală: Piața Victoriei, Calea Victoriei, Piața Romană, Piața Revoluției. Dunărea în Capitală: canalul Dunăre-București (finalizat 70%).

3. Bucureștiul civilizat. Factura la întreținere la jumătate, căldură și apă caldă pentru toți. Modernizarea rețelei de termoficare și a CET-urilor în noul sistem integrat (fuziunea ELCEN-Termoenergetica).

4. Bucureștiul verde. 800 de hectare de parcuri noi: Pădurea Băneasa pădure-parc, proiect integrat Parcul Izvor-Parlament-Academia Română. Aer curat pentru bucureșteni: fără mașini vechi în centrul Capitalei.

5. Bucureștiul digital. Primărie pentru secolul XXI: servicii publice digitale pentru bucureșteni. Fără copii inutile sau dosare cu șină. Transparență totală: calculatorul nu ia șpagă.

Sunt Sebastian Burduja și acesta este Planul meu pentru București. Știu ce trebuie și fac ce trebuie pentru Bucureștiul de care să fim mândri din nou. Vă aștept alături, pentru că știu că vă doriți mai mult, mai repede și mai bine pentru Capitala României. Împreună schimbăm Bucureștiul. Înainte, împreună!

5 soluții pentru apă caldă în București. Ca să nu ne mai îmbătăm cu apă rece

Termoficarea nu e doar una dintre cele mai grave probleme pentru București, dar este și o problemă simplă, care ar fi putut fi rezolvată de ani de zile. Vremelniciei ocupanți ai fotoliului de Primar General au promis la unison că vor aduce apă caldă și căldură în casele bucureștenilor — toate promisiunile lor au fost doar un duș rece. De ce? Pentru că sunt în continuare sute de mii de bucureșteni care stau constant în frig. Iar gigacaloria costă aproximativ 1000 de lei la București și doar 350 la Oradea. Pentru că Oradea a avut și are primari competenți cu soluții pentru oameni, Bucureștiul a avut parte de cumetrii și blocaje. Aceasta e realitatea rece.

În cadrul unei conferințe de presă la CET Vest, alături de Claudiu Crețu, directorul general ELCEN, am prezentat soluțiile mele pentru termoficarea Bucureștiului. Ele nu sunt complicate. Costurile la factura bucureștenilor pot fi reduse cu 50-60% într-un singur mandat, iar apa caldă și căldura nu vor mai lipsi din casele noastre.

1. Fuziunea ELCEN și Termoenergetica
Prima și cea mai importantă soluție este fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica. Am propus un memorandum în Guvern și am solicitat formal acordul lui Nicușor Dan pentru această fuziune. Așteptăm un răspuns, întrucât până acum am primit doar tăcere. Prin integrarea sistemului, costurile vor scădea, ceea ce înseamnă facturi mai mici la întreținere. Integrarea înseamnă și investiții cu cap, coordonate, și rezolvarea problemei datoriilor care curg, mereu, dinspre furnizor (Termoenergetica, fosta RADET), către producător (ELCEN).

2. Optimizarea Aprovizionării cu Gaze a ELCEN
A doua soluție prezentată, în premieră, vizează problema gazelor necesare pentru producția de agent termic la ELCEN. Gazele sunt livrate de Transgaz aproape de CET-uri, iar pentru a le aduce efectiv la centrale, bucureștenii au plătit 3,2 miliarde de lei pentru tarifele de distribuție.

Da, ați citit bine. 3,2 miliarde lei din 2007 până azi. Am găsit o soluție împreună cu echipa ELCEN, specialiști de la Ministerul Energiei și cu sprijinul DG Transgaz, Ion Sterian, pentru a racorda direct cele patru centrale la rețeaua Transgaz, economisind astfel bani pentru toți bucureștenii, care au plătit până acum din buzunarele lor 50 milioane de euro, în medie, pe an, către distribuitor. În doi ani se pot racorda toate cele patru CET-uri, iar asta se va simți direct în facturile bucureștenilor. Deja ELCEN a semnat studiul de fezabilitate cu Transgaz pentru racordarea CET Vest, o conductă de doar 400 de metri. Pentru că Bucureștiul nu mai are timp de pierdut.

3. Modernizarea CET-urilor
A treia soluție constă în modernizarea CET-urilor din București. Cu excepția CET Vest, care a fost modernizat în anii 2000, celelalte CET-uri au nevoie urgentă de investiții. Vom lansa, în curând, un apel de finanțare la Ministerul Energiei din Fondul pentru Modernizare pentru CET Progresu și CET Grozăvești, proiecte de 70 și respectiv 100 de milioane de euro. CET Sud, cel mai mare din Europa, va beneficia de o finanțare de 500 de milioane de euro, printr-o aplicație individuală. Aceste investiții vor însemna costuri mult mai mici de producere a agentului termic și a energiei electrice, și o poluare mult redusă pentru bucureșteni.

4. Valorificarea Energiei Regenerabile
A patra soluție implică exploatarea surselor de energie regenerabilă, în special energia geotermală. Prin semnarea unui acord cu Departamentul de Energie al SUA și obținerea sprijinului partenerilor strategici, se va realiza un studiu de fezabilitate pentru valorificarea acestei resurse în proximitatea Bucureștiului. Actele au fost deja parafate la Washington. După finalizarea studiului de fezabilitate, Ministerul Energiei va lansa un apel de investiții prin Fondul pentru Modernizare pentru a integra energia geotermală în sistemul de termoficare al orașului. Bucureștenii vor beneficia de aer mai curat și facturi mai mici, pe baza unei resurse pe care o avem deja. Și nu o mai putem ignora. La fel de importante sunt și soluțiile de stocare, pentru care de asemenea pregătim o linie de finanțare din Fondul pentru Modernizare.

5. Reabilitarea Rețelei de Termoficare
Cea de-a cincea soluție constă în reabilitarea rețelei de termoficare. Doar 12 km din proiectul inițial pe POIM au fost recepționați până acum, iar fonduri importante au fost pierdute, chiar dacă proiectul a fost „fazat”, adică va fi finanțat din ciclul multianual 2021-2027.

Am lansat deja la Ministerul Energiei un apel de 590 milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de termoficare, iar vineri am semnat primul contract cu municipiul Suceava, care s-a pregătit din timp. Regula este „primul venit, primul servit”. Până acum, Bucureștiul nu are niciun proiect pregătit. Și e păcat, pentru că aici termoficarea e cea mai gravă problemă din toată țara.

Facturi mai mici, acces constant la apă caldă și căldură, un aer mai curat — acestea sunt cele trei mari obiective pe care le propun pentru sistemul de termoficare al Capitalei. Soluții concrete pentru Bucureștiul Viitorului.

În concluzie, lucrurile nu sunt complicate, nu discutăm despre construcția unei rachete care să ajungă pe Marte…doar despre ce avem de făcut pentru a avea apă caldă și căldură, la un cost cat mai mic, în casele bucureștenilor. Despre rezolvarea unor probleme de secol XX pentru a putea trăi normal într-o mare Capitală europeană de secol XXI.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/agora-digi/5-solutii-pentru-apa-calda-in-bucuresti-ca-sa-nu-ne-mai-imbatam-cu-apa-rece-2692495

Energie pentru o nouă Românie. Ce, cum și mai ales de ce merită

În urmă cu circa șapte luni de zile, pe data de 14 iunie 2023, atunci când am primit avizul pozitiv pentru portofoliul de ministru al Energiei, am vorbit în fața comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului despre trilema căreia trebuie să-i facă față România din punct de vedere energetic, a cărei soluționare ar trebui să reprezinte dezideratul oricărui politician care se încumetă să ocupe această funcție atât de importantă pentru bunul mers al vieții noastre.

Deși Dicționarul Explicativ al limbii Române (DEX) ne sugerează că o trilemă reprezintă ”o situație care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una”, în cazul sistemului energetic, nicio țară nu-și permite să ignore vreuna dintre aceste trei alternative. În actualul context geopolitic, energia României trebuie să fie nu doar sigură, din perspectiva securității energetice pentru cetățenii, instituțiile sociale și firmele sale, dar și verde, din perspectiva energiei curate și nepoluante, și în același timp, competitivă, având un preț al energiei cât mai redus, ceea ce înseamnă o poziție competitivă mai bună pentru produsele și serviciile sale, mai ales pentru cele energointensive. Dacă ar fi să avem o ordine de priorități, aceasta nu ar putea fi decât astfel: România sigură, România competitivă, România verde.

Atunci când am acceptat această funcție, am știut că lucrurile nu vor fi simple. Că trilema energetică nu poate fi rezolvată nicăieri în lume peste noapte, oricâte eforturi ai depune tu sau oamenii care lucrează cu tine în echipa și în ministerul tău. Că nu există nicio baghetă magică care să ne ajute să facem instantaneu proiectele pe care sistemul energetic național le așteaptă de decenii. Că unele lucruri de care ne apucăm le facem nu numai pentru generația noastră, dar mai ales pentru generațiile viitoare. Sau, cum spune o vorbă înțeleaptă, ”unele semințe pe care le plantăm vor da naștere unor copaci la umbra cărora poate nu vom fi noi cei care ne vom odihni, ci copiii copiilor noștri”.

Acesta este gândul pe care l-am avut când am pornit la drum, la Ministerul Energiei, că Nicolae Iorga avea mare dreptate: „Înțelepciunea vieții este simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte”. E atât de simplu de conceput și totuși atât de complicat de realizat.

Să nu vă închipuiți că activitatea unui ministru se desfășoară doar sub auspiciul unor zile însorite, pline de realizări. Sunt destule zile în care poți să te întrebi dacă merită sacrificiul: orele lungi, nopțile petrecute la birou, frustrarea luptelor cu morile de vânt din malaxorul unei birocrații adesea copleșitoare sau absurde. Cine crede că e suficient să ai bune intenții, greșește, e nevoie de mult mai mult pentru a livra rezultate. E nevoie de nervi tari, de anduranță, de o doză de idealism sau poate de nebunie.

Suntem conștienți că sunt multe lucruri în activitatea noastră care pot fi îmbunătățite. Că uneori mai facem greșeli, sau că este posibil ca nu toate deciziile pe care le luăm, la un moment dat, să fie cele mai bune. Acesta este și motivul pentru care ne place nu numai să ne recunoaștem singuri neajunsurile, dar și să fim receptivi la sugestiile venite din afara ministerului. În acest mod am privit și analizat raportul recent al Curții de Conturi, în urma unei misiuni de audit realizată în cadrul ministerului, intitulat ”Energia din surse regenerabile și contribuția la asigurarea independenței energetice”. Consider util acest raport pentru îmbunătățirea activității noastre de elaborare de programe și planuri energetice, inclusiv de programe de investiții pentru punerea în funcțiune de noi capacități de producere de energie electrică.

O lectură atentă a celor 55 de pagini ale raportului Curții de Conturi despre situația energiei nu ar fi putut trece cu vederea și omite să menționeze că, raportul analizat se bazează pe date aferente unei perioade care a început să curgă în urmă cu șapte ani de zile, respectiv în 2017 și că evaluarea se oprește înainte de mandatul meu, la nivelul anului 2022. Astfel, fotografia realizată de specialiștii Curții de Conturi omite să observe însuși contextul (nefavorabil) ce a definit în mod substanțial perioada auditată, dat de declanșarea și apoi continuarea războiului din Ucraina și de sancțiunile impuse Federației Ruse de Uniunea Europeană, aspecte care au necesitat eforturi constante și considerabile în vederea reducerii dependenţei economiei naţionale de importul de gaze naturale.

Ministerul Energiei a comunicat punctul său de vedere Curții de Conturi raportat la concluziile formulate, arătând că o serie de concluzii formulate ca urmare a auditului, cum ar fi ,,începând cu anul 2019, România a devenit importator net de energie” și-au diluat mult din valabilitate la momentul actual, astfel cum rezultă din datele comunicate de Institutul Național de Statistică și constatările Comisiei Naționale de Prognoză. Astfel, la nivelul lunii decembrie 2023, datele INS aferente anului 2023, comparate cu aceleași date aferente anului 2022, arată că exportul de energie electrică a fost de 9439,3 milioane kWh, în creștere cu 3751,2 milioane kWh.

Deosebit de relevante sunt și constatările, mai descriptive, ale Comisiei Naționale de Prognoză, respectiv:

Mai mult, nu mai departe de luna decembrie a anului 2023, un alt articol publicat de Redacția Digi Economic, bazat însă pe date statistice ale Eurostat, indică faptul că România se află în primele zece state din UE care au o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă, cităm: ,,în rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a surselor de energie regenerabilă în consumul brut de electricitate în 2022 se înregistra în Suedia (66%), Finlanda (47,9%), Letonia (43,3%), Danemarca (41,6%), Estonia (38,5%), Portugalia (34,7%), Austria (33,8%), Lituania (29,6%), Croaţia (29,35%) şi România (24,14%)”.

Nu pot fi, însă, de acord cu o serie dintre sentințele pe care le-au dat unii reprezentanți ai mass-media, după parcurgerea acestui raport, de tipul ”avem în Guvernul României nu un Minister al Energiei, ci unul al Lipsei de Energie. Sau al Apatiei” sau ”Curtea de Conturi acuză dezastrul din energie”. Considerăm că aceste concluzii sunt nu numai departe de adevăr, dar și nedrepte față de munca depusă de mine și de colegii din minister.

Motiv pentru care, în spiritul transparenței, al responsabilității și al respectului față de toți cei care sunt interesați de bunul mers al sistemului nostru energetic, mă simt dator să demontez toate aceste acuze nefondate prin ceea ce am făcut în cele șapte luni de mandat la Ministerul Energiei.

Așadar:
1. Am păstrat prețurile la energie electrică și gaze plafonate pentru toți românii. Guvernul și-a asumat păstrarea schemei de compensare-plafonare, cu toate costurile aferente, ținând cont că toate companiile din energie au contribuit la bugetul de stat cu peste 40 de miliarde de lei. Schema asigură protecția românilor și stabilitatea sistemelor de facturare și management clienți pentru companiile din furnizare, care oricum au o problemă de cash-flow. De aceea a fost important să avem prins în bugetul pe 2024 un miliard de lei pentru schema de plafonare-compensare, care va fi alimentată și pe parcursul anului 2024 din fondul de tranziție energetică.

Unul din cele mai importante obiective asumate de mine este asigurarea unui preț corect pe facturile românilor și firmelor românești. Am reușit să deblocăm plăți de peste trei miliarde de lei pentru companiile din furnizare, inclusiv printr-o ordonanță de urgență pentru alocarea fondurilor din taxa de solidaritate către aceste compensări. Ca să știe tot românul: diferența dintre prețul energiei electrice și gazelor naturale și ceea ce consumatorii plătesc în fiecare lună este suportată de furnizori, care ulterior vin cu facturile la validare la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și către Ministerul Energiei pentru clienți non-casnici, respectiv către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru clienții casnici. Pentru ca 5 milioane de gospodării să plătească doar 35 de lei factura la curent din vârful crizei energetice și până astăzi, statul român trebuie să facă un efort și să plătească aceste diferențe, față de prețul din piață, către companiile din furnizare. Pe datele Eurostat, luând în calcul prețurile plafonate, nu cele din contracte, ci efectiv cele plătite de consumatori, România are al patrulea cel mai ieftin gaz din UE, iar la energie electrică este undeva la jumătatea clasamentului.

2. Am asigurat stocurile necesare pentru sezonul rece. În prezent, avem gaze în depozite la un nivel de circa 77%, diferența față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de peste 118 milioane metri cubi. De asemenea, gradul de umplere a lacurilor energetice este în jurul valorii de 73%, un nivel bun pentru o producție optimă de energie din surse hidro. Iar dacă se importă anumite cantități de gaz în unele zile, nu este pentru că nu avem suficient în depozite și din producția zilnică, ci pentru că pur și simplu furnizorii sunt companii comerciale și aleg varianta cea mai ieftină. Importurile pot fi mai ieftine decât extragerea gazului din depozite.

3. Am accelerat investițiile din fonduri europene. Prioritatea zero de la începutul mandatului meu a fost asigurarea finanțărilor pentru investiții în sectorul energetic, în special din PNRR și din Fondul pentru Modernizare. Atragerea investițiilor este vitală pentru asigurarea securității și independenței energetice a României și pentru un preț corect la factură. Este încă un pas în dezvoltarea unei economii bazate pe sustenabilitate, energie verde, regenerabilă și curată. Avem aproape 18 miliarde de euro la dispoziție pe care suntem obligați să îi punem la treabă (pe PNRR – 1,6 miliarde euro și 16 miliarde euro din Fondul pentru Modernizare).

În numai câteva luni de mandat, am deblocat jaloanele din PNRR restante, cel privitor la centralele pe gaz cu ciclu combinat și producția de hidrogen. Ambele sunt acum rezolvate, așteptăm auditul final. Al doilea apel este prima schemă de ajutor de stat din Uniunea Europeană pentru sprijinirea producției de hidrogen și poziționează România printre liderii acestui domeniu de vârf al viitorului. Valoarea totală a proiectelor finanțate depășește 1,2 miliarde lei. Evaluările au fost efectuate de către experții Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai ministerului.

Am accelerat și investiția 1 din PNRR, producția de energie regenerabilă, solar și eolian, pentru care acum șapte luni nu fusese semnat niciun contract și pentru care am finanțat proiecte în valoare totală de peste 8 miliarde de lei, cu o putere instalată de peste 1700MW. De aceea am plecat împreună cu peste 50 de colegi la ora 4 dimineața în ultima zi lucrătoare a anului. Nu pentru că am fi îngrășat porcul în ajun, ci pentru că omenește efectiv nu se putea face mai mult în câteva luni de mandat și era ultima zi în care se mai puteau semna contracte.

Totodată, în contextul modificării PNRR și al adăugării unui nou capitol, Repower EU, în cadrul negocierilor ce au avut loc cu serviciile Comisiei Europene, ce au pornit de la constatarea tuturor părților avizate a contextului nefavorabil marcat de declanșarea și apoi continuarea războiului din Ucraina și de sancțiunile impuse Federației Ruse de Uniunea Europeană, Ministerul Energiei a reușit să justifice existența condițiilor obiective ce au determinat întârzieri în implementarea proiectelor aferente sprijinirii investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, și pe cale de consecință să obțină decalarea termenului de finalizare a implementării acestora cu șase luni de zile.

Pe Fondul pentru Modernizare (FM) s-au semnat contracte nerambursabile în valoare de peste 6 miliarde de euro, inclusiv pentru modernizarea sistemelor de distribuția a energiei electrice și preluarea unui număr mai mare de prosumatori. Alte apeluri de mare interes pentru noi sunt cele pentru autorități publice pentru autoconsum prin producția de energie solară și eoliană (apel deja lansat și aflat în evaluare), dar și apelurile pentru sistemele de termoficare (producție de agent termic și reabilitare rețea), care vor fi lansate în prima parte a acestui an. În martie vom pune la bătaie încă un miliard de euro, granturi pentru autoconsum și producție energie electrică din surse regenerabile, pentru companii private. Astfel, cei care nu au prins finanțare pe investiția 1 din PNRR au o nouă mare șansă să beneficieze de sprijin pentru proiectele lor. Tot anul acesta, vom lansa și alte programe din FM, inclusiv pe stocare și biomasă, și vom putea pune la bătaie încă 1,5 miliarde euro. Plus încă 3 miliarde de euro pentru licitațiile pentru contractele pentru diferență (CfD), un nou mecanism de sprijinire a investițiilor în parcuri solare și eoliene prin fixarea unui preț garantat pentru 15 ani.

4. Am relansat și/sau accelerat marile proiecte din domeniul energetic: programul nuclear civil românesc (retehnologizarea unității 1, construcția unităților 3 și 4, reactoarele modulare de mici dimensiuni – SMR, program care va livra până în 2032 puteri instalate de încă 1400MW prin noile reactoare 3 și 4 de la Cernavodă, plus reactoarele modulare de mici dimensiuni – 6 module planificate de câte 77MW), Tarnița-Lăpuștești (prima hidrocentrală cu acumulare prin pompaj de până la 1GW), interconectorul de înaltă tensiune prin curent continuu de la Marea Neagră la granița de Vest (care va contribui atât la echilibrarea sistemului energetic național, cât și la potențialul de pol energetic al României în întreaga regiune), finalizarea investiției în centrala pe gaz de la Iernut, programată pentru decembrie 2024, investiția privată de la Mintia, un proiect privat de peste 1 miliard de euro, care promite să devină, cu 1700MW putere instalată, cea mai mare centrală pe gaz din Europa, centralele pe gaz de la Ișalnița și Turceni (1350MW în total), plus exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep, care vor transforma România, din 2027, în producătorul numărul 1 din Uniunea Europeană și vor dubla efectiv producția națională de gaze naturale. Suntem conștienți că fără creșterea producției de energie și modernizarea sistemului energetic, nu avem nicio șansă să rezolvăm problema trilemei energetice.

Am finalizat în timp record programul Electric Up 1 și ne pregătim intens de Electric Up 2, cu un buget de 800 milioane lei pentru IMM-urile românești. A fost încheiată etapa de implementare a proiectelor din programul Electric Up 1 pentru antreprenorii care au investit în panouri fotovoltaice și în stații de încărcare a mașinilor electrice. Au fost implementate peste 1500 de proiecte cu o valoare totală de aproape 480 milioane lei. Pentru Electric Up 2, vom mări capacitatea instalată și vom îmbunătăți substanțial condițiile de finanțare, venind în sprijinul nevoilor operatorilor economici.

Am finalizat cu succes listarea Hidroelectrica, cea mai de succes listare din lume în acest moment, în ultimul an. Listarea la bursă creează numeroase oportunități pentru companie, una dintre cele mai semnificative fiind aceea de a atrage capital suplimentar și de a finanța investiții în extinderea și modernizarea activelor sale. Ne bazăm pe Hidroelectrica pentru dezvoltarea infrastructurii energetice a României și pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili. Și ne bazăm pe românii care investesc pe Bursa de Valori București.

Am reușit să menținem pe linia de plutire mineritul românesc. Am operaționalizat noul Complex Energetic Valea Jiului (CEVJ), protejând cele peste 2.000 de locuri de muncă și asigurând resursele pentru punerea în siguranță a celor patru mine aflate în exploatare (Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan), respectiv pentru noi proiecte (exploatare cuarț, 2 microhidrocentrale, un nou grup pe gaz, folosirea biocarbonului în Termocentrala Paroșeni, parcuri solare). La Gorj, unde avem 10.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO), ne-am asumat un calendar accelerat pentru decarbonizare. Am găsit deschidere la Bruxelles pentru un dialog tehnic, axat pe nevoia asigurării stabilității sistemului energetic național. Așteptăm anul viitor studiul de adecvanță al Transelectrica și datele concrete pentru a putea prelungi exploatarea și valorificarea lignitului până la punerea în funcțiune a termocentralelor pe gaz de la Ișalnița și Turceni.

5. Am restartat cadrul strategic al politicilor publice în sectorul energetic. Am finalizat prima variantă a PNIESC și am lansat Consiliul Onorific, în pregătirea Strategiei Naționale Energetice. România nu are, din păcate, la acest moment, o strategie energetică aprobată. Au fost mai multe încercări, din 2016 până în prezent, pentru a da României o asemenea strategie, un asemenea document de viziune. Am constituit un Consiliu onorific, reunind unii dintre cei mai buni specialişti în sectorul energetic românesc şi am avut discuții cu Banca Mondială. Vom beneficia de sprijinul experţilor Băncii pentru acest demers şi ne-am propus un calendar foarte ambiţios în care, în prima parte a acestui an, să avem o versiune finală a acestei strategii. Va fi o strategie suplă, mai degrabă un document de viziune, fără o listă de proiecte, pentru că atunci când incluzi lista de proiecte trebuie să treci prin acea evaluare de mediu îndelungată, complicată.

Prima versiune a Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC) a fost transmisă Comisiei Europene, toamna trecută, România încercând astfel să recupereze o serie de întârzieri care existau în momentul în care am preluat mandatul de ministru. Pe scurt, PNIESC-ul evidențiază faptul că energia verde are un rol important, pentru că ea contribuie într-adevăr la procesul de decarbonizare a sectorului energetic și a economiei româneşti. Ea trebuie însă complementată sau pusă în valoare de capacităţi de stocare şi, bineînţeles, de producţie în bandă. Strategia Energetică va trebui să fie pe deplin corelată cu Planul Naţional Integrat care va fi adoptat ulterior, până în vară, aşa cum ne solicită Comisia Europeană.

Nu în ultimul rând, suntem cu proiectul de lege pentru energie eoliană offshore în Parlamentul României, după ce am reușit adoptarea lui în guvern. Un proiect complex, cu peste 30 de avize și puncte de vedere, elaborat cu sprijinul Departamentului de Stat din SUA și al altor guverne care sunt avansate în proiectele de tip eolian offshore, cum ar fi Olanda. La 1 martie avem toate șansele să avem o lege pentru energie eoliană în România, iar în 2023 putem genera pentru prima dată energie electrică în largul Mării Negre.

Acesta este un scurt bilanț al acestor șapte luni de mandat. Nu este exhaustiv, sunt multe alte teme abordate, pentru care rezultatele vor veni în timp (proiectele hidroenergetice începute înainte de 1989 și accelerate/deblocate, proiectele pentru combaterea sărăciei energetice extreme, proiectului unui nou CET în București, Titan Power, care va începe curând, recuperarea ciclului nuclear integrat pentru Nuclearelectrica și posibilitatea restartării producției de apă grea în România, cu sprijin canadian etc.). E mult, e puțin? Fiecare decide, aceasta este frumusețea democrației.

Pentru mine, testul suprem este testul oglinzii. „Dialogul” sincer cu mine însumi: am făcut tot ceea ce a fost omenește posibil și a depins de mine să las în urmă o Românie mai bună? Răspunsul îl dau în fiecare dimineață și în fiecare seară, când pun capul pe pernă. Și nu doar eu, ci toată echipa de la Ministerul Energiei, care mi-a demonstrat că există suficient de mulți oameni care iubesc România și, de lucrează la stat, nu stau deloc. Voi crede până la ultima respirație în viitorul României și în România Viitorului, pentru că am încredere în națiunea română. Și pentru asta merită tot

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/energie-pentru-o-noua-romanie-ce-cum-si-mai-ales-de-ce-merita-2652941

Un singur cuvânt pentru un 2024 cu energie bună

Nu puțini sunt cei care au zâmbit când, la audierile pentru mandatul de ministru al energiei, am spus că am trei priorități: investiții, investiții, investiții. Și asta am făcut în aceste șase luni de zile. Aici raportul complet de activitate. Logica este simplă: investițiile înseamnă dezvoltare economică, iar investițiile în energie trebuie să fie temelia pentru România Viitorului.

Am mai spus-o: creșterea economică este produsul dintre populație și productivitatea individuală. Nu putem schimba dinamica demografică a României pe termen scurt, deși asta nu înseamnă că nu trebuie să avem programe pe două direcții: sprijinirea familiilor cu copii și programe naționale de repatriere a diasporei. Mult mai la îndemână ne este pârghia productivității, ceea ce înseamnă că trebuie să producem mai mult cu aceeași unitate de efort. 

Pentru românul de rând, energia trebuie să fie sigură înainte de toate. Să se aprindă becul și aragazul. Să aibă căldură și apă caldă — pentru sute de mii de bucureșteni acestea reprezintă încă un lux, iar asta este pur și simplu inacceptabil. Și dacă Primăria Generală nu ar fi întârziat licitația cu un an și jumătate pentru reabilitarea sistemului de termoficare, lucrurile ar fi stat mai bine și nu am fi pierdut efectiv sute de milioane de euro. Dar, despre asta, într-un alt episod. 

Energia se simte și în facturile care vin în fiecare lună. Aici guvernul și-a asumat păstrarea schemei de compensare-plafonare, care ne-a costat până acum 17 miliarde de lei, dar companiile din energie au contribuit la bugetul de stat cu peste 40 de miliarde. De ce contează păstrarea schemei? Pentru că asigură protecția românilor și stabilitatea sistemelor de facturare și management clienți pentru companiile din furnizare, care oricum au o problemă de cash-flow. De aceea a fost important să avem prins în bugetul pe 2024 un miliard de lei pentru schema de plafonare-compensare, care va fi alimentată și pe parcursul anului 2024 din fondul de tranziție.

La fel de important, energia înseamnă competitivitate pentru mediul privat românesc. Un cost redus al energiei înseamnă o poziție competitivă mai bună pentru produsele și serviciile românești, mai ales pentru cele energointensive (industria grea, industria petrochimică, industria farma etc.), unde România are oricum un deficit comercial semnificativ. 

Din 2027, avem toate șansele să intre în sistemul național de transport primele molecule de gaz din Neptun Deep. Un proiect colosal de important, care va dubla efectiv producția națională de gaz, transformând România în producătorul nr. 1 al Europei. Asta va însemna un cost mai mic pentru investitori, existând premise pentru creșterea rentabilității combinatelor producătoare de îngrășăminte, dar și creșterea producției de energie electrică. La final de 2024, se va termina mult-așteptata centrală pe gaz de la Iernut, o epopee despre care cineva ar trebui să scrie o carte într-o bună zi. În plin avânt este și investiția de la Mintia, un proiect privat de peste 1 miliard de euro, care promite să devină, cu 1700MW putere instalată, cea mai mare centrală pe gaz din Europa. 

Producția de energie electrică va crește și prin noile investiții în capacități bazate pe energie regenerabilă (solar, eolian). Un singur exemplu grăitor: investiția 1 din PNRR, pentru care acum șase luni nu fusese semnat niciun contract, se apropie de final. Ce înseamnă asta? Capacități de peste 2000MW putere instalată, cu mult peste ținta asumată prin PNRR de 950MW. Energie verde, cu sprijin din fonduri europene. La începutul anului viitor vom avea și primele licitații pentru contractele pentru diferență (CfD), un nou mecanism de sprijinire a investițiilor în parcuri solare și eoliene prin fixarea unui preț garantat pentru 15 ani. Încă 5000MW. Și încă 1,5 miliarde euro din Fondul pentru Modernizare, tot pentru producția de energie verde, bani pe care îi vom pune la bătaie în 2024.

Apoi, mai avem proiectele strategice pe termen lung. Programul nuclear civil românesc, care va livra până la începutul următorului deceniu încă 1400MW prin noile reactoare 3 și 4 de la Cernavodă, plus reactoarele modulare de mici dimensiuni (6 module de câte 77MW). În același orizont de timp, avem șanse să vedem finalizat marele proiect Tarnița-Lăpuștești, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de până la 1GW, plus interconectorul în curent continuu de la Marea Neagră la granița de Vest, care va contribui atât la echilibrarea sistemului energetic național, cât și la potențialul de pol energetic al României în întreaga regiune. Se adaugă la toate acestea capacitățile de la producători, a căror număr a depășit 100.000, cu o putere instalată mai mare decât a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. 

De ce este vitală accelerarea acestor investiții? Pentru că o producție mai mare de energie electrică și de gaze naturale înseamnă un preț la mic la factură, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici. Deci o viață mai bună și o economie mai puternică și mai atractivă pentru investitori. Și mai înseamnă cel puțin două lucruri. Primul: România, independentă energetic. Prin noi înșine, ne acoperim nevoile doar din resursele proprii, ceea ce înseamnă siguranță și reziliență. Al doilea: România, hub energetic regional. Devenim furnizori de resurse energetice și de securitate pentru întreaga regiune.

Închei cu o anecdotă bazată pe fapte reale. Când a venit ministrul maghiar pentru relații externe și comerț la București, Peter Siarto, i-am spus că e mai cald la București decât la Moscova și l-am invitat să alergăm împreună pe malul Dâmboviței. Și i-am mai spus că nu ne-ar deranja cu nimic să înlocuim dependența energetică a Ungariei față de Rusia cu o dependență față de România. 

2024 va fi un an cu energie bună — garantat. Cu o condiție: investiții, investiții, investiții. 

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/un-singur-cuvant-pentru-un-2024-cu-energie-buna-2629987

Editorial:Economia României vs. cârcotașii de serviciu. Trei vești bune și una proastă

Fiecare început de an este un bun prilej pentru a privi în perspectivă și, de ce nu, pentru optimism. Noi avem un obicei, pe care eu îl denumesc maladia scepticismului cronic, de a vedea doar lucrurile care nu merg sau se împotmolesc, de a ne concentra pe știrile negative și pe eșecuri. Noroc că sunt alții care ne reamintesc constant că lucrurile merg bine în România.

Zilele trecute, a circulat timid în social media un articol despre „verdictul” specialiștilor de la Harvard care susțin că economia României este a 19-a cea mai complexă şi sofisticată a lumii. O analiză bună și care ne spune multe despre unde trebuie să privim și de unde vine creșterea economică. Și care m-a inspirat pentru acest articol.

Prima veste bună

Investițiile străine directe la finele lunii octombrie însumau 9,399 miliarde euro – date BNR, preluate de cursdeguvernare.ro. Sunt cele mai recente cifre, dar chiar și fără anul complet avem un nivel record care a depășit atât fluxul net al investițiilor directe ale nerezidenților în România raportat pentru întregul an 2021 (8,94 mld. euro), cât și valoarea record obținută înainte de declanșarea crizei economice (9,21 mld. euro în 2008).

În primele zece luni ale anului 2022, investițiile directe ale nerezidenților în România au crescut cu aproape 21% față de nivelul raportat pentru perioada similară din 2021. În plus, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele zece luni din 2022, cu peste 30%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 6.175 de unităţi, conform datelor centralizate de ONRC și citate de Agerpres.

Iar anul acesta va deveni funcțională și Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, în coordonarea prim-ministrului, care avea un rol proactiv în atragerea de investiții străine (și promovare a exporturilor) și va crește considerabil acești indicatori. Despre acest demers am scris încă de la stadiul de idee. Acum avem șansa să o punem în practică, mai ales în contextul regional de securitate, în care România este cap de pod pentru viitoarele eforturi de reconstrucție a Ucrainei, după cum arată și o recentă analiză Reuters.

A doua veste bună

Previziunile economice de iarnă ale Uniunii Europene estimează faptul că România va avea o creștere economică de 4,2 în 2022 și 4,5% în anul 2023 (pe locul 3 în Uniunea Europeană, după Malta și Slovacia).

Specialiștii vorbesc în raport despre finalul anului 2022 cu perspectivă de creștere pozitivă în special în servicii, comerț cu amănuntul, construcții și industrie, dar și despre un nivel puternic al investițiilor, susținute de PNRR și alte fonduri UE. Am spus obsesiv în ultimii ani că nu avem voie să reducem ritmul investițiilor, indiferent cât de aproape este tentația populismului. România asta face, în contextul construcției bugetare pe 2023: investiții, investiții, investiții.

Vă invit să priviți aceste prognoze în contextul general: criza energetică din toată Europa, războiul din Ucraina (și consecințele acestuia pe multiple planuri), tendințele inflaționiste, noua economie din era post-pandemie.

A treia veste bună. Și cea mai importantă

Revin la știrea care a inspirat acest articol. Conform Atlasului de Complexitate Economică realizat de Universitatea Harvard, economia României este a 19-a cea mai complexă şi sofisticată a lumii, estimând o creștere în medie cu 2,9% până în 2030. Ca referință, Polonia (cu care ne place să ne comparăm), cea mai dezvoltată economie din regiune, este pe locul 26 în același clasament. Mai mult, același raport estimează și că PIB-ul per capita va creşte în medie cu 3,5%, iar țara noastră se va poziționa în prima jumătate a clasamentului.

Și pentru că pericolul extremismului nu a dispărut complet la noi și nici profeții anti-UE, mai las aici câteva date interesante: România a primit un imbold semnificativ după aderarea la UE. De pe locul 29 în 2007, după 10 ani în Uniunea Europeană, în 2017 eram deja pe locul 24 și am crescut de la an la an, până la 19 în prezent.

Ce mi-a mai atras atenția în raport, și nu doar pentru că sunt ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, este importanța industriei IT&C. Pe care sigur că o știu și o știm cu toții, dar ajută când ne spun și alții. Industria IT și comunicații este de departe cel mai mare contributor la exporturile României, reprezentând 20,41% din fluxul comercial net, urmată de transporturi (12,13%) și autoturisme (6,64%).

Domeniul IT&C are un imens potențial, cu atât mai mult cu cât România astăzi se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește Indicele economiei și societății digitale, celebrul DESI. La ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, avem pe de o parte PNRR, cu o serie de reforme și investiții în transformarea digitală (cloud-ul guvernamental, îmbunătățirea conectivității, creșterea competențelor digitale de bază și a celor avansate, scheme de perfecționare / recalificare a angajaților) și, pe de altă parte, suntem activ implicați într-o serie de programe și parteneriate care vor accelera tranziția către o economie digitală, atât pentru domeniile clasice (servicii publice electronice, cu Republica Moldova), cât și pe zone de avangardă (inteligență artificială, cu SUA, EAU etc.).

În plus, transformarea digitală nu înseamnă doar recuperarea decalajelor, ci și accelerarea inovării în toate ramurile economice. De exemplu, conform aceleiași analize Harvard, doar în agricultură accesul la tehnologii noi de eficientizare și deschiderea către mai multe piețe a dus la o dublare a exporturilor României în perioada 2010-2020 (de la 5,7 la peste 10 miliarde de dolari). Și, în final, toate investițiile în digitalizare și noi tehnologii înseamnă o viață mai bună pentru români. De fapt, pentru asta suntem aici.

Inovare și cercetare – ingredientele (deloc) secrete ale creșterii economice
România inovatoare este unul dintre pilonii despre care am scris în cartea Planul pentru România, publicată în 2020 la editura Litera. Modelul nu e inventat de mine, ci rezultatul a secole de cercetare economică, până la Robert Solow și Paul Romer. Investițiile în capitalul uman și în inovare sunt esențiale pentru creșterea economică a unei țări pentru că generează capacitate endogenă (internă) de creare și valorificare a noilor tehnologii, ceea ce se traduce prin creșterea productivității individuale. Deci, salarii mai mari și condiții mai bune de trai pentru toți românii.

Am scris în cartea mea despre patru modele pe care le putem adapta: Israel, SUA (DARPA), Singapore sau Estonia. Și lucrăm la asta: anul acesta vom lansa Fondul Român de Inovare, pe modelul din Israel, în care statul să investească și să devină acționar în companii cu potențial mare de inovare. Iar analiștii Harvard confirmă că abordarea este corectă. Cum a crescut în clasamentul lor complexitatea economiei românești? Din anul 2000, companiile din România au creat și exportat 51 de produse noi.

Structura economiei românești și know-how-ul acumulat ne oferă oportunități de diversificare. Cheia este să valorificăm succesele existente. Exportăm servicii în IT&C? Ce-ar fi să folosim resursa umană și avantajele competitive (cum ar fi conectivitate) că să generăm intellectual property? Să creăm produse cu valoare adăugată, să inovăm, să găsim soluții la problemele omenirii. Să facem mai multe “companii de produs” și mai puțin outsourcing. O temă pentru 2023 și pentru anii care urmează.

Pentru toate acestea, e nevoie de echilibru și maturitate. Nu avem voie să facem niciun pas greșit, cu atât mai puțin în contextul actual. Și pentru că ținem mai mult cont de ce spun străinii decât de propria intuiție sau chiar de realitate, închei cu o frază și o imagine din raportul Harvard, pe post de material de inspirație pentru ceea ce urmează:

GROWTH CAN BE PURSUED BY LEVERAGING EXISTING SUCCESSES TO ENTER MORE COMPLEX PRODUCTION.

PS. Vestea proastă nu există. Am pus sintagma în titlu doar pentru click-uri. Mai exact pentru click-urile celor bolnavi de scepticism cronic, care abia așteptau un subiect de comentat. Nu înseamnă că totul merge perfect, ci că ajută să ne uităm și la ceea ce facem bine. Măcar la început de an.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/economia-romaniei-vs-carcotasii-de-serviciu-trei-vesti-bune-si-una-proasta-2210361

5 idei pentru România viitorului

Articolul este scris de Sebastian Burduja împreună cu Dragoș Baltă

România este printre țările cu cea mai rapidă creștere economică din Europa. Această performanță se datorează în primul rând apartenenței noastre la UE. E de ajuns să ne uităm la Serbia și Ucraina, țări cu o performanță economică superioară după căderea Cortinei de Fier, pentru a ne da seama cât de importantă a fost, este și va fi pentru noi apartenența la acest grup select.

Dar am știut și noi să punem osul la treabă. Tranziția noastră a început de pe ultimul loc. Între timp, însă, am ajuns la un PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare (indicatorul folosit de UE pentru a măsura dezvoltarea țărilor membre și pentru a aloca fonduri structurale) peste cel al Bulgariei, Greciei, Slovaciei, Croației și Letoniei, și în același pluton cu Polonia, Portugalia și Ungaria. Orașele românești, mai ales Bucureștiul, au economii dinamice, peste multe alte orașe europene. Asta înseamnă că am făcut și noi ceva bine.

Economia românească nu ar fi crescut atât de rapid dacă nu s-ar fi bazat pe creșterea productivității individuale, cheia de boltă a modelelor de dezvoltare economică de la Paul Romer și Robert Solow încoace. Și datele Eurostat confirmă că România a avut cea mai rapidă creștere a productivității individuale în UE. Ca atare, avem motive important pentru a fi mândri de România și de români, chiar dacă a ne pune singuri – și, mai ales, unii altora – piedică e sport național la noi. Trebuie să știm să profităm la maxim de „aurul” curat pe care îl avem atât la noi acasă, cât și peste hotare: oamenii. În cele ce urmează, prezentăm cinci idei bazate pe această avuție națională – capitalul uman – pentru România viitorului.

E greu să vorbim despre infrastructura educațională a secolului XXI când știm că avem încă școli cu toaleta în curte în unele localități din România. Dar faptul că încă avem nevoi de bază neacoperite nu înseamnă că nu putem să ne gândim încă de pe acum la viitor. Este vital să oferim copiilor și tinerilor români instrumentele necesare pentru a gândi și clădi viitorul. Este bine știut că geniile ce au modelat prezentul nostru și modelează și viitorul nostru, de la Bill Gates la Paul Allen (fondatorii Microsoft), Steve Jobs și Steve Wozniak (fondatorii Apple), Larry Page și Sergey Brin (fondatorii Google), Mark Zuckerberg și Eduardo Saverin (fondatorii Facebook), sau Elon Musk și Peter Thiel (fondatorii PayPal și ulterior Tesla) au avut acces la tehnologie de vârf încă de pe băncile școlii. De exemplu, Bill Gates și Paul Allen au pus bazele sistemului de operare Microsoft la liceul lor de lângă Seattle, care avea în momentul acela unul dintre puținele calculatoare disponibile la nivel mondial.

Trebuie să creăm și noi condiții similare pentru copiii noștri, aducându-le tehnologiile de ultimă generație cât mai aproape. Vestea bună este că există linii de finanțare exact pentru acest gen de intervenții, prin PNRR, și trebuie să știm să profităm la maxim de aceste fonduri, atât la nivelul unităților de învățământ, cât și prin bibliotecile județene, municipale/orășenești și rurale, chiar prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (ghidul va fi lansat foarte curând în consultare publică).

Se vorbește destul de mult, mai ales în contextul fondurilor europene, despre specializare inteligentă, dar puțini înțeleg această noțiune. Cea mai bună explicație a conceptului este dată de către o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard, ce au elaborat Atlasul Complexității Economice (Atlas of Economic Complexity). Teza lor de bază este că țările cele mai dezvoltate sunt cele cu ponderea cea mai mare de oameni care știu să facă ceea ce puțini alții în lume știu să facă. De exemplu, numărul de specialiști IT din lume este relativ redus, iar cei mai buni primesc salarii foarte mari. De aceea sunt și foarte greu de atras în sectorul public, de exemplu. Numărul celor ce pot planta cartofi sau pot asambla o mașină este, însă, mult mai mare, ceea ce ține salariile/veniturile acestor experți la un nivel redus.

Pentru a putea să suținem creșterea productivității individuale în România, trebuie să știm cum să ne specializăm/diferențiem inteligent în domenii cu căutare la nivel mondial, și cu puțini specialiști în acel domeniu. Suntem deja buni pe partea de IT: de exemplu, Clujul, conform bazei de date Metroverse, administrată de Universitatea Harvard, are cea mai mare pondere de IT-ști în forța de muncă locală între toate orașele medii și mari din Europa. Totodată, trebuie să ne specializăm și în alte domenii ale viitorului, care vor redefini lumea așa cum o cunoaștem azi: inteligența artificială, bioeconomia, econano-tehnologii şi materiale avansate, energia verde (inclusiv ingineria nucleară), științele aerospațiale.

Prin fondurile europene disponibile prin Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF), România va avea șansa finanțării unor proiecte cu adevărat deștepte, care acoperă multiple domenii de specializare inteligentă. Avem potențialul de a scrie viitorul nu doar pentru noi, ci și pentru întreaga lume, dacă vom avea și curajul să facem asta, prin hub-uri pentru inteligență articificială, hidrogen, energie nucleară de generație IV (ALFRED), nano-tehnologie, industrie aerospațială. Rezultatele sunt o chestiune de răbdare și de timp, resursele financiare și umane fiind asigurate.

Trebuie să construim autostrăzi, drumuri expres, căi ferate, orașe moderne, spitale, stadioane și altele, dar nu putem să amânăm la nesfârșit finanțarea cercetării. Economia românească a devenit deja, oficial, o economie dezvoltată, conform metodologiei Băncii Mondiale. Aceasta înseamnă că am trecut un prag al dezvoltării unde suntem obligați să visăm și să clădim viitorul (în termeni tehnici, trebuie să producem inovație endogenă, ingredientul vital pentru creștere economică pe termen lung. Cum spune „Orașul românesc 4.0”, o lucrare excelentă apărută recent, „dacă noi nu vom ști să definim viitorul, vom fi condamnați să prindem mereu din urmă trecutul altora”. Astfel, finanțările pentru cercetare sunt investiții în viitor, nu cheltuieli într-un prezent cu tot mai multe constrângeri.

SUA, patria mamă a capitalismului, a știut mereu să aloce strategic fonduri publice pentru cercetare. După cel de-al doilea Război Mondial, bună parte din cercetătorii de top din Europa și-au găsit refugiu în America și puțini s-au întors înapoi. SUA i-a primit cu brațele deschise și a avut grijă de ei până la finalul carierei lor. De exemplu, Einstein a ajutat la dezvoltarea primei bombe atomice, dar contribuțile sale ulterioare, atât la nivel teoretic cât și aplicat, nu s-au mai ridicat la același nivel. El a avut însă până la moarte un buget de cercetare la Universitatea Princeton.

National Science Foundation finanțează multe din programele de cercetare ale universităților din America, chiar dacă relativ puține dintre aceste proiecte de cercetare au succes de piață. Totuși, în ultimii 70 ani, aproape fiecare inovație disruptivă, ce a schimbat la față lumea, a venit din SUA. Ne va fi greu să generăm inovare endogenă dacă nu suntem dispuși să investim în cercetare și să ne asumăm faptul că o parte dintre proiectele de cercetare finanțate nu vor avea un impact prin transfer tehnologic în economia reală. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a reușit în ultimele luni să promoveze în timp record, printr-un efort consistent de echipă, cele mai importante instrumente pentru finanțarea cercetării românești: Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022-2027, recent adoptată de Guvernul Ciucă, și Planul Național IV, în prezent în avizare interministerială, plan care operaționalizează această strategie printr-o serie de programe și instrumente în premieră. Vorbim despre schimbarea paradigmei pentru cercetarea românească pe principii meritocratice: decât puțin pentru toți, mai bine mai mult pentru cei mai buni.

70 dintre primele 100 firme la nivel mondial, în ceea ce privește capitalizarea bursieră, vin din SUA. Acest lucru nu este întâmplător. Firmele din SUA au acces la cel mai dezvoltat și mai sofisticat sistem de finanțare din lume. În primul rând, există numeroase bănci ce oferă finanțare pentru creșterea unei afaceri. În al doilea rând, există multiple firme ce pun la bătaie capital de risc (venture capital) pentru startup-uri cu potențial de creștere mare. În al treilea rând, cele două burse mari din SUA, New York Stock Exchange și NASDAQ au o capitalizare și un volum al tranzacțiilor mai mare decât toate cele 57 burse din Europa.

Aici, România și UE au nevoie de intervenții curajoase și ambițioase. Pe de o parte, trebuie să gândim un sistem de încurajare a capitalului de risc, pentru a susține firmele cu potențial în perioada lor incipientă de creștere. Am gândit în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și vom lansa curând ideea Fondului Român de Inovare (FRI), prin care statul va putea finanța investițiile în start-up-uri cu potențial înalt de creștere alături de investitori privați reputați, pe principiul de fund matching, validat peste tot în ecosistemele avansate de inovare, de la Silicon Valley până în Israel.

Pe de altă parte, trebuie să sprijinim și să creștem bursa românească și europeană. Măsurile de stimulare a bursei de la București trebuie susținute, pentru că înseamnă o gură de oxigen atât pentru companiile românești (acces la finanțare mai ieftină), cât și pentru români (acces la randamente mai bune pentru economiile lor). Totodată, să reținem că UiPath a găsit finanțare de risc de la o firmă din Germania, ce a pariat pe ei la început. Când și-a făcut listarea la bursă, însă, UiPath a mers la New York, pentru că pe nicio bursă din Europa nu ar fi reușit să strângă oferta publică inițială (IPO) de aproximativ $24 miliarde pe care a obținut-o în State. Și aici venim la o temă importantă pentru întreaga Uniune Europeană – ideea unei burse unice europene, cu capitalizare și forță care să rivalizeze cu bursele mari din SUA. Cu cât sistemul bursier din Europa este mai fragmentat, cu atât ne va fi mai greu să alimentăm creșterea firmelor europene.

Dacă vă uitați la cele mai mari firme din lume (Apple, Microsoft, Google, Amazon, Tesla, Berkshire Hathaway, Facebook; excludem aici Saudi Aramco, care a fost listată la bursă abia recent), veți vedea că absolut toate au fost pornite de tineri cu vârsta de aproximativ 20 ani. Așa ceva nu prea se întâmplă în Europa, din varii motive ce țin de cultura de business, legislație și politici publice. Acest lucru trebuie să se schimbe, iar România trebuie să fie în avangarda țărilor din UE ce pariază pe tineret, după cum arată și raportul „Orașul românesc 4.0”. Tinerii nu sunt neapărat mai creativi, mai deștepți sau mai întreprinzători decât alții; ei pur și simplu au un sistem de referință diferit. De exemplu, ei văd și interpretează lumea prin prisma prorpriei experiențe și a tehnologiilor cu care au crescut, fără acel „bagaj” de idei, abordări și cunoștințe care nu permite întotdeauna orientarea către viitor.

Pe scurt, trebuie să creăm și în România un cadru care să permită tinerilor să viseze și să își pună visurile în practică. Cu cât avem mai mulți tineri care au încredere că pot să își împlinească aspirațiile în România și primesc susținere pentru realizarea acestora, cu atât vom fi cu toții mai câștigați. Aici e vorba de un întreg set de măsuri legislative (e de dezbătut scăderea limitei de vârstă pentru a avea drept de vot de la 16 ani), dar și de o schimbare de mentalitate, mai ales la nivelul decidenților din mediul public, dar și din sectorul privat. Pentru un lider bun, a miza (și) pe tineri nu este doar un slogan, ci este o dovadă de viziune într-o lume tot mai dinamică.

Suntem conștienți că aceste cinci idei pentru România viitorului sunt generoase și necesită timp. E la fel de adevărat că în societatea românească, traumatizată de rănile ultimilor decenii, predomină cinismul și resemnarea, mai ales în perioadele de criză globală. Și totuși, de undeva trebuie să începem. La jumătate de secol de la moartea unui român care a schimbat destinul omenirii, să începem amintindu-ne cuvintele lui: „Viitorul este suma paşilor pe care-i faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs” (Henri Coandă).

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/agora-digi/5-idei-pentru-romania-viitorului-2064569

Editorial: Poveste cu prinți și cerșetori pentru economia românească

„Dubai te invită să investești, îți creează o serie de facilități de investitor. Inclusiv viză de investitor. Ești tratat ca un demnitar, dacă investești banii la ei. La noi, cum sunt tratați investitorii?” Sunt cuvintele recente ale lui Ștefan Mandachi, un antreprenor român de succes, în țară și peste hotare. Pe mine m-au dus, natural, către un exercițiu de imaginație. N-a fost cel mai plăcut, dar suficient de motivant pentru a mă pune în starea de a face. Povestea mea de astăzi, cu prinți și cerșetori, este o lecție despre ce și cum putem face mai bine.

Se dă următoarea problemă: Elon Musk vine în România. Vrea să deschidă o fabrică Tesla și are acest obicei de la care nu face excepție: vizitează în persoană țările în care vrea să investească. Coboară din avion, ia un taxi până la hotel (care probabil îi cere triplu față de cât face cursa), se cazează și merge la Registrul Comerțului să-și deschidă o firmă. Acolo este întâmpinat de un portar care îi spune că a greșit intrarea, ajunge la un funcționar care îi cere dosarul cu șină și ștampila, stă o oră la coadă ca să afle că actele vor fi gata peste o săptămână, dacă nu cumva îi lipsește vreo copie sau vreo apostilă, caz în care o ia de la capăt, asta dacă nu cumva se termină programul de lucru.

Care credeți că este deznodământul? Este ca atunci când intri în casa unui om străin și nimeni nu te întâmpină, toată lumea își vede de treabă, adulții se ceartă între ei, copiii aleargă prin casă și un câine te latră. Iar tu ai intrat ca să ajuți, să aduci experiență, capital și cunoștințe. Să oferi oportunități.

Sigur, este un scenariu pur teoretic, dus la extrem. În realitate, orice mare investitor lucrează cu o firmă reputabilă de consultanță, căreia îi plătește comisioane. Aceste firme fac apoi munca de rutină, tocindu-și nervii prin legislația și administrația românească. Nu reușesc însă întotdeauna pentru că se lovesc de opreliști birocratice și mentalități. Iar unii investitori mai puțin răbdători își fac bagajele, cu gustul amar la pachet, pornind spre zări mai senine. Și sunt destule.

România trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că este într-un competiție globală acerbă pentru oameni, capital și inovare. Nu putem discuta despre un model de creștere pentru economia românească în lipsa unei strategii pentru atragerea investițiilor strategice și a unei instituții mandatate și echipate să o pună în operă. Nu reinventăm roata, e suficient să ne uităm la ce fac vecinii noștri (și nu numai).

Am argumentat aici pe larg de ce avem nevoie de o Agenție de Investiții pentru România 4.0, cu atât mai mult în contextul crizei din Ucraina și având în vedere dorința Occidentului, manifestată încă din debutul pandemiei, de a se decupla de Asia și de a-și reloca investițiile de acolo pe piețe stabile. De acolo am și pornit cu inițiativa pe care am supus-o consultărilor informale cu mediul privat, inclusiv Consiliul Investitorilor Străini, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Institutul Aspen, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, camerele de comerț etc. 

I-am prezentat Prim-Ministrului Nicolae Ciucă acest model, iar sprijinul său deplin a însemnat preluarea acestei inițiative și cooptarea mea în echipă pentru a sprijini operaționalizarea acestui proiect, din calitatea de consilier onorific. Fără legătură cu persoana mea, faptul că Premierul României acordă investițiilor private – autohtone și străine – un rol cheie și o prioritate de rang zero este cea mai bună veste pentru perspectivele de creștere ale economiei românești.

În anii lungi ai tranziției, investitorii în și din România au fost adesea primiți și priviți ca niște cerșetori. Putem să îi transformăm în prinți, atât timp cât acționează în interesul economiei românești, iar asta depinde numai de noi. Sigur, urmează corul bocitoarelor de serviciu, pe modelul „nimic nu se poate”. Voi încerca, în cele ce urmează, să anticipez principalele lor teze, ca să scutim timp și energie pe viitor.

Teza 1: „Încă o agenție de stat, nimic bun în asta”

Fals. Propunerea de organizare la care lucrăm include structuri obligatorii în cadrul agenției, cu atribuții, criterii și proceduri clar definite.

După cum am gândit Agenția, planul de recrutare a tuturor angajaților va include condiții nenegociabile, cum ar fi limba engleză vorbită fluent sau experiența în mediul privat, poate chiar în organizații internaționale, care să asigure profesionalizarea acestor poziții. Toate sunt inspirate din modelele altor state, care au înțeles de mulți ani că agențiile de promovare a investițiilor nu sunt doar un moft, ci o necesitate.

Mai mult, am gândit această agenție într-un fel anume: în subordinea prim-ministrului, cu un Consiliu de Strategie format din profesioniști, cu verificare constantă de la Corpul de Control și o listă clară de indicatori de performanță (KPIs). Sunt convins că lucruri bune se vor întâmpla, fiind bazate pe bunele practici ale altor țări, unde lucrurile au funcționat, cu rezultate demonstrabile.

Teza 2: „Putem face treabă și fără această agenție”.

Fals. Pur și simplu nu există economie avansată în lume care să nu aibă acest instrument al unei agenții pentru promovarea investițiilor. Pentru România, datele BNR arată că, în perioada în care Invest Romania a funcționat ca agenție, fluxul de investiții străine directe a cunoscut o creștere semnificativă, de la 2,4 miliarde de euro la 3,4 miliarde de euro (2014 comparativ cu 2015). Așa cum se poate observa în graficul de mai jos, după ce Invest Romania a fost retrogradată la nivelul de direcție în Ministerul Economiei, volumul investițiilor străine directe a stagnat și se află în 2020 la un nivel scăzut, cauzat în mare parte de lipsa de resurse a Invest Romania pentru a răspunde în mod proactiv la oportunitățile din contextul pandemic.

În plus, la nivel global, agențiile de promovare a investițiilor joacă rolul de one-stop-shop-uri pentru investitori, sprijinindu-i cu informații, cunoștințe, disponibilitate și profesionalism, dovedindu-se esențiale pentru atragerea fluxurilor de investiții străine și pentru promovarea investițiilor autohtone la nivel global. Pandemia și conflictul din Ucraina au consolidat importanța activității agențiilor de promovare a investițiilor, acestea continuând să fie în cea mai bună poziție pentru a oferi un răspuns rapid prin promovarea și catalizarea reformelor care pot atenua impactul crizelor.

Guvernele din întreaga lume au agenții de promovare a investițiilor (IPAs – investment promotion agencies) pentru a atrage și a facilita investițiile în țările lor. Ele sunt prima entitate contactată de investitori străini, oferindu-le un rol principal în procesul global de selecție a locului investiției, de oferire de stimulente, de colectare a datelor, de certificare și procedură birocratică.

Cu alte cuvinte, când Elon Musk coboară din avion, merge direct la sediul agenției, unde este așteptat de un consultant și primește gratuit, din partea statului respectiv, tot ce are nevoie: consultanță, asistență, sprijin, aliați în bătălia cu birocrația, informații, date și un specialist în investiții cu care vorbește aceeași limbă. Și este așteptat chiar pe pistă, pe covorul roșu, de un reprezentant al Agenției, care îl întâmpină cu un impecabil „Welcome to Romania, Mr. Musk!”

Teza 3: „Alte țări au investiții mai mari pentru că sunt mai atractive. România nu este interesantă”

Complet greșit. În ceea ce privește atractivitatea pentru investitorii străini, România are numeroase avantaje: o mare piață internă, o puternică tradiție industrială și agricolă, combinată cu un cost al forței de muncă printre cele mai scăzute din UE, oameni bine instruiți și domenii de succes pentru economia viitorului (zona de IT).

Însă, lipsa unei strategii multianuale pentru promovarea investițiilor, absența unui cadru instituțional adaptat la necesitățile de funcționare actuale și un context de competiție acerbă la nivel global au contribuit la o scădere a vizibilității României și în consecință la scăderea volumului de investiții. Un factor important a fost tocmai lipsa unui mecanism funcțional care să se ocupe de atragerea investitorilor străini.

În schimb, hai să vedem ce se întâmplă în alte țări. Agenția pentru dezvoltarea afacerilor și investițiilor din Republica Cehă – CzechInvest a angajat în mod direct investiții de peste 1 trilion de coroane CZK până în anul 2017 – adică aproximativ 38 de miliarde de euro.

Pe de altă parte, Enterprise Estonia, agenția guvernamentală responsabilă pentru atragerea investițiilor străine și câștigătoarea titlului de cea mai performantă IPA la nivel european în anul 2020, a adus beneficii majore în economia națională. Conform unui raport Sifted, Estonia are cel mai mare volum de investiții pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, de aproximativ 1.967 de euro, comparativ cu doar 116 euro pe cap de locuitor în cazul României. Aceste investiții nu doar că adus resurse în plus bugetului de stat și au redus semnificativ șomajul, dar au avut și un aport semnificativ la mediul concurențial. Exact ce are nevoie România: locuri de muncă, venituri la buget și stimularea concurenței, deci a productivității, ceea ce înseamnă creșterea nivelului de trai.

În final, redau din excelentul răspuns al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului la o întrebare parlamentară pe care am trimis-o pe această temă: „Capacitatea instituțională [a României] aferentă activității de promovare, atragere și implementare a investițiilor străine este printre cele mai mici în comparație cu cea a altor organisme similare din țările concurente, acestea având toate personalitate juridică, reprezentând organisme de sine stătătoare […], organisme de anvergură ce dispun de un număr semnificativ de angajați: Turcia – 100, Serbia – 200, Ungaria – 1500, Polonia – 300, Cehia – 300, Bulgaria – 30.” România mai are, teoretic, 16.

Este evident că trebuie să facem ceva. Și trebuie să facem ceva rapid și eficient, fiecare zi însemnând oportunități pierdute în favoarea altor piețe.

Tezele bocitoarelor pot și vor continua la nesfârșit pe plaiurile noastre. Le răspund, în final, cu un citat al marelui Nicolae Iorga, despre curajul de a face: „Nu spune niciodată nu se poate, ci începe cu să vedem”. Să vedem, așadar, și să facem.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/poveste-cu-printi-si-cersetori-pentru-economia-romaneasca-1919639

Două condiții esențiale pentru succesul noului PNL

Aveam 16 ani când am intrat prima dată într-o filială a Partidului Național Liberal. La sectorul 1, pe bulevardul Magheru, într-un sediu cu sute de cărți scrise de și despre liberali. Țin minte și acum mirosul acelui loc încărcat de semnificații. Iar prima dragoste nu se uită niciodată. După mai bine de două decenii, eu unul am aceleași convingeri de dreapta și același respect pentru cel mai important proiect politic al României moderne: Partidul Național Liberal. Aceste lucruri nu se schimbă, dincolo de orice dezamăgiri de etapă.

Succesul PNL înseamnă succesul României. Pe de-o parte, partidul care a dat țării independența, marile reforme, Marea Unire și pe cei mai mari lideri politici ai istoriei noastre merită să aibă un viitor pe măsura trecutului său. Pe de altă parte, PNL rămâne singurul partid capabil să dezvolte România prin măsuri autentice de dreapta, pentru o piață liberă funcțională și competitivă. În fapt, asta a demonstrat deja, mai ales la nivel local. După deceniile de beznă comunistă, PNL a renăscut și a dat românilor încrederea că se poate și la noi: și la Oradea, și la Cluj-Napoca, și la Sibiu, și la Reșița, și la Sinaia. Și în multe alte locuri.

Am citit diverse opinii în spațiul public despre schimbarea din PNL. Apreciez criticile constructive. La ultimul congres am adoptat o poziție neutră, echidistantă, iar delegații filialei pe care o conduc, PNL Sector 1, ar fi votat o a treia cale, doar că ea nu a apărut atunci. După „festivalul democrației”, este limpede pentru toată lumea că lucrurile nu au funcționat, iar când se întâmplă asta un partid matur și responsabil reacționează și se regrupează. Acum avem o nouă șansă să facem ceea ce trebuie.

Prima condiție: liderul

La Harvard am învățat că un lider autentic are nevoie de trei elemente vitale: competență (să se priceapă la meseria lui), caracter (să demonstreze că are cuvânt prin faptele sale din arena publică) și cauză („nimic pentru mine, totul pentru țară”, după cum spunea Regele Carol I). Vremurile speciale cer lideri aparte.

Citesc o carte care a făcut valuri în America – Extreme ownership, de Jocko Willink și Leif Babin, doi foști luptători de elită ai SUA, cu experiență în cele mai grele teatre de operațiuni din Irak, parte din trupele Navy SEALs. Ideea cărții este simplă: liderul are un rol determinant în succesul unei operațiuni. Iar răspunderea este pe măsură, după cum înțelege foarte bine un comandant care a avut în mâinile sale viețile celor pe care i-a condus, în locuri în care nu există marjă de eroare.

La fel de adevărat, sunt destui lideri de top care și-au început cariera în armată: Daniel Akerson, fost CEO și președinte al General Motors; Lowell McAdam, fost președinte și CEO al Verizon; sau Frederick Smith, fondator, CEO și președinte al FedEx. În 2005, în studiul „S&P 500 CEOs”, Korn/Ferry International a arătat că peste 8% din managerii de top din SUA au fost ofițeri militari. „Veteranii din armată au abilităţi şi trăsături comune, mă refer la disciplină, maturitate, adaptabilitate şi hotărâre”, spune John Luke Jr., CEO al unui gigant american cu 23.000 de angajați şi fost pilot în Air Force. Sunt oare acestea calități esențiale pentru un om politic și de stat, președinte de partid aflat la guvernare? Cu siguranță.

Nicolae Ciucă și-a asumat într-un moment dificil candidatura la președinția Partidului Național Liberal. Sunt voci care vor să rezume caracterizarea sa la remarci sumare despre activitatea sa politică. Nu cred că de politicieni experimentați duce lipsă România de azi, iar experiența în politică a fost mai degrabă invers proporțională cu succesul în poziții publice de răspundere. În ceea ce privește „cei trei C” de mai sus – competență, caracter și cauză – am convingerea că Nicolae Ciucă poate îndeplini cu brio toate criteriile pentru un lider autentic, după cum a probat prin rezultate și o carieră întreagă dedicată României.

Vorbim de un general de patru stele al Armatei Române, decorat în urma activității de excepție în teatrele de operațiuni. A primit cea mai înaltă decorație militară americană pe care o poate primi un militar străin, Legion of Merit, dar şi Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA. A fost decorat și de Franța, și de Națiunile Unite, și cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. În evaluarea profilului său, mă bazez și pe ceea ce mi-a împărtășit acum ani de zile regretatul General Dan Ghica-Radu, o strălucită minte a Armatei Române, despre Nicolae Ciucă: „un camarad de mare nădejde și un patriot adevărat”.

Istoria va cântări intențiile, faptele și rezultatele fiecăruia. Nu e vorba aici de un cec în alb, ci de faptul că Partidul Național Liberal merită să aibă șansa unui nou început odată cu președinția lui Nicolae Ciucă. Însăși deținerea concomitentă a funcției de Președinte PNL și de Prim-Ministru al României garantează eficiența sporită și coerența actului de guvernare în coaliție. Crizele prin care trecem impun decizii rapide, dar și posibilitatea de a revizui planurile inițiale, de a le ajusta în funcție de evoluții. Adaptabilitate, disciplină, perseverență – ingrediente vitale în vremuri complicate.

A doua condiție: proiectul politic liberal

Pe cât de important este profilul liderului, pe atât de necesară este ancorarea Partidului Național Liberal în principiile care l-au consacrat în istoria sa de aproape un secol și jumătate. În februarie 1923, marele liberal I.G. Duca, doctor în drept și științe politice la Sorbona, cel care avea să devină președinte al Partidului Național Liberal și Prim-Ministru al României, definea în mod strălucit liberalismul: „o doctrină de progres, ceva viu, care trebuie mereu să se adapteze nevoilor sociale, să urmărească neîncetatele prefaceri ale vieţii moderne, să priceapă noile curente, să le atragă, să le îndrume”.

O definiție perfect valabilă și astăzi. Partidul Național Liberal poate și trebuie să conducă efortul pentru modernizarea României în Europa, angajând societatea românească într-un demers național al dezvoltării și demnității. O poate face doar regăsindu-și valorile sale fundamentale. Același I.G. Duca ridică patru coloane pentru „templul doctrinei liberale”: ordinea, democrația, armonia socială și patriotismul. Am scris mai multe despre acestea aici și l-aș sublinia pe ultimul, pentru că am citit în ultimele zile o sumedenie de analize despre cuvântul „patriotism” și despre cât de mult a fost menționat în moțiunea lui Nicolae Ciucă.

Nu este vorba de patriotism într-un „sens restrâns, intransigent sau intolerant…[și] nu exclude colaborarea cu străinătatea”, în cuvintele lui I.G. Duca, ci despre capacitatea României de a reuși „prin noi înșine”. Într-o economie globală tot mai volatilă și cu un conflict militar la graniță, este foarte important să depindem cât mai puțin de alții și să construim o economie solidă, independentă în sectoarele ei esențiale – începând cu energia, continuând cu agricultura, industria și tehnologiile avansate pentru care avem tot ceea ce ne trebuie (mai ales resursă umană de top).

Trebuie să ne uităm bine în oglindă, ca să știm ce avem de reparat. Unde sunt astăzi vocile intelectualilor liberali din arena politică sau civică, membri de partid (actuali și foști) sau simpli simpatizanți? Unde sunt dezbaterile vii de idei, cu care Partidul Național Liberal se mândrea cândva (aici un exemplu)? Ce politici publice au produs comisiile de specialitate în ultimii ani și câte dintre temele de pe agenda publică sunt generate de PNL? Unde este think tank-ul partidului și ce activități are, atât ca „laborator de idei liberale” cât și ca „școală de leadership politic”, conectată la familia popularilor europeni, din care PNL face parte? Toate aceste întrebări au nevoie de răspunsuri și acțiuni urgente.

Numai așa Partidul Național Liberal va putea să (re)cucerească electoratul său tradițional: antreprenorii, profesiile liberale, românii din clasa de mijloc, majoritatea tăcută care dorește o politică de bun simț, într-o Românie unde contează munca și meritul fiecăruia. Sunt așteptări normale, încă neîmplinite, iar perioada pe care o traversăm nu e deloc ușoară. Cu adevărat cetățeanul trebuie să fie în centrul eforturilor PNL, măsurile și reformele trebuie comunicate constant, explicate pe înțelesul tuturor și adaptate nevoilor fiecărei comunități în parte.

O nouă șansă

Pentru Partidul Național Liberal, șansa unei direcții noi înseamnă reașezarea pe baze corecte, prin promovarea profesionalismului și meritocrației atât în interiorul partidului, cât și în societate. În afara adversarilor politici radicalizați, care caută prilej de gâlceavă în orice pentru a-și ascunde propriile slăbiciuni, fiecare român ar trebui să-și dorească succesul noului PNL. Asta va însemna performanță la guvernare și pași înainte spre visul unei țări în care să ne fie drag să rămânem și în care toți românii plecați să revină acasă.

Asta va însemna România în 3D: democratică, dezvoltată și demnă. Prin noi înșine.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/agora-digi/doua-conditii-esentiale-pentru-succesul-noului-pnl-1900117

România în Noua Europă. Trei lecții importante pentru generația noastră

România nu e dezbinată. E mai unită ca niciodată. În umbra războiului de la graniță, sute de mii de români aduc o rază de lumină unor oameni nevinovați, a căror viață s-a schimbat pentru totdeauna. Într-o noapte, când un dictator a decis să calce în picioare toate normele lumii civilizate.

România s-a schimbat și ea, chiar dacă nu ne dăm încă seama. De la o societate dezbinată de pandemie, împărțită până ieri între vaccinați și nevaccinați, suntem azi o țară de oameni cu inimile și casele deschise pentru vecinii care trec prin momente cumplite. Cât despre Uniunea Europeană, probabil că va fi fost nevoie de o pandemie și de un război ca să vedem Noua Europă pe care o invocăm de mulți ani. Ambele evenimente au apăsat pe răni deschise ale dezbinării europene, în momente diferite. Și totuși, Europa a reușit să surprindă toate vocile care îi propovăduiau finalul, neputința, birocrația sufocantă și dezbinarea.

Mobilizarea fără margini din ultima săptămâna este dovada că valorile noastre fundamentale sunt acolo. Nu au fost alungate nici de crize, nici de virus, nici de inflație. Și nici de invazia brutală a extremismului, care ascunde sub un ambalaj bine-gândit în laboratoarele roșii un pericol iminent al virajului către totalitarism.

Culmea, relația cu vecinii ucraineni nu a fost mereu cea mai bună. Dar e clar că este în ADN-ul poporului român să fie bun. Cea mai simplă analogie mă duce cu gândul la o familie de la țară, care s-a certat toată viața cu vecinul pe o bucata de pământ. Când vecinului îi arde casa, stă și se uită? Nu, pune mana pe găleți cu apă. În fața dezastrului, trecutul nu mai contează. România e astăzi țara celor mai buni vecini. Chiar dacă nu avem resursele să stingem focul, îi primim în casele noastre pe copiii vecinilor, îi hrănim, îi încălzim și facem tot ce ține de noi să îi ajutăm: transport și cazare pentru refugiați, donații, mese calde etc.

Am văzut solidaritatea românilor de la vămile cu Ucraina și am văzut-o zilnic cu ochii noștri în București, la centrul de donații pe care îl gestionăm. Ideea de a deschide sediul filialei din Calea Griviței 200 pentru a colecta donații a venit din dorința de a ajuta. Nu ne-am imaginat nicio secundă ce va urma. În mai puțin de o săptămână am colectat de la bucureșteni aproape 100 de tone de ajutoare. O parte au ajuns la refugiați din Ucraina, cele mai multe au mers peste graniță. Colegii mei sunt zi de zi la Griviței 200, unde colectează, sortează, împachetează, paletează și încarcă. Au renunțat la timpul liber, s-au învoit de la joburi, nu se odihnesc. Un efort similar se întâmplă și lângă Ambasada Ucrainei, la Modrogan 22, sediul PNL București.

În fața pandemiei, Europa s-a dovedit mai rezilientă decât sperau mulți. Un răspuns fără precedent la o provocare fără precedent, un „moment hamiltonian” (Olaf Scholz) definit de un nou mecanism de solidaritate pentru toate țările. Acum, în fața războiului, după unele ezitări (din motive economice și diplomatice care au făcut subiectul multor dezbateri), UE nu doar că a devenit casă pentru milioane de refugiați din calea războiului, ci și-a deschis brațele pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia, arătând că există premisele pentru un nou val de extindere.

România a demonstrat, în aceste două săptămâni de război, că este mai mult decât o țară de la „periferia UE”, geografic și statistic. Cum? Printr-un răspuns rapid, ferm și solidar la o criză gravă. Suntem dați drept exemplu de umanitate. Ce putem face mai departe? Dincolo de sprijinirea aderării la UE a Moldovei, Georgiei și Ucrainei, să ne întrebăm ce fel de Uniune ne dorim și cum ajungem acolo. În 2018, am publicat „9 propuneri pentru Europa nouă”, ceea ce ar putea fi prima iniţiativă românească de transformare a proiectului european. Ele sunt încă actuale, cu unele ajustări:

#1: Europa cetăţenilor implicaţi. Bugetare participativă la nivel european. Primul proiect de bugetare participativă la nivelul întregii Uniuni Europene. Dedicarea unei linii bugetare pentru proiecte transnaţionale propuse de cetăţeni şi stabilite prin vot direct.

#2: Europa unită politic. Liste transnaţionale şi reprezentare pe bune la nivel european. Alegeri europene prin care fiecare cetăţean al UE să poată vota candidaţi atât din ţara sa, cât şi de pe o listă transnaţională. Sistemul de vot ideal este cel al votului unic transferabil („ranked-choice voting”), prin care fiecare alegător clasează candidaţii în ordinea preferinţei.

#3: Europa democraţiei liberale. Fonduri europene condiţionate de respectarea statului de drept. Fondurile europene nu se mai acordă ţărilor unde principiile democraţiilor liberale sunt încălcate. Între timp, această propunere a devenit realitate.

#4: Europa viitorului comun. Înfiinţarea unui Institut de Leadership European, ale cărui cursuri să fie destinate tuturor oficialilor publici de la nivelul statelor membre, pentru promovarea şi aplicarea politicilor care apără valorile şi principiile europene.

#5: Europa competitivă. O Agenţie Europeană pentru Inovare Disruptivă. UE are nevoie de reformarea Agenţiei Europene pentru Inovare după modelul DARPA, agenţia guvernului american ale cărei inovaţii au dus la inventarea internetului şi a GPS-ului. Pornind de la proiecte europene actuale precum C.E.R.N., proiectul Wendelstein 7-X care va revoluţiona producţia de energie sau Laserul de la Măgurele, agenţia ar putea finanţa noile domenii de cercetare care definesc cea de-a patra revoluţie industrială (inteligenţă artificială, digitalizare, realitate virtuală), cu scopul de a creşte competitivitatea economiilor europene.

#6: Europa verde. Crearea unui fond european pentru investiţii în dezvoltarea transportului în comun electric transnaţional, interurban şi urban: feroviar, naval, auto, tehnologii aerospaţiale şi combustibili alternativi ieftini.

#7: Europa cooperării. Stagii pentru studenţii sau elevii şcolilor profesionale într-un alt stat. Continuarea și extinderea programului ERASMUS pentru elevii şi studenţii din învăţământul profesional, care vor putea urma stagii într-un alt stat, pentru sincronizarea know-how-ului, tehnologiilor şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii.

#8: Europa reîntregită. Extindere strategică a Uniunii Europene. Asumarea de către România a rolului de lider regional pentru a sprijini eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, Ucrainei şi a ţărilor din Balcanii de Vest. Dacă rațiunile geopolitice le știm cu toții, există și o motivație economică foarte clară pentru România. Explică foarte bine încă din 2013 raportul Băncii Mondiale Orașe competitive, la care am fost co-autor.

#9 Europa sigură. Combaterea atacurilor cibernetice. Uniunea Europeană trebuie să rămână un spaţiu al păcii şi siguranţei, inclusiv în mediul virtual. Vedem în aceste zile cât de important este controlul asupra spațiului digital. UE are nevoie de consolidarea ENISA – Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică.

Am văzut recent o postare pe rețelele sociale, care suna cam așa: în urmă cu doi ani, trăiam ultimele zile de normalitate și habar nu aveam. Fix în această perioadă a anului 2020 am intrat în lockdown total din cauza pandemiei. Am învățat să lucrăm de acasă, să facem petreceri online, vizite online și ședințe online. Normalitatea a devenit rapid una cu mască, distanțare și restricții. N-a fost ușor deloc, dar am reușit.

Acum a venit războiul. Mulți credeau că Putin face un joc de cacealma, până în dimineața zilei de 24 februarie, când ne-am trezit cu toții citind aceeași alertă roșie pe telefoane. Încă ne uităm șocați în fiecare zi la dezastrul pe care speram să nu îl mai vedem vreodată așa de aproape de România. Pare că totul s-a oprit în jurul acestui tragic conflict.

În realitate, nimic nu s-a oprit. Într-un fel sau altul, războiul se va încheia, mai devreme sau mai târziu. Indiferent care va fi deznodământul, România poate și trebuie să se pregătească de pe acum pentru the day after. Între reconstrucția Ucrainei, reașezarea Europei și regăsirea României, generația noastră are întâi de toate o datorie: să acționeze. Dacă am înțeles un singur lucru în acești ani tulburi, acesta este că cea mai mare criză prin care trece lumea este criza de lideri.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/romania-in-noua-europa-trei-lectii-importante-pentru-generatia-noastra-1869431

De la idee la viral. Cum a generat o lege simplă despre lectură un fenomen național

În urmă cu un an, chiar prin luna februarie, a apărut prima dată ideea unei legi care să instituie Ziua Națională a Lecturii. Ca multe alte idei bune, a venit de la soția mea americancă, Holly, care mi-a povestit despre fenomenul Read Across America Day și despre o amintire din copilărie legată de această zi: lectura unei cărți preferate, la școală, în formatul unei petreceri în pijamale. Astfel, elevii americani ajung să asocieze cititul cu o activitate familiară, relaxantă.

Pe 15 februarie 2022, prima Zi Națională a Lecturii în România a devenit un eveniment viral. În ciuda cârcotașilor care au numit această lege doar un prilej de festivism, amploarea națională a acestei zile ne arată cât de multă nevoie are societatea românească de cultură, lectură și unitate în jurul unor valori înalte.

După ce Holly mi-a dat ideea, următorul pas a fost să o testez informal cu actorii din domeniu. Mai întâi cu prietenii de la Editura Litera, foarte activi pe proiectele de încurajare a lecturii. Apoi cu Ovidiu Raețchi, deputatul care a lansat în mandatul trecut pachetul legislativ „Pactul pentru carte”. În fapt, mai toți actorii publici sau privați din piața cărții (cea mai mică din Europa, în caz că vă întrebați) au susținut necesitatea unei legi pentru o zi națională a lecturii, care să seteze un cadru pentru organizarea și finanțarea de evenimente dedicate.

În plus, cifrele vorbesc de la sine. Suntem codașii Europei în materie de lectură. Un român citește o carte pe an, în medie. În comparație, un neamț citește 16 cărți pe an, în medie. Acestea sunt date Eurostat. La nivel global, măsurătorile se fac în ore de lectură pe săptămână (NOP Culture Score Index). Campioana este India, cu peste 10,42 ore, urmată de Thailanda cu 9,24 și China cu 8 ore pe săptămână, în medie, pe cap de locuitor. Din Europa, cehii sunt primii, cu 7,24 ore pe săptămână. În România, media este sub cinci minute pe zi (aproximativ o jumătate de oră pe săptămână).

La aproximativ o lună după primele discuții, pe 18 martie 2021, am depus proiectul de lege pentru instituirea Zilei Naționale a Lecturii pe 15 februarie, ziua nașterii lui Titu Maiorescu (1840) și Spiru Haret (1851), ctitori ai culturii și educației românești moderne. O lege simplă, inspirată de inițiative similare din țări precum SUA, Franța sau Singapore, dar care s-a lovit aproape instant de clubul bocitoarelor din România. Le-am auzit pe toate, de la acuzații că mă preocupă festivismul, până la clasicele „altceva mai bun de făcut nu ai” sau „fix asta ne mai lipsea”.

Nu au lipsit blocajele din traseul legislativ, oricum stufos și birocratic, deși proiectul a fost semnat de câteva zeci de colegi parlamentari PNL și susținut de parlamentari de la toate partidele la Senat și în majoritatea comisiilor de la Camera Deputaților, cameră decizională. Proiectul a fost votat de plen pe 21 decembrie 2021, chiar pe finalul sesiunii, după un efort special din partea grupului PNL și a liderului Gabriel Andronache. Dacă nu ar fi trecut atunci, am fi ratat cu brio data de 15 februarie 2022, iar proiectul de lege ar fi riscat să fie uitat prin sertarele comisiei de cultură, unde stătuse oricum luni de zile. Prietenii știu de ce.

Interesant e cum unii politicieni, care au votat împotriva propunerii mele legislative, s-au trezit deodată mari iubitori de carte, au organizat evenimente și s-au pozat cu cărțile lor preferate pe rețelele sociale. Sau au folosit Ziua Națională a Lecturii drept prilej să își atace rivalii politici. Mă bucur totuși că măcar unii au înțeles, probabil, cuvintele lui Titu Maiorescu, pe care l-am celebrat pe 15 februarie: „Scopul educației este nimicirea mărginirii egoiste a individului și supunerea lui la rațiunea lucrurilor”.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pe 14 ianuarie 2022, chiar în ajunul Zilei Naționale a Culturii. O coincidență frumoasă. Și așa a apărut Legea 21/2022, care setează cadrul pentru încurajarea lecturii prin organizarea de evenimente specifice în instituții publice și de învățământ, în data de 15 februarie a fiecărui an, precum și pe tot parcursul săptămânii respective. Astfel, autoritățile publice locale și centrale pot organiza și finanța, împreună cu biblioteci, muzee, instituții de învățământ sau ONG-uri derularea de campanii sau proiecte specifice: cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuții libere și dezbateri despre literatură și cărți sau alte programe similare. Televiziunea, radioul și agenția de presă publice produc și difuzează emisiuni de promovare și încurajare a lecturii. Totodată, pe 15 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic și elevii desfășoară activități de promovare și încurajare a lecturii.

La doar o lună de la promulgare la prima Zi Națională a Lecturii, care erau șansele să devină un fenomen național? Mici spre deloc, au spus unii. Ghinion pentru cârcotași, realitatea a depășit orice așteptări. Ziua de 15 februarie a fost marcată încă de la această primă ediție de sute de evenimente în toată țara în școli, licee, companii private, Biblioteca Națională, BCU, Senatul României etc. Chiar și curierii Poștei Române au dăruit clienților cărți donate de Editura Litera. Zeci de personalități de cultură, artă, muzică, teatru sau film, scriitori, profesori sau oameni de radio și televiziune, oameni politici sau simpli cetățeni iubitori de carte au celebrat această zi.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut o contribuție decisivă prin decizia ca în fiecare școală și grădiniță să se citească pe 15 februarie, la orele 11.00 și 14.00. Ba mai mult, câțiva profesori și directori de școli mi-au transmis că au continuat activitățile de lectură pe mai multe ore și zile, ca urmare a entuziasmului copiilor. Am văzut nenumărate mărturii ale bucuriei celor mici, ținând o carte în mână sau jucând rolul personajelor din cărțile preferate. Iar acest entuziasm i-a cuprins rapid și pe părinții lor. Cel mai simplu exercițiu pentru a vă convinge de amploarea acestui eveniment este să căutați pe Google sau pe Facebook după Ziua Națională a Lecturii sau #ziualecturii. De la nord la sud și de la est la vest, pe 15 februarie România a citit împreună.

Spiru Haret, pe care îl celebrăm tot de Ziua Națională a Lecturii, spunea că așa cum arată astăzi școala va arăta mâine țara. Dacă ce am văzut în ultimele zile în țară va deveni normalitate, viitorul este pe mâini bune. Lista de evenimente este foarte lungă — am numărat peste 500, doar de pe rețelele sociale și din presă. Iată câteva dintre ele.

În comuna Rediu, județul Iași, Primăria a inaugurat pe 15 februarie un club de lectură pentru copii, care îi va face pe cei mici să iubească cititul pe tot parcursul anului.

Muzeul Național al Literaturii Române a chemat elevi de toate vârstele la o întâlnire specială cu scriitori contemporani, academicieni, artiști sau cercetători, pentru a citi împreună și a discuta despre lectură: Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Mircia Dumitrescu, Victor Voicu, Mircea Dumitru, Ioana Nicolaie, Doina Ruşti, Horia Gârbea, Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Nicu Alifantis, Adriana Trandafir, Marius Bodochi, Sandu Pop, Anghel Damian. Nu sunt acestea adevărate modele pe care le vrem pentru copiii noștri? Eu cred că da. Și cred că întâlnirea cu aceste personalități va rămâne un moment de referință pentru tineri, care îi va aduce (și) mai aproape de carte.

În comuna Boghești, județul Vrancea, elevii din mai multe clase au decorat un copac al lecturii. În care au lăsat scris răspunsurile fiecăruia la întrebarea „de ce citim”, dar și cartea preferată. Acel copac imaginat de copii va rămâne ca inspirație pentru alte promoții și, cu siguranță, va stârni curiozitatea de a citi mai mult.

Și, ca o încununare a unui vis împlinit, săptămâna aceasta PAS a depus un proiect pentru Ziua Națională a Lecturii în Republica Moldova, după modelul din România. Frații noștri vor avea și ei această sărbătoare națională cu o zi înaintea noastră, pe 14 februarie, de ziua marelui poet și inegalabilului român Grigore Vieru: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu toată viața am visat să trec Prutul.”

De la un vis am pornit și eu atunci când am propus Ziua Națională a Lecturii. Și de la faptul că avem nevoie ca de aer de România cu carte, în țara în care o treime dintre români declară că nu au citit niciodată o carte. “Viralizarea” Zilei Naționale a Lecturii și entuziasmul cu care românii au răspuns acestei provocări ne arată cât de însetați suntem de frumos, adevăr și cunoaștere. Acesta este cel mai bun răspuns la extremism, ură și violență.

Prima Zi Națională a Lecturii a trecut repede. Dar a rămas speranța că nu este totul pierdut în această țară. Că România se va face bine. Și că ne-am reîndrăgostit cu toții de carte, într-o însorită zi de februarie.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/de-la-idee-la-viral-cum-a-generat-o-lege-simpla-despre-lectura-un-fenomen-national-1842739