10.4.2022 8:00

Două condiții esențiale pentru succesul noului PNL

Aveam 16 ani când am intrat prima dată într-o filială a Partidului Național Liberal. La sectorul 1, pe bulevardul Magheru, într-un sediu cu sute de cărți scrise de și despre liberali. Țin minte și acum mirosul acelui loc încărcat de semnificații. Iar prima dragoste nu se uită niciodată. După mai bine de două decenii, eu unul am aceleași convingeri de dreapta și același respect pentru cel mai important proiect politic al României moderne: Partidul Național Liberal. Aceste lucruri nu se schimbă, dincolo de orice dezamăgiri de etapă.

Succesul PNL înseamnă succesul României. Pe de-o parte, partidul care a dat țării independența, marile reforme, Marea Unire și pe cei mai mari lideri politici ai istoriei noastre merită să aibă un viitor pe măsura trecutului său. Pe de altă parte, PNL rămâne singurul partid capabil să dezvolte România prin măsuri autentice de dreapta, pentru o piață liberă funcțională și competitivă. În fapt, asta a demonstrat deja, mai ales la nivel local. După deceniile de beznă comunistă, PNL a renăscut și a dat românilor încrederea că se poate și la noi: și la Oradea, și la Cluj-Napoca, și la Sibiu, și la Reșița, și la Sinaia. Și în multe alte locuri.

Am citit diverse opinii în spațiul public despre schimbarea din PNL. Apreciez criticile constructive. La ultimul congres am adoptat o poziție neutră, echidistantă, iar delegații filialei pe care o conduc, PNL Sector 1, ar fi votat o a treia cale, doar că ea nu a apărut atunci. După „festivalul democrației”, este limpede pentru toată lumea că lucrurile nu au funcționat, iar când se întâmplă asta un partid matur și responsabil reacționează și se regrupează. Acum avem o nouă șansă să facem ceea ce trebuie.

Prima condiție: liderul

La Harvard am învățat că un lider autentic are nevoie de trei elemente vitale: competență (să se priceapă la meseria lui), caracter (să demonstreze că are cuvânt prin faptele sale din arena publică) și cauză („nimic pentru mine, totul pentru țară”, după cum spunea Regele Carol I). Vremurile speciale cer lideri aparte.

Citesc o carte care a făcut valuri în America – Extreme ownership, de Jocko Willink și Leif Babin, doi foști luptători de elită ai SUA, cu experiență în cele mai grele teatre de operațiuni din Irak, parte din trupele Navy SEALs. Ideea cărții este simplă: liderul are un rol determinant în succesul unei operațiuni. Iar răspunderea este pe măsură, după cum înțelege foarte bine un comandant care a avut în mâinile sale viețile celor pe care i-a condus, în locuri în care nu există marjă de eroare.

La fel de adevărat, sunt destui lideri de top care și-au început cariera în armată: Daniel Akerson, fost CEO și președinte al General Motors; Lowell McAdam, fost președinte și CEO al Verizon; sau Frederick Smith, fondator, CEO și președinte al FedEx. În 2005, în studiul „S&P 500 CEOs”, Korn/Ferry International a arătat că peste 8% din managerii de top din SUA au fost ofițeri militari. „Veteranii din armată au abilităţi şi trăsături comune, mă refer la disciplină, maturitate, adaptabilitate şi hotărâre”, spune John Luke Jr., CEO al unui gigant american cu 23.000 de angajați şi fost pilot în Air Force. Sunt oare acestea calități esențiale pentru un om politic și de stat, președinte de partid aflat la guvernare? Cu siguranță.

Nicolae Ciucă și-a asumat într-un moment dificil candidatura la președinția Partidului Național Liberal. Sunt voci care vor să rezume caracterizarea sa la remarci sumare despre activitatea sa politică. Nu cred că de politicieni experimentați duce lipsă România de azi, iar experiența în politică a fost mai degrabă invers proporțională cu succesul în poziții publice de răspundere. În ceea ce privește „cei trei C” de mai sus – competență, caracter și cauză – am convingerea că Nicolae Ciucă poate îndeplini cu brio toate criteriile pentru un lider autentic, după cum a probat prin rezultate și o carieră întreagă dedicată României.

Vorbim de un general de patru stele al Armatei Române, decorat în urma activității de excepție în teatrele de operațiuni. A primit cea mai înaltă decorație militară americană pe care o poate primi un militar străin, Legion of Merit, dar şi Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA. A fost decorat și de Franța, și de Națiunile Unite, și cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. În evaluarea profilului său, mă bazez și pe ceea ce mi-a împărtășit acum ani de zile regretatul General Dan Ghica-Radu, o strălucită minte a Armatei Române, despre Nicolae Ciucă: „un camarad de mare nădejde și un patriot adevărat”.

Istoria va cântări intențiile, faptele și rezultatele fiecăruia. Nu e vorba aici de un cec în alb, ci de faptul că Partidul Național Liberal merită să aibă șansa unui nou început odată cu președinția lui Nicolae Ciucă. Însăși deținerea concomitentă a funcției de Președinte PNL și de Prim-Ministru al României garantează eficiența sporită și coerența actului de guvernare în coaliție. Crizele prin care trecem impun decizii rapide, dar și posibilitatea de a revizui planurile inițiale, de a le ajusta în funcție de evoluții. Adaptabilitate, disciplină, perseverență – ingrediente vitale în vremuri complicate.

A doua condiție: proiectul politic liberal

Pe cât de important este profilul liderului, pe atât de necesară este ancorarea Partidului Național Liberal în principiile care l-au consacrat în istoria sa de aproape un secol și jumătate. În februarie 1923, marele liberal I.G. Duca, doctor în drept și științe politice la Sorbona, cel care avea să devină președinte al Partidului Național Liberal și Prim-Ministru al României, definea în mod strălucit liberalismul: „o doctrină de progres, ceva viu, care trebuie mereu să se adapteze nevoilor sociale, să urmărească neîncetatele prefaceri ale vieţii moderne, să priceapă noile curente, să le atragă, să le îndrume”.

O definiție perfect valabilă și astăzi. Partidul Național Liberal poate și trebuie să conducă efortul pentru modernizarea României în Europa, angajând societatea românească într-un demers național al dezvoltării și demnității. O poate face doar regăsindu-și valorile sale fundamentale. Același I.G. Duca ridică patru coloane pentru „templul doctrinei liberale”: ordinea, democrația, armonia socială și patriotismul. Am scris mai multe despre acestea aici și l-aș sublinia pe ultimul, pentru că am citit în ultimele zile o sumedenie de analize despre cuvântul „patriotism” și despre cât de mult a fost menționat în moțiunea lui Nicolae Ciucă.

Nu este vorba de patriotism într-un „sens restrâns, intransigent sau intolerant…[și] nu exclude colaborarea cu străinătatea”, în cuvintele lui I.G. Duca, ci despre capacitatea României de a reuși „prin noi înșine”. Într-o economie globală tot mai volatilă și cu un conflict militar la graniță, este foarte important să depindem cât mai puțin de alții și să construim o economie solidă, independentă în sectoarele ei esențiale – începând cu energia, continuând cu agricultura, industria și tehnologiile avansate pentru care avem tot ceea ce ne trebuie (mai ales resursă umană de top).

Trebuie să ne uităm bine în oglindă, ca să știm ce avem de reparat. Unde sunt astăzi vocile intelectualilor liberali din arena politică sau civică, membri de partid (actuali și foști) sau simpli simpatizanți? Unde sunt dezbaterile vii de idei, cu care Partidul Național Liberal se mândrea cândva (aici un exemplu)? Ce politici publice au produs comisiile de specialitate în ultimii ani și câte dintre temele de pe agenda publică sunt generate de PNL? Unde este think tank-ul partidului și ce activități are, atât ca „laborator de idei liberale” cât și ca „școală de leadership politic”, conectată la familia popularilor europeni, din care PNL face parte? Toate aceste întrebări au nevoie de răspunsuri și acțiuni urgente.

Numai așa Partidul Național Liberal va putea să (re)cucerească electoratul său tradițional: antreprenorii, profesiile liberale, românii din clasa de mijloc, majoritatea tăcută care dorește o politică de bun simț, într-o Românie unde contează munca și meritul fiecăruia. Sunt așteptări normale, încă neîmplinite, iar perioada pe care o traversăm nu e deloc ușoară. Cu adevărat cetățeanul trebuie să fie în centrul eforturilor PNL, măsurile și reformele trebuie comunicate constant, explicate pe înțelesul tuturor și adaptate nevoilor fiecărei comunități în parte.

O nouă șansă

Pentru Partidul Național Liberal, șansa unei direcții noi înseamnă reașezarea pe baze corecte, prin promovarea profesionalismului și meritocrației atât în interiorul partidului, cât și în societate. În afara adversarilor politici radicalizați, care caută prilej de gâlceavă în orice pentru a-și ascunde propriile slăbiciuni, fiecare român ar trebui să-și dorească succesul noului PNL. Asta va însemna performanță la guvernare și pași înainte spre visul unei țări în care să ne fie drag să rămânem și în care toți românii plecați să revină acasă.

Asta va însemna România în 3D: democratică, dezvoltată și demnă. Prin noi înșine.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/agora-digi/doua-conditii-esentiale-pentru-succesul-noului-pnl-1900117

12.3.2022 13:19

România în Noua Europă. Trei lecții importante pentru generația noastră

România nu e dezbinată. E mai unită ca niciodată. În umbra războiului de la graniță, sute de mii de români aduc o rază de lumină unor oameni nevinovați, a căror viață s-a schimbat pentru totdeauna. Într-o noapte, când un dictator a decis să calce în picioare toate normele lumii civilizate.

România s-a schimbat și ea, chiar dacă nu ne dăm încă seama. De la o societate dezbinată de pandemie, împărțită până ieri între vaccinați și nevaccinați, suntem azi o țară de oameni cu inimile și casele deschise pentru vecinii care trec prin momente cumplite. Cât despre Uniunea Europeană, probabil că va fi fost nevoie de o pandemie și de un război ca să vedem Noua Europă pe care o invocăm de mulți ani. Ambele evenimente au apăsat pe răni deschise ale dezbinării europene, în momente diferite. Și totuși, Europa a reușit să surprindă toate vocile care îi propovăduiau finalul, neputința, birocrația sufocantă și dezbinarea.

Mobilizarea fără margini din ultima săptămâna este dovada că valorile noastre fundamentale sunt acolo. Nu au fost alungate nici de crize, nici de virus, nici de inflație. Și nici de invazia brutală a extremismului, care ascunde sub un ambalaj bine-gândit în laboratoarele roșii un pericol iminent al virajului către totalitarism.

Culmea, relația cu vecinii ucraineni nu a fost mereu cea mai bună. Dar e clar că este în ADN-ul poporului român să fie bun. Cea mai simplă analogie mă duce cu gândul la o familie de la țară, care s-a certat toată viața cu vecinul pe o bucata de pământ. Când vecinului îi arde casa, stă și se uită? Nu, pune mana pe găleți cu apă. În fața dezastrului, trecutul nu mai contează. România e astăzi țara celor mai buni vecini. Chiar dacă nu avem resursele să stingem focul, îi primim în casele noastre pe copiii vecinilor, îi hrănim, îi încălzim și facem tot ce ține de noi să îi ajutăm: transport și cazare pentru refugiați, donații, mese calde etc.

Am văzut solidaritatea românilor de la vămile cu Ucraina și am văzut-o zilnic cu ochii noștri în București, la centrul de donații pe care îl gestionăm. Ideea de a deschide sediul filialei din Calea Griviței 200 pentru a colecta donații a venit din dorința de a ajuta. Nu ne-am imaginat nicio secundă ce va urma. În mai puțin de o săptămână am colectat de la bucureșteni aproape 100 de tone de ajutoare. O parte au ajuns la refugiați din Ucraina, cele mai multe au mers peste graniță. Colegii mei sunt zi de zi la Griviței 200, unde colectează, sortează, împachetează, paletează și încarcă. Au renunțat la timpul liber, s-au învoit de la joburi, nu se odihnesc. Un efort similar se întâmplă și lângă Ambasada Ucrainei, la Modrogan 22, sediul PNL București.

În fața pandemiei, Europa s-a dovedit mai rezilientă decât sperau mulți. Un răspuns fără precedent la o provocare fără precedent, un „moment hamiltonian” (Olaf Scholz) definit de un nou mecanism de solidaritate pentru toate țările. Acum, în fața războiului, după unele ezitări (din motive economice și diplomatice care au făcut subiectul multor dezbateri), UE nu doar că a devenit casă pentru milioane de refugiați din calea războiului, ci și-a deschis brațele pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia, arătând că există premisele pentru un nou val de extindere.

România a demonstrat, în aceste două săptămâni de război, că este mai mult decât o țară de la „periferia UE”, geografic și statistic. Cum? Printr-un răspuns rapid, ferm și solidar la o criză gravă. Suntem dați drept exemplu de umanitate. Ce putem face mai departe? Dincolo de sprijinirea aderării la UE a Moldovei, Georgiei și Ucrainei, să ne întrebăm ce fel de Uniune ne dorim și cum ajungem acolo. În 2018, am publicat „9 propuneri pentru Europa nouă”, ceea ce ar putea fi prima iniţiativă românească de transformare a proiectului european. Ele sunt încă actuale, cu unele ajustări:

#1: Europa cetăţenilor implicaţi. Bugetare participativă la nivel european. Primul proiect de bugetare participativă la nivelul întregii Uniuni Europene. Dedicarea unei linii bugetare pentru proiecte transnaţionale propuse de cetăţeni şi stabilite prin vot direct.

#2: Europa unită politic. Liste transnaţionale şi reprezentare pe bune la nivel european. Alegeri europene prin care fiecare cetăţean al UE să poată vota candidaţi atât din ţara sa, cât şi de pe o listă transnaţională. Sistemul de vot ideal este cel al votului unic transferabil („ranked-choice voting”), prin care fiecare alegător clasează candidaţii în ordinea preferinţei.

#3: Europa democraţiei liberale. Fonduri europene condiţionate de respectarea statului de drept. Fondurile europene nu se mai acordă ţărilor unde principiile democraţiilor liberale sunt încălcate. Între timp, această propunere a devenit realitate.

#4: Europa viitorului comun. Înfiinţarea unui Institut de Leadership European, ale cărui cursuri să fie destinate tuturor oficialilor publici de la nivelul statelor membre, pentru promovarea şi aplicarea politicilor care apără valorile şi principiile europene.

#5: Europa competitivă. O Agenţie Europeană pentru Inovare Disruptivă. UE are nevoie de reformarea Agenţiei Europene pentru Inovare după modelul DARPA, agenţia guvernului american ale cărei inovaţii au dus la inventarea internetului şi a GPS-ului. Pornind de la proiecte europene actuale precum C.E.R.N., proiectul Wendelstein 7-X care va revoluţiona producţia de energie sau Laserul de la Măgurele, agenţia ar putea finanţa noile domenii de cercetare care definesc cea de-a patra revoluţie industrială (inteligenţă artificială, digitalizare, realitate virtuală), cu scopul de a creşte competitivitatea economiilor europene.

#6: Europa verde. Crearea unui fond european pentru investiţii în dezvoltarea transportului în comun electric transnaţional, interurban şi urban: feroviar, naval, auto, tehnologii aerospaţiale şi combustibili alternativi ieftini.

#7: Europa cooperării. Stagii pentru studenţii sau elevii şcolilor profesionale într-un alt stat. Continuarea și extinderea programului ERASMUS pentru elevii şi studenţii din învăţământul profesional, care vor putea urma stagii într-un alt stat, pentru sincronizarea know-how-ului, tehnologiilor şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii.

#8: Europa reîntregită. Extindere strategică a Uniunii Europene. Asumarea de către România a rolului de lider regional pentru a sprijini eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, Ucrainei şi a ţărilor din Balcanii de Vest. Dacă rațiunile geopolitice le știm cu toții, există și o motivație economică foarte clară pentru România. Explică foarte bine încă din 2013 raportul Băncii Mondiale Orașe competitive, la care am fost co-autor.

#9 Europa sigură. Combaterea atacurilor cibernetice. Uniunea Europeană trebuie să rămână un spaţiu al păcii şi siguranţei, inclusiv în mediul virtual. Vedem în aceste zile cât de important este controlul asupra spațiului digital. UE are nevoie de consolidarea ENISA – Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică.

Am văzut recent o postare pe rețelele sociale, care suna cam așa: în urmă cu doi ani, trăiam ultimele zile de normalitate și habar nu aveam. Fix în această perioadă a anului 2020 am intrat în lockdown total din cauza pandemiei. Am învățat să lucrăm de acasă, să facem petreceri online, vizite online și ședințe online. Normalitatea a devenit rapid una cu mască, distanțare și restricții. N-a fost ușor deloc, dar am reușit.

Acum a venit războiul. Mulți credeau că Putin face un joc de cacealma, până în dimineața zilei de 24 februarie, când ne-am trezit cu toții citind aceeași alertă roșie pe telefoane. Încă ne uităm șocați în fiecare zi la dezastrul pe care speram să nu îl mai vedem vreodată așa de aproape de România. Pare că totul s-a oprit în jurul acestui tragic conflict.

În realitate, nimic nu s-a oprit. Într-un fel sau altul, războiul se va încheia, mai devreme sau mai târziu. Indiferent care va fi deznodământul, România poate și trebuie să se pregătească de pe acum pentru the day after. Între reconstrucția Ucrainei, reașezarea Europei și regăsirea României, generația noastră are întâi de toate o datorie: să acționeze. Dacă am înțeles un singur lucru în acești ani tulburi, acesta este că cea mai mare criză prin care trece lumea este criza de lideri.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/romania-in-noua-europa-trei-lectii-importante-pentru-generatia-noastra-1869431

19.2.2022 10:29

De la idee la viral. Cum a generat o lege simplă despre lectură un fenomen național

În urmă cu un an, chiar prin luna februarie, a apărut prima dată ideea unei legi care să instituie Ziua Națională a Lecturii. Ca multe alte idei bune, a venit de la soția mea americancă, Holly, care mi-a povestit despre fenomenul Read Across America Day și despre o amintire din copilărie legată de această zi: lectura unei cărți preferate, la școală, în formatul unei petreceri în pijamale. Astfel, elevii americani ajung să asocieze cititul cu o activitate familiară, relaxantă.

Pe 15 februarie 2022, prima Zi Națională a Lecturii în România a devenit un eveniment viral. În ciuda cârcotașilor care au numit această lege doar un prilej de festivism, amploarea națională a acestei zile ne arată cât de multă nevoie are societatea românească de cultură, lectură și unitate în jurul unor valori înalte.

După ce Holly mi-a dat ideea, următorul pas a fost să o testez informal cu actorii din domeniu. Mai întâi cu prietenii de la Editura Litera, foarte activi pe proiectele de încurajare a lecturii. Apoi cu Ovidiu Raețchi, deputatul care a lansat în mandatul trecut pachetul legislativ „Pactul pentru carte”. În fapt, mai toți actorii publici sau privați din piața cărții (cea mai mică din Europa, în caz că vă întrebați) au susținut necesitatea unei legi pentru o zi națională a lecturii, care să seteze un cadru pentru organizarea și finanțarea de evenimente dedicate.

În plus, cifrele vorbesc de la sine. Suntem codașii Europei în materie de lectură. Un român citește o carte pe an, în medie. În comparație, un neamț citește 16 cărți pe an, în medie. Acestea sunt date Eurostat. La nivel global, măsurătorile se fac în ore de lectură pe săptămână (NOP Culture Score Index). Campioana este India, cu peste 10,42 ore, urmată de Thailanda cu 9,24 și China cu 8 ore pe săptămână, în medie, pe cap de locuitor. Din Europa, cehii sunt primii, cu 7,24 ore pe săptămână. În România, media este sub cinci minute pe zi (aproximativ o jumătate de oră pe săptămână).

La aproximativ o lună după primele discuții, pe 18 martie 2021, am depus proiectul de lege pentru instituirea Zilei Naționale a Lecturii pe 15 februarie, ziua nașterii lui Titu Maiorescu (1840) și Spiru Haret (1851), ctitori ai culturii și educației românești moderne. O lege simplă, inspirată de inițiative similare din țări precum SUA, Franța sau Singapore, dar care s-a lovit aproape instant de clubul bocitoarelor din România. Le-am auzit pe toate, de la acuzații că mă preocupă festivismul, până la clasicele „altceva mai bun de făcut nu ai” sau „fix asta ne mai lipsea”.

Nu au lipsit blocajele din traseul legislativ, oricum stufos și birocratic, deși proiectul a fost semnat de câteva zeci de colegi parlamentari PNL și susținut de parlamentari de la toate partidele la Senat și în majoritatea comisiilor de la Camera Deputaților, cameră decizională. Proiectul a fost votat de plen pe 21 decembrie 2021, chiar pe finalul sesiunii, după un efort special din partea grupului PNL și a liderului Gabriel Andronache. Dacă nu ar fi trecut atunci, am fi ratat cu brio data de 15 februarie 2022, iar proiectul de lege ar fi riscat să fie uitat prin sertarele comisiei de cultură, unde stătuse oricum luni de zile. Prietenii știu de ce.

Interesant e cum unii politicieni, care au votat împotriva propunerii mele legislative, s-au trezit deodată mari iubitori de carte, au organizat evenimente și s-au pozat cu cărțile lor preferate pe rețelele sociale. Sau au folosit Ziua Națională a Lecturii drept prilej să își atace rivalii politici. Mă bucur totuși că măcar unii au înțeles, probabil, cuvintele lui Titu Maiorescu, pe care l-am celebrat pe 15 februarie: „Scopul educației este nimicirea mărginirii egoiste a individului și supunerea lui la rațiunea lucrurilor”.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pe 14 ianuarie 2022, chiar în ajunul Zilei Naționale a Culturii. O coincidență frumoasă. Și așa a apărut Legea 21/2022, care setează cadrul pentru încurajarea lecturii prin organizarea de evenimente specifice în instituții publice și de învățământ, în data de 15 februarie a fiecărui an, precum și pe tot parcursul săptămânii respective. Astfel, autoritățile publice locale și centrale pot organiza și finanța, împreună cu biblioteci, muzee, instituții de învățământ sau ONG-uri derularea de campanii sau proiecte specifice: cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuții libere și dezbateri despre literatură și cărți sau alte programe similare. Televiziunea, radioul și agenția de presă publice produc și difuzează emisiuni de promovare și încurajare a lecturii. Totodată, pe 15 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic și elevii desfășoară activități de promovare și încurajare a lecturii.

La doar o lună de la promulgare la prima Zi Națională a Lecturii, care erau șansele să devină un fenomen național? Mici spre deloc, au spus unii. Ghinion pentru cârcotași, realitatea a depășit orice așteptări. Ziua de 15 februarie a fost marcată încă de la această primă ediție de sute de evenimente în toată țara în școli, licee, companii private, Biblioteca Națională, BCU, Senatul României etc. Chiar și curierii Poștei Române au dăruit clienților cărți donate de Editura Litera. Zeci de personalități de cultură, artă, muzică, teatru sau film, scriitori, profesori sau oameni de radio și televiziune, oameni politici sau simpli cetățeni iubitori de carte au celebrat această zi.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut o contribuție decisivă prin decizia ca în fiecare școală și grădiniță să se citească pe 15 februarie, la orele 11.00 și 14.00. Ba mai mult, câțiva profesori și directori de școli mi-au transmis că au continuat activitățile de lectură pe mai multe ore și zile, ca urmare a entuziasmului copiilor. Am văzut nenumărate mărturii ale bucuriei celor mici, ținând o carte în mână sau jucând rolul personajelor din cărțile preferate. Iar acest entuziasm i-a cuprins rapid și pe părinții lor. Cel mai simplu exercițiu pentru a vă convinge de amploarea acestui eveniment este să căutați pe Google sau pe Facebook după Ziua Națională a Lecturii sau #ziualecturii. De la nord la sud și de la est la vest, pe 15 februarie România a citit împreună.

Spiru Haret, pe care îl celebrăm tot de Ziua Națională a Lecturii, spunea că așa cum arată astăzi școala va arăta mâine țara. Dacă ce am văzut în ultimele zile în țară va deveni normalitate, viitorul este pe mâini bune. Lista de evenimente este foarte lungă — am numărat peste 500, doar de pe rețelele sociale și din presă. Iată câteva dintre ele.

În comuna Rediu, județul Iași, Primăria a inaugurat pe 15 februarie un club de lectură pentru copii, care îi va face pe cei mici să iubească cititul pe tot parcursul anului.

Muzeul Național al Literaturii Române a chemat elevi de toate vârstele la o întâlnire specială cu scriitori contemporani, academicieni, artiști sau cercetători, pentru a citi împreună și a discuta despre lectură: Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Mircia Dumitrescu, Victor Voicu, Mircea Dumitru, Ioana Nicolaie, Doina Ruşti, Horia Gârbea, Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Nicu Alifantis, Adriana Trandafir, Marius Bodochi, Sandu Pop, Anghel Damian. Nu sunt acestea adevărate modele pe care le vrem pentru copiii noștri? Eu cred că da. Și cred că întâlnirea cu aceste personalități va rămâne un moment de referință pentru tineri, care îi va aduce (și) mai aproape de carte.

În comuna Boghești, județul Vrancea, elevii din mai multe clase au decorat un copac al lecturii. În care au lăsat scris răspunsurile fiecăruia la întrebarea „de ce citim”, dar și cartea preferată. Acel copac imaginat de copii va rămâne ca inspirație pentru alte promoții și, cu siguranță, va stârni curiozitatea de a citi mai mult.

Și, ca o încununare a unui vis împlinit, săptămâna aceasta PAS a depus un proiect pentru Ziua Națională a Lecturii în Republica Moldova, după modelul din România. Frații noștri vor avea și ei această sărbătoare națională cu o zi înaintea noastră, pe 14 februarie, de ziua marelui poet și inegalabilului român Grigore Vieru: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu toată viața am visat să trec Prutul.”

De la un vis am pornit și eu atunci când am propus Ziua Națională a Lecturii. Și de la faptul că avem nevoie ca de aer de România cu carte, în țara în care o treime dintre români declară că nu au citit niciodată o carte. “Viralizarea” Zilei Naționale a Lecturii și entuziasmul cu care românii au răspuns acestei provocări ne arată cât de însetați suntem de frumos, adevăr și cunoaștere. Acesta este cel mai bun răspuns la extremism, ură și violență.

Prima Zi Națională a Lecturii a trecut repede. Dar a rămas speranța că nu este totul pierdut în această țară. Că România se va face bine. Și că ne-am reîndrăgostit cu toții de carte, într-o însorită zi de februarie.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/de-la-idee-la-viral-cum-a-generat-o-lege-simpla-despre-lectura-un-fenomen-national-1842739

29.12.2021 18:56

Clevetirile care se risipesc și patimile care se sting. Trei rezoluții pentru 2022

Acum 88 de ani, pe 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, cădea răpus de gloanțele legionarilor marele om de stat liberal I.G. Duca, Prim-Ministrul României. În amintirea lui, la locul asasinatului a rămas scris în piatră: “jertfă iubirii sale de neam și țară”.

Tot în acel an, dar în martie, la Washington răsunau cuvintele care au marcat o întreagă generație: “Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși”. În punctul cel mai greu al Marii Crize, așa și-a îmbărbătat compatrioții Franklin D. Roosevelt, cu ocazia primului său discurs în calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii.

Chiar dacă istoria nu se repetă întocmai, e evident că vremurile de azi rimează cu cele de atunci. Atunci și acum, lumea suferă. Oamenii își pierd locurile de muncă, situația economică este tot mai dificilă. Tensiunile sociale sunt tot mai mari. Cetățenii au tot mai puțină încredere în instituțiile democratice. Pe aceste valuri se ridică și mai ales sunt ridicate forțele extremiste, violente și distructive, promițând ceea ce nu vor putea livra vreodată și exploatând cea mai puternică emoție umană: frica. Frica de necunoscut, de pandemie, de știință, de forțe oculte mai presus de noi, “muritorii de rând”.

Pe de-o parte, vorbim despre o dinamică internă. După 32 de ani de deziluzii, corupție și distrugere sistematică a meritocrației, românii au toate motivele să ceară schimbarea din temelii. Sau să plece către zări mai bune, ceea ce continuă să facă, din păcate.

Pe de altă parte, dinamica externă ne arată cât de aproape suntem de marginea prăpastiei. În aprilie 2017, scriam un editorial devenit viral: “În 1950, un raport al serviciilor de informaţii americane comandat de preşedintele Truman a arătat care erau obiectivele Uniunii Sovietice la început de Război Rece. Primul era „distrugerea unităţii ţărilor occidentale şi izolarea Statelor Unite”. Al doilea era „înstrăinarea cetăţenilor occidentali faţă de propriile guverne” pentru a sabota puterea democraţiilor din Vest.” Vă sună cunoscut? După 70 de ani, crivățul bate la fel de tare dinspre Est și are exact aceleași obiective. Instrumentele, însă, sunt mult mai sofisticate.

Cu sau fără voia noastră, suntem în război: “un război-hibrid, nedeclarat şi care face uz de arme neconvenţionale: propagandă, dezinformare şi sprijinirea discretă sau pe față a tuturor partidelor iliberale sau autoritare.” Citiți cu atenție. Apoi recitiți. Acestea sunt lucruri cunoscute de ani de zile, chiar dacă în România procesul de germinare s-a finalizat mai târziu decât în alte state din regiune.

Discursul urii și al dezbinării e pe cât de simplu, pe atât de eficient și de periculos. Românii nu o duc bine pentru că alții nu-i lasă. Mai nou, Europa, SUA și vaccinul. Doar unii pot salva situația, “Adevărații Patrioți”, care se opun marilor conspirații construite în laboratoarele ocultei. Canalele pe care dezinformările sunt distribuite sunt rețelele sociale, care amplifică efectul de “echo chamber” — tindem să primim, din bula noastră, doar informații care ne întăresc convingerile — și accelerează polarizarea toxică a societății. Mai mult, din fața ecranului, apelurile la violență sunt facile, aparent anonime, dar la fel de periculoase.

Ce s-a întâmplat recent în Parlamentul României e doar un exemplu — elocvent și prea puțin dezbătut. Un partid a organizat un miting electoral, cu autocare și steaguri, după un scenariu. Culmea ironiei s-a întâmplat nu în stradă, ci tot de la tribuna Parlamentului, unde unul dintre membrii respectivei formațiuni se lamenta la microfon, în timp ce colegii dânsului răcneau într-un meleu în jurul prezidiului, în scene demne de o țară din lumea a treia: “Suntem în Postul Crăciunului, nu votați certificatul verde…”

În ziua respectivă, am făcut un live de la Parlament, punctând lipsa de logică elementară a “organizatorilor”: nu exista niciun punct legat de certificatul verde pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Și atunci, care era obiectul protestului? O simplă păcăleală electorală, evident. Mesajul a ajuns la peste 100.000 de români, mulți dintre ei rezonând cu apelul meu la unitate și bun simț. Doar că propagandiștii urii nu suportă să li se pună în față oglinda oportunismului lor politic. Am primit la schimb mii de mesaje jignitoare și zeci de amenințări la adresa mea și a familiei mele (inclusiv amenințări cu moartea, din categoria faptelor penale).

Să rămână scris: e doar începutul. Demonii extremismului, ai urii și ai dezbinării nu vor dispărea de la sine, ci vor hrăni și vor fi hrăniți, în modul cel mai cinic posibil, de politicieni, partide și rețele de influență interne și externe.

Miza nu e doar un pumn de like-uri sau de voturi în plus, ci erodarea legitimității statului român și a încrederii românilor în democrație și în noi înșine, cu efecte devastatoare pe termen lung. Desăvârșirea rețetei bolșevice din anii ‘50 se reduce la asta: divide et impera.

În fața acestor riscuri fără precedent, cea mai mare eroare ar fi să ne prefacem că totul e bine. Așadar, prima rezoluție pentru 2022 este asumarea. Revenind la cel care s-a jertfit pentru libertatea noastră acum 88 de ani, I.G. Duca și-a asumat totul, până la consecința finală: “Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut. Am conştiinţa că mi-am îndeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importă? E riscul sarcinii de a guverna”. Lider, nu politician.

A doua rezoluție este angajamentul ferm și deplin față de Vest. Locul României este în Europa, lângă Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, garanți ai securității și dezvoltării noastre. Un drept istoric, nenegociabil. Suntem într-un moment mult prea sensibil și într-o regiune mult prea periculoasă pentru a ne permite ezitări și pași strâmbi. Destui așteaptă greșeala noastră.

A treia rezoluție este pentru democrația și libertatea noastră. Prea multe voci au început să ridice în slăvi odioasa dictatură comunistă, uitând de frig, de foame și de crime. Prea mulți devin fanii regimurilor iliberale din imediata noastră proximitate.

Despre alegerea dintre democrație și demagogie a scris, acum aproape 100 de ani, același I.G. Duca: „Demagogia e ușoară. Ea trezește toate speranțele, ațâță toate patimile. Tulbură fără să potolească. Democratia e grea, e ingrată. Datoria ei e sa înstruneze pornirile nesănătoase, să ridice stavila rațiunii în fața valurilor pasiunii, să spună adevărul când mulțimea așteaptă măguliri”. Iată, deci, calea pe care trebuie să o urmăm.

Tot I.G. Duca spunea, profetic: „operele democrațiilor liberale supraviețuiesc clevetirilor care se risipesc și patimilor care se sting”.

În pragul unui nou an și al unui nou început, avem conștiința că patimile extremismului toxic și clevetirile celor care îl propovăduiesc se vor stinge, mai devreme sau mai târziu. Cu două condiții: să nu ne fie frică și să facem ceea ce trebuie.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/clevetirile-care-se-risipesc-si-patimile-care-se-sting-trei-rezolutii-pentru-2022-1784799

11.12.2021 14:26

Despre lucruri simple care schimbă țara și lumea

Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul în fiecare dimineață. Cu aceste cuvinte, amiralul William H. McRaven a făcut înconjurul lumii. Pe cât de surprinzătoare, pe atât de inspiraționale, cuvintele lui spun, de fapt, că lucrurile mici sunt cele care contează și care ne pot aduce disciplina și rigoarea necesare pentru a împlini lucrurile mari.

Dragă cititorule, te provoc la un exercițiu de sinceritate: cât de mult ai fost tentat să arunci o gumă sau o țigară pe jos în locuri cu foarte multe gunoaie? Nu trebuie să spui nimănui dacă ai și făcut-o, doar să îți amintești de câte ori ți-ai spus „la cât de murdar este, ce mai contează?” Probabil cu toții am făcut-o, fie că recunoaștem sau nu.

Zilele trecute, într-o dezbatere interesantă pe social media, un internaut mi-a amintit de teoria ferestrelor sparte, care arată că semnele vizibile ale criminalității, comportamentul antisocial și dezordinea civilă creează un mediu urban care încurajează crimele și dezordinea, inclusiv infracțiunile grave. Practic, această teorie spune să ne concentrăm pe lucrurile mici și vom reuși să prevenim și delictele grave.

A fost inventată de doi doi criminaliști americani, James Q. Wilson și George Kelling, care susțin că delincvența este urmarea inevitabilă a dezordinii. În cuvintele celebrului autor Malcolm Gladwell, din cartea sa „The Tipping Point”: „Dacă se sparge o fereastră și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu este răspunzător. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi din clădirea aceea pe stradă, transmițând semnalul că orice este acceptabil. Într-un oraș, probleme relativ minore precum graffiti, dezordinea publică și cerșitul agresiv sunt toate echivalente unor ferestre sparte, invitații la infracțiuni mai grave”.

Delincvența este contagioasă: poate începe cu o fereastră spartă (sau un graffiti) și se poate răspândi în întreaga comunitate. În New York au găsit cu câteva decenii în urmă rețeta de reducere a infracționalității: au făcut curățenie, au șters graffitiurile, au pedepsit făptașii. Urmarea? Crimele violente au scăzut dramatic. Rudy Giuliani și-a construit întreaga carieră politică pe baza acestui succes din mandatul de primar al New York-ului.

Ne întoarcem, așadar, la lucrurile simple. Pe cât de banale ar putea părea făcutul patului dimineața sau îngrijitul pereților și geamurilor caselor noastre, pe atât de importante sunt acestea pentru modul în care scriem viitorul.

A trecut aproape neobservată de opinia publică o știre importantă de săptămâna aceasta: clădirea Ateneului Român, simbol național construit prin eforturile unei întregi generații, a fost mutilată cu spray-uri de graffiti. Doar pentru că se poate, pentru că nu există pedepse suficient de dure și pentru că am devenit prea indiferenți la astfel de acte de vandalism. Situația aduce pe tapet o problemă gravă, care afectează patrimoniul istoric și cultural al întregii țări, de la centre istorice, clădiri de patrimoniu până la Sarmizegetusa Regia.

Fenomenul mă preocupă de mai mult timp, astfel că am adresat deja întrebări parlamentare ministerelor de profil (sunt publice, pe pagina mea de deputat), chiar dacă răspunsurile nu sunt de mare ajutor. În mod evident, este nevoie de o abordare pe mai multe planuri: atât local, prin supraveghere video și intervenții ale polițiștilor locali, cât și legislativ, cu demersuri precum înăsprirea pedepselor pentru astfel de fapte (inclusiv cu muncă în folosul comunității, prin care făptașii să repare ce au stricat), interzicerea comercializării spray-urilor care nu pot fi curățate ușor etc. Pentru adevărata artă există soluții pe care unele primării, inclusiv din România, le-au adoptat: amenajarea de spații cu această destinație, unde artiștii să se poată manifesta liber.

Aceste idei au apărut din dezbaterea subiectului pe social media. Am primit sute de comentarii de la cetățeni deranjați de fenomen și care au rezonat cu propunerea mea de a lua atitudine.

Mai aproape decât America, în Europa, ne putem inspira din modelele altor state, care au înțeles efectele nocive ale acestor acte de vandalism și au acționat în consecință.

Astfel, încă din 2009, în Italia au fost luate o serie de măsuri împotriva actelor de vandalism asupra clădirilor publice, prin înăsprirea pedepselor penale (închisoare de la 1 lună la 6 luni și amendă pentru infracțiunea de degradare a clădirilor și mijloacelor de transport, închisoare de la 3 luni la un an pentru infracțiuni săvârșite asupra bunurilor istorice și amenzi de până la 3.000 de euro sau închisoare de la 3 luni la 2 ani și amendă de până la 10.000 euro în caz de recidivă). De asemenea, este interzisă vânzarea cutiilor de spray către minori cu vârsta sub 18 ani, încălcarea fiind sancționată cu amendă administrativă de 1.000 de euro, aplicată vânzătorului.

În Spania, Parlamentul regional al Comunității Madrid a adoptat, în 2007, o lege care interzice
graffitiurile și mâzgăliturile pe drumurile publice, monumente, statui, mobilier urban, arbori, cu excepția situațiilor în care primăria autorizează realizarea de graffitiuri cu valoare artistică în anumite spații publice.

Sancțiunile pleacă de la câteva sute de euro amendă, pentru infracțiunile ușoare, și pot ajunge până la 5.000 de euro. Nivelul sancțiunii se stabilește în funcție de natura prejudiciilor cauzate și de entitatea prejudiciata. Persoana sancționată poate solicita înlocuirea amenzii cu obligația personală de a curăța mâzgăliturile, în condițiile și sub atenta supraveghere a autorităților competente.

După ce am adus subiectul în spațiul public, am primit multe telefoane și mesaje de la reprezentanți ai autorităților locale din România. Toți mi-au spus că problema graffiti-ului îi costă în fiecare an sume colosale și că au nevoie de soluții.

O primă soluție, necesară, este asigurarea de spații publice dedicate pentru grafferi. Autoritățile publice din străinătate, care au avut succes în combaterea vandalismului, organizează concursuri și acordă premii pentru cele mai bune creații, în locurile special amenajate.

Pe partea de sancțiuni, poliția (locală și națională) trebuie să își facă treaba, ajutată de monitorizarea video mai ales în jurul monumentelor, și să nu mai aplice doar amenzile minime.

Putem prelua bune practici și de la alte situații similare. De exemplu, guma de mestecat. Date din 2011 arătau că primăria Romei plătea 5,5 milioane de euro anual doar pe curățarea gumei de mestecat de pe trotuare. În fiecare zi se consumau 300.000 de gume, din care 5% ajungeau pe trotuar. Amenzile pentru aruncarea pe trotuar a gunoaielor, la acel moment, erau de 50 de euro, o sumă insuficientă. Soluția a fost să crească amenzile pentru a reduce fenomenul.

Singapore, însă, este celebră pentru măsurile mult mai drastice, pe același subiect. Autorităţile singaporeze au interzis guma de mestecat în anul 1992, cu scopul de a păstra curăţenia străzilor şi de a încuraja un comportament adecvat al cetăţenilor. În plus, amenda pentru aruncatul gumei pe jos era de 700 de dolari în 2016. Și aruncatul gunoiului în spații publice sau desenarea de graffiti sunt interzise de lege, dar și aspru pedepsite.

Este nevoie, așadar, de un mix de soluții, care să includă atât creșterea pedepselor, pentru descurajarea aventurierilor, dar și anumite interdicții, pentru a reduce fenomenul. De la legiuitor, autorități locale sau centrale, la fiecare cetățean din această țară, cu toții avem datoria de a păstra, conserva și salva patrimoniul românesc. Iar cei care, de amorul „artei”, aleg să nu respecte valorile noastre, trebuie pedepsiți pe măsură.

Am început deja să lucrez la o inițiativă legislativă în acest sens și îi aștept alături pe toți cei interesați de subiect. Dacă o simplă postare pe social media a generat atât de multe idei valoroase, sunt convins că dezbaterile publice și dialogul pe o propunere concretă de lege vor duce la un rezultat pe măsura importanței acestei teme și a respectului cuvenit moștenirii primite de la generațiile care au construit România. În cuvintele lui Constantin Brâncuși: “Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/despre-lucruri-simple-care-schimba-tara-si-lumea-1766707

28.11.2021 14:57

O poveste adevărată despre oameni și legi

Avem foarte multe de făcut la nivel de legislație. Unele legi trebuie adaptate la realitățile sociale actuale, altele – necesare – lipsesc cu desăvârșire. Deși se spune că în Parlament se doarme, dacă îți propui chiar să faci ceva, munca nu se termină niciodată. În primul an din mandatul meu de parlamentar, am învățat că cele mai importante legi sunt cele scrise pentru oameni. Cele care provin din discuțiile cu cetățenii. 

Pe de-o parte, ele răspund unor nevoi reale ale oamenilor pe care îi reprezentăm. Pe de altă parte, doar ascultându-i pe români vom dărâma zidurile neîncrederii, la care s-a zidit cu drag și spor mai bine de trei decenii. E vital să facem asta în țara în care nivelul de încredere în Parlament, instituția fundamentală a democrației, este cu o singură cifră, iar populismul extremist prinde aripi. 

Țin audiențe săptămânal. E una dintre părțile preferate din fișa mea de post, ca deputat. Nu doar pentru că e o chestiune de normalitate, ci și pentru că îmi permite să simt pulsul cetățenilor și, mai ales, să le rezolv problemele cu care se confruntă. Măcar atunci când soluția depinde de mine. 

În urmă cu câteva săptămâni, am primit în audiență un domn din Constanța. Mi-a scris pe Facebook, i-am răspuns, s-a urcat în mașină și a condus până la București doar pentru această discuție. Mi s-a părut un gest ieșit din comun de generos și un semn de încredere. S-a dovedit a fi unul dintre “înapoiații în România”, după cum îi caracterizează unii pe românii care revin acasă după ani de studiu și/sau de muncă în diaspora. Cu soția cetățean străin. Iar coincidențe nu s-au oprit aici și mi-am dat seama că ne unesc multe experiențe și sentimente. I-am spus, mai în glumă, mai în serios: “mă bucur că nu sunt singurul nebun de România”.

Am stat de vorbă mai bine de o oră despre experiența întoarcerii sale acasă și șocurile cu birocrația românească absurdă. Cum era plimbat de la ghișeu la ghișeu și trimis de la un xerox la altul de funcționari morocănoși, până se termina programul de lucru și apoi era nevoit să revină și să o ia de la capăt cu bătăile de cap și cu cozile. Pe banii și pe nervii lui. 

Mi-am amintit cu acest prilej ce-mi răspund românii din diaspora, iar și iar, la întrebarea mea obsesivă: “De ce nu reveniți acasă?” Răspuns: “Pentru că în România nu suntem tratați cu respect”. 

Mi-am notat fiecare problemă cu care se confruntase constănțeanul după revenirea acasă și am pornit să caut soluții. Primul pas: am depus întrebări/interpelări parlamentare pentru fiecare subiect în parte. Este un instrument extrem de util, deși prea puțin folosit. Eu am depus aproape 200 de la începutul mandatului meu și voi continua să o fac, ori de câte ori voi identifica un subiect de interes pentru cetățeni la care instituțiile statului pot și trebuie să răspundă.

Pasul doi: am identificat problemele care pot fi corectate prin intervenții legislative și am început să lucrez la ele. Astfel că zilele trecute, după ce am terminat de scris o nouă propunere legislativă, am discutat-o cu ceilalți parlamentari și am obținut semnături de la 25 de deputați. Am depus apoi proiectul alături de colegele mele liberale Maria Gabriela Horga și Diana Morar. 

Dacă va deveni lege, această propunere va rezolva mai multe probleme. Mai întâi, toate instituțiile publice vor fi obligate să pună GRATUIT la dispoziție formularele solicitate cetățenilor, atât în format fizic, cât și online. La ghișeu și pe site. Așa că nu vor mai exista situații în care, așa cum i s-a întâmplat domnului din Constanța, să mergeți la o instituție publică și să aveți următorul dialog: „Formularul x îl aveți?” “Nu, de unde aș putea să îl am?” “Îl găsiți pe site. Mergeți să îl descărcați și reveniți.”

Legea nr.267/2021, recent promulgată de Președintele României și inițiată de colegul meu George Tuță, rezolvă problema copiilor după documentele emise de autorități publice. Dar, de multe ori, un dosar nu conține doar astfel de documente. Așa că am inclus în această propunere legislativă prevederea ca orice copie solicitată (altele decât cele după documente emise de statul român) trebuie realizată gratuit de autoritatea care o solicită. Așa că veți scăpa și de celebrele xeroxuri de la colț sau chiar din incinta instituției, care au tarife “de proximitate” și profită de urgențele cetățenilor. 

Toate aceste prevederi vor fi aplicabile și persoanelor juridice de drept privat cu statut de utilitate publică sau autorizate să presteze un serviciu public. Cel mai la îndemână exemplu este cel al universităților private, care vor fi obligate să fotocopieze gratuit toate documentele solicitate pentru înscrieri sau diverse alte proceduri. 

Sigur, mai avem mult până birocrația românească va capitala definitiv. Dar schimbările mari se fac (și) în pași mici. Este, până la urmă, de bun simț ca o instituție care solicită cetățenilor o serie de documente și proceduri să pună la dispoziție în mod gratuit infrastructura necesară pentru a le completa și depune.

Îi mulțumesc domnului din Constanța care a ales să conducă peste 200 de kilometri pentru a veni în audiență să-și spună oful. Este un gest de asumare și de implicare, pentru că datorită lui (și a parlamentarilor care, sper, vor vota această propunere), milioane de cetățeni vor putea, peste câteva luni, să își rezolve mai repede și mai simplu diverse proceduri administrative. Și vor economisi nu doar bani, ci și ore prețioase pe care acum le pierd pe drumuri inutile. În egală măsură, statul român va putea oferi servicii eficiente și de calitate, inclusiv românilor care aleg calea grea a întoarcerii acasă. 

În final, îi mulțumesc constănțeanului nostru mai ales pentru încredere. Într-o perioadă complicată, în care actorii de pe scena politică livrează dezamăgiri pe linie, după trei decenii adesea ratate, a fost curajos să creadă că gestul lui va putea schimba ceva. Am încredere că toți colegii mei parlamentari, indiferent de partid, vor înțelege importanța schimbărilor propuse. 

Este un moment bun să ne asumăm să fim mereu conectați cu cei în slujba cărora suntem. Să facem legi pentru cetățeni. Să îi auzim, să îi ascultăm, să îi înțelegem. Și să facem ceea ce trebuie. 

 

 

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/o-poveste-adevarata-despre-oameni-si-legi-1752471

12.11.2021 18:21

Jos comunismul. Momentul adevărului

Vom marca în curând 32 de ani de la Revoluția Română. Trei „brucani” și-un pic. În acele zile, românii au scandat „Jos Ceaușescu!” și „Jos comunismul”. Trăgând linie, doar pe „Marele Fiu al Patriei” l-am dat cu adevărat jos. Comunismul a rămas întipărit, cu fața lui hâdă, cu ororile și mentalitățile lui, cu lozincile și miturile lui false: „statul ne dă”, „cincinalul în patru ani și jumătate”, „chiaburi vs. clasa muncitoare”.

În acest sens, nu mă miră reluarea în ultimele zile, dinspre stânga, a unei retorici bazate pe lupta de clasă între bogați și săraci. A revenit astfel în atenția publică subiectul taxării progresive și renunțarea la cota unică, o măsură curajoasă luată în 2004 de Alianța D.A., care a rezistat eroic, inclusiv în guvernările PSD.

În comparația cotă unică versus taxare progresivă cifrele nu mint. Gabriel Biriș a explicat clar diferențele: până în 2004 cotele progresive aduceau 2,6% din PIB, iar din 2005 până în 2017 cota unică de 16% a avut un aport bugetar de 3,8% din PIB – o creștere de 40% față de sistemul anterior. Marea problemă a României nu este sistemul de impozitare, ci gradul de colectare (suntem, de departe, campioni europeni la gap-ul TVA).

Ce mă îngrijorează profund este că în spatele acestei dezbateri se află o capcană extrem de periculoasă pentru economia românească: reîntoarcerea la un model de (sub)dezvoltare bazat pe consum, venituri crescute din pix și deficite record. Pe care abia am reușit să îl schimbăm, dar care încă ne așteaptă după colț, cu brațele-i socialiste larg deschise și mânie proletară la pachet. Momentul e cum nu se poate mai prost.

Avem o incompatibilitate fundamentală între două paradigme economice. Pe de-o parte, un model dovedit pierzător și iresponsabil, bazat pe măsuri prociclice, care țin economia captivă în consum și cresc din pix veniturile. Pe de altă parte, un model de dezvoltare bazat pe investiții, competitivitate, transformare tehnologică și digitalizare, model pe care guvernarea liberală l-a început în cel mai greu an din ultimele trei decenii și care are premisele să fie continuat cu succes în contextul PNRR.

În primele opt luni ale anului 2020 (inclusiv în lunile de lockdown), România a investit în proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei, un record absolut pentru ultimii 10 ani. Pe tot anul 2020, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 53,2 mld lei, cea mai mare sumă investită în economia românească în ultimii 10 ani, în creștere cu 9,5 mld. lei față de anul precedent.

Iar la execuția bugetară la opt luni a anului în curs, aceleași cheltuieli cu investițiile au fost în valoare de de 30,19 mld lei, în creştere cu 25,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, se observă o creştere mai accentuată a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, acestea reprezentând peste 50% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Criza generată de pandemie ne-a arătat cât de vulnerabili eram după guvernările anterioare anului 2020, care au ținut economia în paradigma nesustenabilă a creșterilor masive de cheltuieli pentru consum, un stat tot mai mare și mai ineficient, taxe peste taxe pentru mediul privat, descurajarea inițiativei private. E bine să nu uităm că România a intrat în pandemie cu procedură de deficit excesiv activată – singurii din UE – și, în contextul presiunii inflaționiste globale (inflația în SUA este la maximul ultimilor 31 de ani), suprapuse peste criza energiei și peste pandemie, întoarcerea la politica de stimulare a consumului este o rețetă sigură pentru dezastru.

Acum câteva zile, Banca Națională a României a revizuit în sus prognoza de inflație, de la 5,6% la 7,5% pentru decembrie 2021, și de la 3,4% la 5,5% pentru anul viitor, cu un vârf de „magnitudine substanțială” de 8,6% în T2 2022 (când vor fi ridicate măsurile de compensare a facturilor la energie), în cel mai recent raport asupra inflației. BNR ne spune, în stilul caracteristic: grijă mare la steagul roșu, apele sunt tulburi!

Să nu uităm că avem un spațiu bugetar infim pentru creșterea cheltuielilor. În 2020, circa 42% din ceea ce am încasat din taxe si impozite am plătit pentru salariile în sectorul public și alte circa 53% pentru protecția socială (pensii, alocații etc.) Este fără precedent la nivel european ca 95% din încasările la buget să fie consumate de factura socială. În acest context, orice măsuri populiste vor dinamita nu numai îndeplinirea țintelor din PNRR, ci întreaga credibilitate a României în fața partenerilor externi și a agențiilor de rating, care deja ne plasează la un fir de păr de categoria junk. România a mai fost față în față cu Troika FMI-CE-BM, iar ajustările au fost dureroase și au început întotdeauna cu tăieri de la investiții.

Inflația înseamnă sărăcie și lovește în cei mai vulnerabili. Iar soluția de combatere a sărăciei nu a fost și nu va fi vreodată redistribuirea acesteia. Îmi amintesc un celebru clip electoral american, în care protagonistul descria strălucit efectele socialismului: în socialism bogații devin mai săraci, dar săracii devin și mai săraci.

De la Robert Solow și Paul Romer încoace, știm cu certitudine că nu există scurtături pentru statele care își propun să genereze prosperitate pentru cetățenii lor. Din pix nu se rezolvă nimic, decât pe hârtie. Creșterea economică reală este rezultatul creșterii productivității individuale, prin conectarea oamenilor la oportunități. Pentru asta, România știe ce are de făcut: infrastructură, investiții în inovare, restartarea educației, (re)industrializarea 4.0 (cu accent pe domeniile strategice, unde avem avantaj competitiv) și reforma statului. Aceste măsuri vor scoate România din sărăcie, mult mai repede și mai eficient.

Dacă vrem cu adevărat să dezvoltăm România, nu doar să marcăm puncte electorale și să strângem voturi pentru următoarele alegeri, aceasta este calea. Singura.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/jos-comunismul-momentul-adevarului-1734309

29.10.2021 11:42

Editorial: Marea dezlegare a României de blestemul „atât s-a putut”

Ați auzit de Rivian? Probabil că nu, deși este o companie evaluată azi la peste 80 de miliarde de dolari. Asta o plasează pe locul 6 între producătorii de autovehicule la nivel mondial, mult peste Ford, Honda BMW, sau GM. Pare incredibil, dar e doar parte din noua normalitate a lumii noastre, unde tehnologia duce la ruperi de ritm și evoluții explozive. La începutul verii, a circulat zvonul că Rivian vrea să deschidă o fabrică în Europa, printre țările candidate fiind Marea Britanie, Germania și Ungaria. De ce nu și România, cu toate atuurile noastre pentru producția de autoturisme?

Articolul de față este o pledoarie pentru ieșirea din paradigma „atât s-a putut”, definitorie pentru România ultimilor trei decenii. Am spus asta când Mercedes a ales Ungaria (în 2008, cu extinderi succesive în 2012 și 2018). Am spus asta de fiecare dată când ne-au ocolit marile investiții – și ne-au ocolit destule, nu doar din industria automotive. Acest articol oferă câteva direcții strategice și o soluție simplă și clară: Invest Romania 4.0.

Context
Încă de la primele semne ale pandemiei, ne-am pus întrebarea: cum va arăta lumea post-coronavirus? Am trecut prin diverse etape: cea de negare, în care eram convinși că în două-trei luni virusul va dispărea; cea în care ne-am concentrat pe salvat vieți și economia de la efectele unui lockdown fără precedent; cea în care am învățat să conviețuim cu virusul. Tot în această perioadă, am învățat sensul cuvântului „rezilient”, dar și necesitatea unui plan pentru relansarea economiei.

Complexitatea acestei crize ne-a arătat toate vulnerabilitățile României cauzate de modelul de (sub)dezvoltare implementat de guvernările anterioare: din pomană în pomană până la distrugerea finală. Regulile economiei libere sunt însă simplu de înțeles: nu poți cheltui dacă nu produci, nu poți da de unde nu ai. Schimbarea de paradigmă a început, printr-un model de dezvoltare economică bazat pe investiții, competitivitate, inovare și digitalizare. Cel mai important, nu putem și nu trebuie să fim singuri.

În contextul global, România trebuie să găsească mijloacele prin care să le arate investitorilor din toată lumea cât de atractivă este. Și este. La nivel geopolitic, suntem o țară stabilă, democratică, pro-europeană și pro-americană, într-o regiune cu tendințe tot mai iliberale. Din punct de vedere al regimului fiscal, iarăși stăm bine în raport cu alte state ale UE. Totodată, exportăm masiv forță de muncă, pe care la fel de bine am putea să o ținem acasă, dacă am reuși să conectăm oamenii cu oportunitățile de care au nevoie. Că ne place sau nu, România este într-o competiție acerbă pentru resurse și investiții. Și, așa cum se întâmplă într-o piață liberă, orice produs sau un serviciu bun trebuie să fie vândut bine.

Nu este vorba aici de celebra sintagmă „nu ne vindem țara”. Cred și sper că am depășit etapele în care acest dicton de stânga răsuna în urechile tuturor și apăsa pe rănile adânci ale trecutului. Este vorba despre atragerea investițiilor străine și sprijinirea capitalului românesc: obiective complementare, nu joc cu sumă zero.

Argumentele pentru stimularea investițiilor străine sunt multe și diverse: de la creșterea competitivității economiei locale până la transfer de cunoștințe, tehnologie, creșterea calității vieții și a productivității individuale. De la Paul Romer încoace, știm cu certitudine că investițiile în capitalul uman și în inovare sunt esențiale pentru creșterea economică a oricărei țări, care depinde de capacitatea endogenă (internă) de creare și valorificare a noilor tehnologii, ceea ce se traduce prin creșterea productivității individuale. România nu poate dezvolta peste noapte această capacitate proprie, ceea ce implică un rol esențial pentru investițiile străine.

Din păcate, România nu mai are astăzi un mecanism funcțional care să se ocupe de atragerea investitorilor străini sau de internaționalizarea antreprenorilor români. Am avut, de-a lungul anilor, diverse forme – de la direcție în ministerul economiei la agenție și invers, până aproape de a fi un simplu birou, cu câțiva angajați. Din păcate, acest model a fost tot timpul la voia politicienilor trecători prin funcții, fiecare cu ideile sale năstrușnice. Atragerea investițiilor străine, în tandem cu sprijinirea accesului investitorilor români pe piețe globale, ar trebui să fie un subiect dincolo de orice lupte partizane, cu o continuitate clară de la un guvern la altul.

Modele de bune practici
În timp ce alte țări tratează regește fiecare potențial investitor străin care își manifestă interesul, România a ajuns în punctul în care nu are nici măcar un site bine pus la punct sau un număr de contact pentru cei interesați să investească în țara noastră. Iar această abordare nu poate fi una câștigătoare. Ca în business, rolul de client service devine tot mai important. Cu atât mai mult cu cât credibilitatea și stabilitatea nu sunt principalele noastre puncte forte, mai ales în aceste vremuri, trebuie să învățăm să spunem lumii ce avem noi în plus.

Cel mai la bun exemplu este cel al Estoniei, iar asta nu mai surprinde pe nimeni. Agenția de Investiții Estone (EIA), ca parte a Enterprise Estonia, este o entitate guvernamentală care promovează investițiile străine și care asistă companiile globale în găsirea de oportunități de afaceri în Estonia. EIA oferă servicii de consultanță investiționale complete și gratuite, adaptate pentru a satisface nevoile precise ale investitorilor potențiali și existenți. Prin serviciul unic de consultanță electronică, EIA oferă răspunsuri la orice întrebări legate de afaceri în Estonia investitorilor interesați. Misiunea agenției este de a ajuta investitorii străini să își dezvolte afacerile și să-și îmbunătățească competitivitatea. De asemenea, contribuie la crearea condițiilor necesare dezvoltării durabile în economia locală, fiind formată din 40 de experți și o rețea de 10 birouri comerciale în diferite locații de pe glob.

EIA este, de asemenea, organizația din spatele unor inițiative precum Work in Estonia, The International House of Estonia, Centrul de informare e-Estonia ( Briefing Centre și e-Residency, ID-ul digital emis de guvern disponibil oricărei persoane din lume). Serviciile oferite includ informare și pregătirea investițiilor, propuneri de investiții și vizite (inclusiv virtuale), consultanță și management de proiect, facilitarea contactelor, negocierea cu autoritățile centrale și locale, organizarea recrutării și identificarea locațiilor, precum și servicii post investiție.

Practic, modelul este complex, complet și pare foarte departe de realitatea sistemului public din România, care nici nu vrea să audă de cuvântul „consultanță”. Estonienii au acest one-stop-shop care tratează potențialul investitor ca pe o mare oportunitate de dezvoltare. Asta în timp ce noi avem o direcție într-un minister, care a fost recent la un pas să fie retrogradată, în urma unei reorganizări propuse de fostul ministru al economiei.

Tocmai diferențele fundamentale de abordare și mentalitate fac din modelul estonian un vis frumos, dar ne putem uita și la alte exemple, mai realiste. Business France este agenția care se ocupă cu promovarea internațională a companiilor franceze, atragerea investițiilor străine și promovarea economică a Franței. Aceasta are 1500 de angajați, 87 de birouri comerciale și acoperă 124 de țări la nivel global.

Ce atribuții are Business France? Informațiile sunt publice. Oferă servicii de consultanță pentru companiile stabilite în Franța și pentru investitorii străini și promovează exporturile companiilor, precum și atragerea investițiilor, în special prin prospectare a pieței. Sprijină deciziile companiilor pentru dezvoltarea lor internațională și investitorii străini pentru a aduce proiecte industriale în Franța, în special prin distribuirea informațiilor utile pentru luarea deciziilor și formarea necesară pentru realizarea proiectelor lor. Contribuie la definirea și implementarea programelor publice naționale și teritoriale care vizează dezvoltarea internațională a companiilor și programelor sectoriale prin consolidarea atractivității teritoriului francez. Asigură imaginea și atractivitatea economică a Franței la nivel internațional. Propune și pune în aplicare strategia de promovare a Franței, a teritoriilor, companiilor și talentelor sale și conduce rețele de influență la nivel economic și internațional. Asistă autoritățile publice în analiza și propunerea de măsuri cu privire la internaționalizarea economiei franceze.

Cu peste 50 de locații în întreaga lume și o rețea puternică de parteneri, Germania Trade & Invest (GTAI) susține companiile germane în străinătate, promovează Germania ca locație de afaceri și sprijină companiile străine în localizarea lor pe teritoriul german. GTAI are 362 de angajați, dintre care 264 se află în Germania și 98 în străinătate. Forța de muncă include funcționari desemnați și personal salariat al Oficiului Federal German pentru Afaceri Economice și Control al Exporturilor (BAFA), precum și lucrători străini angajați prin Camera Germană de Industrie și Comerț din străinătate.

Este clar că nu trebuie să reinventăm roata. Avem modele de succes de la țări din UE și nu numai pe care le putem prelua și implementa. Un lucru e clar: nu putem rămâne în această paradigmă în care ne mulțumim cu investițiile străine directe care vin organic, fără să fim proactivi. Iar evoluția acestui indicator din ultimii ani ne arată că am atins maximul din potențialul organic și singura cale să creștem este să schimbăm abordarea.

De unde plecăm și ce avem de făcut
Ponderea investițiilor străine în PIB-ul României este de 41.6%. Media UE a investițiilor străine în raport cu PIB-ul este la peste 75%, iar media la nivel global este de peste 50%. Estonia este premiantul estului cu investiții străine de peste 100% din PIB. Anul trecut, fluxul net de ISD al României a fost înregistrat la nivelul de 3,005 miliarde de euro, în scădere cu 41,9% față de 2019 (conform datelor BNR). Atractivitatea României pentru investițiile străine este a doua cea mai redusă din estul Uniunii, mult sub media Uniunii Europene și chiar sub media globală.

Un studiu al FIC (Consiliul Investitorilor Străini) din septembrie 2020 arată date extrem de interesante despre mixul investițiilor străine în țara noastră. Astfel, chiar dacă stocurile ISD au crescut în România în fiecare an începând cu 2008, diferențele se mențin semnificative comparativ cu celelalte țări din regiune, dacă raportăm nivelul ISD la PIB sau la numărul de locuitori. Sectorul serviciilor are cea mai mare pondere a stocurilor de ISD din România – 47% din total. Carențele de competitivitate ale României sunt reflectate și la nivelul indicelui regional al competitivității. Niciuna din cele 8 regiuni de dezvoltare din România nu se ridică la nivelul mediu de performanță al Uniunii Europeane (UE), incluzând regiunea București-Ilfov.

În plus, contextul ne obligă să ne mișcăm mai repede și mai bine. În contextul relocării activităților de producție în proximitatea țărilor consumatoare, de decuplare de China, dar și a competiției în care ne aflăm cu statele din regiune, România trebuie să arate că este o locație atractivă pentru investiții străine directe și să facă tot posibilul pentru a atrage pe piața locală capital, idei și oameni, cu o prioritizare a sectoarelor cu valoare adăugată mare.

România ar avea numeroase avantaje în ceea ce privește atractivitatea pentru investitorii străini: o piață internă mare, o puternică tradiție industrială, combinată cu un cost încă scăzut al forței de muncă și o forță de muncă relativ bine instruită. Însă lipsa unei strategii multianuale pentru promovarea investițiilor și absența unui cadru instituțional adaptat la necesitățile actuale, fenomenul digitalizării și un context de competiție acerbă la nivel internațional au contribuit la o scădere a vizibilității României.

Invest Romania 4.0
Voi susține, în perioada următoare, o propunere legislativă pentru înființarea unei agenții pe bune de promovare a investițiilor străine și a comerțului internațional. Un instrument instituționalizat prin lege, care să nu mai fie în pixul unui demnitar și care sa construiască o imagine atractivă României, să ofere facilitățile necesare potențialilor investitori, să genereze investiții și susțină politicile și inițiativele care contribuie la îmbunătățirea calității climatului de investiții la nivel local, precum și suportul pentru companiile românești care caută să se afirme pe piețele externe. Cu o atitudine proactivă, care să împrumute și să adapteze modele funcționale de la exemplele de mai sus și nu numai.

Invest Romania 4.0 simbolizează nu doar o transformare din temelii a actualului model, ci și o agenție în pas cu timpurile – debutul celei de-a patra revoluții industriale. Deschid astfel o dezbatere publică, în urma căreia propun să găsim împreună răspunsurile cele mai bune la următoarele întrebări fundamentale:

Și multe altele. Și da, știu, Invest Romania 4.0 este o temă complicată, mai ales în vremuri complicate. Dar nu putem amâna la nesfârșit marile reforme și soluții de care România are nevoie, doar pentru că nu există predictibilitate politică pentru ziua de mâine. Este nevoie să gândim pe termen lung, transpartinic, ca șansele de dezvoltare să nu mai treacă pe lângă noi. O fabrică Rivian în România? Doar dacă ne dezlegăm de blestemul „atât s-a putut”. E timpul.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/marea-dezlegare-a-romaniei-de-blestemul-atat-s-a-putut-1717379

16.10.2021 15:24

Bursa: arma (încă) secretă a dezvoltării economiei românești

Am trăit 12 ani în SUA, țară în care mai toți prietenii mei, rudele soției și colegii de facultate sau de job erau investitori la bursă. Am fost și rămân fascinat de acest fenomen. Pulsul economiei americane bate pe ritmul dictat de Wall Street, iar bursa de la New York se adresează unui public extrem de larg. 55% dintre americani dețin acțiuni în companii listate pe bursă, citesc rubricile speciale în mod constant, sunt emisiuni întregi și chiar canale de televiziune dedicate integral evoluțiilor acțiunilor.

Mi-am dorit, încă de când trăiam în America, să ajungem și în România la un nivel similar de dezvoltare economică și de educație financiară. Pentru asta, trebuie să-i apropiem pe români de piața de capital, să o facem prietenoasă, atractivă și simplă. Să schimbăm percepția că este un loc exclusivist unde doar cei bogați își pot investi banii. 

Sunt un mare susținător al bursei românești, atât din perspectiva finanțării pentru companiile autohtone, cât și ca alternativă de investiție a economiilor românilor la clasicele depozite bancare sau la practica banilor ținuți la saltea. Cu o inflație în creștere și o piață bancară rigidă, investițiile la bursă reprezintă șansa românilor de a proteja și înmulți ceea ce au pus deoparte.

Piața de capital este barometrul unei economii puternice, mult mai realist decât cifre și estimări făcute din birouri. Când va reuși să fie o sursă reală și rapidă de finanțare pentru companii de orice talie, dar și o opțiune de plasare a banilor pentru un procent important din populație, abia atunci vom putea spune că economia românească a intrat într-o etapă de capitalism avansat, autentic. Etapă de care multe încă ne despart.

În 2021, Bursa de Valori București a înregistrat cea mai dinamică perioadă din istoria post-decembristă a pieței de capital românești, prin prisma numărului de companii intrate la tranzacționare, dar şi în contextul unor randamente semnificative. Această dinamică arată că BVB a ieșit din paradigma în care stătea cu mână întinsă la stat după o listare de anvergură, care să o scoată din rutină. A reușit să găsească o strategie prin care să atragă emitenți privați interesanți, într-o perioadă deloc simplă – iar pentru asta merită felicitați toți cei care au pus umărul.

S-au făcut, deci, pași importanți pentru creșterea ofertei, iar de-acum orice listare de stat va fi un bonus. Pentru stimularea cererii avem, pe de o parte, acțiunile de marketing și creșterea organică. Mai nou, BVB a inițiat o amplă campanie de rebranding, extrem de inspirată, cu un slogan atractiv și pe înțelesul tuturor: „viitorul e al celor care investesc în el”.

Era nevoie să aducem un bonus la toate acestea, iar acesta nu putea veni decât de la stat: debirocratizare și facilități fiscale pentru stimularea investițiilor bursiere. Astfel, zilele trecute, am depus un proiect de lege care crește atractivitatea pieței de capital ca alternativă de plasare a banilor, prin simplificarea birocrației și reducerea fiscalității pentru investitorii individuali la bursă. Propunem reducerea impozitului pe câștig din tranzacții de la 10% la 1%, pentru titluri deținute mai mult de un an, respectiv 3% pentru titluri deținute mai puțin de un an, implementarea unui sistem de reținere la sursă și eliminarea obligativității de declarare a pierderilor, așa cum este în prezent.

Am inițiat acest proiect legislativ împreună cu peste 50 de deputați și senatori de la aproape toate partidele parlamentare: PNL, USR, UDMR și PSD. Este o premieră și un semnal clar că dezvoltarea bursei trebuie să fie o inițiativă transpartinică, în interesul economiei românești. De bun simț.

Legea abordează două aspecte majore: simplificarea regimului fiscal pentru investitori, ceea ce va duce la creșterea numărului de persoane fizice care investesc pe piața de capital din România, atât în mod direct cât și prin fondurile de investiții; respectiv creșterea eficienței și a gradului de colectare la bugetul statului a taxelor aferente câștigurilor de capital, prin sistemul de colectare la sursă, ceea ce va asigura, practic, un grad de conformare de 100%.

Această abordare a funcționat în țări cu burse și economii mai dezvoltate. În Europa, Belgia și Elveția nu taxează câștigurile nete de capital; există alte tipuri de taxe pe valoarea tranzacțiilor sau pe total portofoliu pentru valori ale activelor peste un anumit nivel. La nivel global, în jurisdicții precum Singapore sau Hong Kong, piața de capital a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, în directă legătură cu absența totală a impozitelor pe câștigurile de capital.

În plus, stimularea cererii prin reducerea poverii fiscale și a birocrației pentru investitorii pe piața de capital vine în complementaritatea a două angajamente cheie de stimulare a ofertei pe bursă, asumate de România prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): finalizarea listării unui pachet de până 15% din acțiunile Hidroelectrica, până în T2 din 2023, în cadrul măsurii de îmbunătățire a guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic; respectiv o schemă de minimis pentru sprijinirea firmelor din România, mai ales IMM-uri și companii active din sectoare cu nivel ridicat de creștere (IT, energie etc.), în procesul de listare la bursa românească, pentru a crește accesul lor la finanțare, cu termen de finalizare 30 iunie 2025.

Astfel, prin eforturile conjugate derulate la nivel legislativ și executiv, companiile performante din România se vor putea finanța mai ușor prin bursă, cu toate beneficiile aferente, iar măsurile propuse de noi vor stimula creșterea bazei de investitori activi pe piața de capital. Vom genera astfel un impact pozitiv atât pe partea de ofertă, cât și pe partea de cerere.

Win pentru companiile românești, win pentru românii care investesc pe bursă și win pentru statul român. În termen de 3-5 ani, baza de impozitare va crește exponențial, iar impactul pozitiv asupra bugetului de stat va fi, conform estimărilor, de peste 150 de milioane de euro anual. Plus o serie de efecte indirecte: companii mai puternice și mai competitive, locuri de muncă mai bine plătite, randamente mai mari la banii economisiți – în fapt, investiți – de români.

Ca om politic și mai ales ca economist, voi susține întotdeauna proiectele care sprijină economia românească, mediul antreprenorial și educația financiară a românilor. Propunerea noastră este, în fapt, un proiect de lege al pieței, care a adus pe toată lumea la masă: BVB, Asociația Brokerilor, Asociația Administratorilor de Fonduri, Asociația Română a Băncilor, ASF. Lucru mare în România de azi, meritul unor profesioniști care înțeleg potențialul pieței de capital. Rămâne ca politicul să se ridice la același nivel – deocamdată, sunt semne bune. Într-o perioadă tulbure, partidele democratice, de la dreapta la stânga, au semnat împreună propunerea legislativă, demonstrând că, dacă vor, pot trece peste orice orgolii și interese politice de moment.

La aproape șase ani de la revenirea acasă, încă mi-e dor de unele lucruri din America. Păstrând proporțiile, putem face din Bd. Carol I, actualul sediu al BVB, un Wall Street al României și al Europei de Est? Eu sunt convins că da. Pentru asta, însă, trebuie să scăpăm de birocrația sufocantă și să schimbăm mentalități. Și trebuie să învățăm că pe bursă se investește, nu se „joacă”. Atunci vom ajunge să vorbim despre bursă la cafea cu prietenii și la cină în familie.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/bursa-arma-inca-secreta-a-dezvoltarii-economiei-romanesti-1703097

1.10.2021 14:33

Editorial: Undă verde pentru marile reforme. Provocări și soluții

PNRR a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru aprobare. O știre foarte importantă și care setează un moment simbolic. PNRR înseamnă reforme. Înseamnă și peste 500 ținte și borne asumate de România. Toate trebuie îndeplinite la timp. O singură țintă ratată, se spune, va bloca întregul Plan. Comisia verifică la fiecare 6 luni, iar 21 dintre acestea trebuie atinse până la finalul anului. Așadar, greul abia începe.

Scriam, într-un articol anterior, că marile reforme ale României au avut la bază, de la Cuza încoace, angajamente și conditionalități externe, iar cel mai bun exemplu este integrarea euro-atlantică a României, care a pus suficientă presiune pentru ieșirea din neocomunism spre o democrație consolidată și economia de piață. Vestea bună este că am reușit atunci, deși nu a fost ușor. Vestea mai puțin bună este că de data aceasta va fi mai greu.

Suntem obligați să ne asumăm și să facem aceste reforme. Iar ca bonus, pe lângă modernizarea României, vom avea și un examen de maturitate pentru întreaga clasă politică. Datorită legilor pe care Parlamentul va trebui să le aprobe, a măsurilor care vor trebui luate la nivelul tuturor instituțiilor, PNRR ne obligă și la o mobilizare transpartinică.O nouă “declarație de la Snagov” s-ar impune, după 25 de ani de la acel pact.

Sigur, PNRR nu e perfect. Am ratat, de exemplu, șansa de a moderniza sistemul național de irigații, pentru că nu am reușit să explicăm Europei că proiectul va avea și o componentă de protecție a mediului înconjurător. Dar este cel mai amplu proiect de reconstrucție și modernizare a României, probabil din ultimul secol. Și trebuie să mulțumim Europei pentru șansa unei generații, dar și milioanelor de români care au ieșit în stradă atunci când democrația românească a fost luată cu asalt în perioada 2017-2019.

Am uitat (prea) repede acele momente. Dacă voia mai-marilor acelor zile ar fi fost împlinită, știm unde ne-am fi găsit azi. Pe o listă a rușinii. De altfel, Comisia Europeană a anunțat că nu aprobă deocamdată planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei, pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările europene privind statul de drept. Ungaria şi Polonia, democrații „iliberale”, sunt criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin măsurile pe care le promovează, fiind vizate de o serie de proceduri de infringement declanşate de Comisia Europeană.

Altă întrebare? Da, cel puțin una: cum ar fi arătat un PNRR scris de aceiași miniștri populiști și incompetenți, care au mascat deficitul bugetar pe spinarea antreprenorilor și au refuzat ani la rând să facă reforme, de teamă că vor pierde sinecurile și vor fi nevoiți să-și scoată mâinile din pușculița banilor publici?

Cele trei provocări. Și soluțiile

Chiar dacă ne-a trecut pe lângă ureche glonțul populismului de guvernare, nu înseamnă că ducem lipsă de provocări. Prima este legată de instabilitatea politică. Este limpede că avem nevoie de o guvernare stabilă, legitimă și predictibilă. De oameni potriviți la locurile potrivite, care să nu aibă alte preocupări decât aceste ținte și borne. Soluția poate fi cea menționată mai sus: un pact transpartinic, sau măcar un „armistițiu” atunci când vorbim despre PNRR și bornele sale, care trebuie bifate la timp, indiferent de formula de guvernare.

A doua provocare se referă la lipsa cronică a capacității instituționale în administrația publică românească. Nu avem suficienți profesioniști în ministerele, agențiile, companiile naționale sau alte instituții care trebuie să implementeze reformele asumate. Sau măcar să știe să lucreze cu ținte și termene. Sau măcar să scape de mentalitatea „nimic nu se poate”, „nu-mi asum nimic, nu mă doare capul” și „timpul trece, leafa merge” Care este soluția? Să îi clonăm pe Ilie Bolojan, pe Emil Boc sau pe Vlad Oprea. Dar pentru că nu se poate, putem măcar să ne uităm la exemplul lor și al altora. Oradea, Alba Iulia, Cluj Napoca, Sinaia sau Reșița au lucrat de regulă tot cu funcționari publici și au reușit. Aici este important de menționat examenul național al funcționarilor publici, un proiect aproape de implementare, ca urmare a recomandărilor făcute de Banca Mondială (apropo de expertiză și condiționalități externe). Un proiect care trebuie implementat cât mai urgent pentru a crește calitatea profesională a funcționarilor publici și pentru a elimina factorul politic în aceste numiri/promovări.

Și ultima provocare, dar și cea mai complexă, va fi să avem în permanență cetățenii de partea reformelor asumate. Unele vor fi grele, dureroase și vor genera nemulțumiri. Altele vor însemna un management mai bun al resursei umane. Iar oamenii nu reacționează bine la schimbare. Aici, soluția trebuie să vină tot din arena publică. Oamenii politici vor trebui să îi aducă pe cetățeni aproape, să le explice consecințele, să îi implice în decizii și să îi convingă că sunt necesară reformele sistemice amânate de ani și ani de zile.

Fereastra de oportunitate e îngustă, pentru că mai sunt mai puțin de trei ani până la primele alegeri. Reformele trebuie făcute urgent, pentru a putea genera și efecte pozitive pe termen mediu. Altfel spus, românii trebuie să simtă că guvernarea le lasă mai mulți bani în buzunar și le permite să-și împlinească visurile aici, acasă. Într-o țară din care copiii noștri să nu mai ia drumul străinătății.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/unda-verde-pentru-marile-reforme-provocari-si-solutii-1686945