4.6.2021 10:13

Editorial: PNRR, șansa României metropolitane

De la reformele lui Cuza, anunțate și solicitate de Convenția de la Paris din 1858, care cerea explicit „desființarea privilegiilor și egalitatea în fața legii”, reformele mari pe care le-a făcut acest popor au avut la bază nu doar voința politică internă, suverană, ci și angajamente externe. Cel mai bun exemplu recent este integrarea euro-atlantică a României, care a pus suficientă presiune pentru ieșirea din neocomunism spre o democrație consolidată, cu o piață liberă pentru oameni, capital și idei.

Dincolo de frustrările acumulate, România a primit cea mai mare șansă de dezvoltare prin apartenența la Uniunea Europeană. Nu doar prin cadrul financiar multianual ci și, iată, prin 30 de miliarde de euro alocate de Bruxelles pentru relansarea economică românească post-pandemie. Dar aici nu vorbim (doar) de bani, ci și de șansa istorică de a moderniza România.

Constrânși de cerințele clare ale „tragerii” banilor din PNRR, noi, oamenii politici ai acestei țări, vom fi forțați să facem reformele majore, amânate de prea mulți ani. De la depolitizarea funcției publice și digitalizare până la reforma pensiilor, bugetare multianuală și prioritizarea investițiilor publice pe criterii obiective. Toate sunt necesare, dar poate cea mai importantă reformă pe care România și-o poate asuma vizează principalele motoare economice ale țării: orașele. PNRR poate însemna saltul către România metropolitană. 

Să fie clar: dezvoltarea și urbanizarea merg mână în mână într-o economie liberă, peste tot în lume.

Creșterea României din ultimii 20 de ani s-a concentrat în jurul orașelor – nu doar Capitala și principalii poli de creștere (de ex., Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Craiova, Constanța etc.), ci și orașe secundare, reședințe de județ (de ex., Oradea, Reșița, Piatra Neamț, Bacău etc.).

Datele statistice ale Băncii Mondiale confirmă acest fapt: peste 98% din PIB-ul României este generat de zonele urbane de pe întreg cuprinsul țării. Mai mult decât atât, 73% din populația urbană a României trăiește la bloc, dar cartierele de blocuri construite în comunism au rămas, în pare parte, ca acum 30 de ani, poate doar cu unele spoieli sau reabilitări ale fațadelor. Iar reforma necesară este cât se poate de clară: regenerarea urbană. Toate proiectele majore de acest gen includ crearea de spații verzi, spații pietonale, spații partajate și scoaterea mașinilor de pe trotuare. Obiectivul e evident: creșterea calității vieții oamenilor, ceea ce înseamnă o economie locală mai puternică, deci investiții private mai mari, o forță de muncă mai atractivă, servicii publice mai performante.

Un alt aspect important vizează alocările de fonduri pe grupe de localități: o parte fixă și o parte variabilă, de exemplu în funcție de populație (65%). Este evident că un oraș ca Slatina nu poate primi aceeași alocare ca Iașul, așa cum Piatra Neamț nu poate primi o alocare similară cu cea a comunei Dragomirești. Nevoile sunt diferite, iar resursele trebuie să meargă cu prioritate acolo unde dau cel mai mare randament.

De asemenea, avem nevoie de o abordare a proceselor de dezvoltare la nivel metropolitan. Trebuie să ieșim din paradigma clasică a împărțirii UAT-urilor în clasicele municipiu, oraș, comună, sat și să fim ancorați în dinamicile sociale actuale, care ne arată, de exemplu, că o comună suburbie a unui oraș, cum este Floreștiul pentru Cluj-Napoca, nu mai are nimic în comun cu mediul rural, cu zeci de mii de rezidenți și nicio diferență față de municipiul învecinat. În zonele periurbane este și cel mai mare deficit de infrastructură, care nu a ținut pasul cu dezvoltarea imobiliară și creșterea demografică.

Este nevoie de un stimulent prin PNRR pentru dezvoltarea de proiecte metropolitane și/sau periurbane, realizate în parteneriat, în condițiile în care dezvoltarea haotică a orașelor este unul dintre principalii contributori la creșterea emisiilor cu gaz de efect de seră din România.

Proiectele trebuie să includă drumuri echipate cu benzi de transport public și pentru bicicliști, centuri verzi metropolitane (din 40 de reședințe de județ, doar 5 au peste 26mp/cap de locuitor de spațiu verde – norma recomandată de CE), infrastructură de business conectată la nevoile zonei, precum și infrastructură educațională nouă, la toate nivelurile.

Reiau ideea că este nevoie de o flexibilizare a marjelor în care administrațiile locale pot crește taxele și impozitele, în funcție de nevoi. În prezent, o treime din veniturile bugetelor locale provin din trei taxe și impozite locale – teren, proprietate și taxa pe autoturisme. O reformă a Codului Fiscal ar permite primăriilor din România să genereze o pondere mai mare a bugetului din surse proprii și să strângă venituri adiționale pentru investiții și servicii publice mai bune. La aceasta se adaugă și reforma cadrului achizițiilor publice, încă dominat de prezumția de corupție, ceea ce înseamnă proceduri greoaie, contestații și procese, în timp ce alte țării absorb fondurile pe repede înainte.

Iată doar câteva exemple de reforme majore, a căror necesitate va fi sigur înțeleasă de Comisie și a căror implementare va transforma România. Știu că în spațiul public sunt și mulți care trâmbițează că Europa ne impune una sau alta, că suntem condiționați sau restricționați, dar este momentul să facem un exercițiu de sinceritate: fără o asumare clară, clasa noastră politică și întregul sistem administrativ și birocratic nu s-au urnit prea ușor.

Așa că este momentul să mulțumim Uniunii nu doar că ne pune pe masă zeci de miliarde de euro, dar și că ne împinge de la spate să lăsăm lamentările și să ne apucăm de reforme. Putem avea astfel, până la finalul lui 2026, bazele României dezvoltate – România metropolitană.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/pnrr-sansa-romaniei-metropolitane-1539867

27.4.2021 13:25

Drama unei generații pierdute despre care nu vorbește nimeni

Sunt zile agitate pe scena publică, chiar dacă este Săptămâna Mare. Politica are rostul ei, însă un lucru e cert: România are nevoie de mai mulți oameni politici și de mai puțini politicieni. Dincolo de tulburările de moment, provocările sistemice ale țării se acumulează și se agravează. Iar generațiile de sacrificiu par că nu se mai termină, iar unele generații riscă să se piardă de tot.

162.015 de copii preșcolari sau școlari din România au cel puțin un părinte plecat în străinătate. 74.972 dintre aceștia provin din mediul rural. Acestea sunt datele oficiale de la Ministerul Educației, pe care le-am primit ca răspuns la o întrebare adresată recent ca deputat în Parlamentul României. Acestea sunt cifrele unei drame despre care vorbim prea puțin în România: copiii care cresc singuri acasă. Și nu doar aceste cifre, pentru că sunt și destui copii neșcolarizați cu părinți plecați în diaspora; aceștia nu apar nu statisticile oficiale. Se spune că, în total, sunt peste 350.000 de copii în această situație.

Copiii care adorm cu lacrimi de dor pe obraz. Copiii rămași în urma unor părinți alungați din țara lor de lipsa șanselor și visurilor, pe care doar o recuperare rapidă a decalajelor față de Vest îi va aduce acasă. Până atunci, însă, ce facem cu această generație pierdută a copiilor singuri acasă?

Cifrele detaliate de la Ministerul Educației, pe care le puteți consulta aici, ne arată o radiografie dură. Moldova este, de departe, regiunea cea mai afectată. Județele „campioane” la procentul copiilor școlarizați care cresc fără părinți acasă sunt Vaslui: 11,54%, Botoșani: 11,58%, Bacău: 10,37%, Suceava: 9,50%, Neamț: 9,65%. Din restul țării se remarcă județul Caraș-Severin, cu 11,01%. La polul opus sunt București, cu cel mai mic procent – 0,8%, Ilfov – 2,08%, Cluj  – 2,22% și Alba – 3,93%,.

La nivel de localități, situația este, în destule cazuri, dramatică. Există o comună în care absolut toți copiii au părinți plecați la muncă în diaspora: comuna Rachelu, județul Tulcea. Foarte aproape de acest procent este și Valea Seacă, din județul Iași, cu 134 de copii cu părinți plecați în străinătate dintr-un total de 137. Vă mai las aici doar câteva exemple de localități în care procentul copiilor singuri acasă este covârșitor:

Județul Iași:

Ciortești: Total 94 – Cu părinți plecați 63

Lespezi: Total 190 – Cu părinți plecați 119

Mircești: Total 118 – Cu părinți plecați 64

Județul Suceava:

Oniceni: Total 176 – Cu părinți plecați 87

Ulma: Total 60 – Cu părinți plecați 48

Zvoriștea: Total 148- Cu părinți plecați 97

Județul Teleorman – Guruieni: Total 12- Cu părinți plecați 9

Județul Mureș – Grâușorul: Total 31- Cu părinți plecați 18

Județul Satu Mare  – Ser: Total 38- Cu părinți plecați 24

Care sunt consecințele?

Toate studiile în domeniu arată că acești copii, chinuiți de sentimentul de abandon și de vină, sunt expuși la riscuri grave, mai ales că majoritatea provin din mediul rural, cu acces limitat la oportunități. Riscurile variază de la dezvoltare psiho-socială deficitară (autoizolare, lipsa comunicării cu cei în grija cărora au rămas etc.), rezultate slabe la învățătură până la abandon școlar, infracționalitate infantilă sau mame adolescente.

Dincolo de aceste ipoteze de studiu, poți afla mai multe petrecând timp cu acești copii. În 2018, împreună cu câțiva oameni preocupaţi de acest subiect, am lansat programul SuperEroi, prin care ofeream mentorat copiilor singuri acasă din comunități afectate de migrație. Am derulat două programe pilot, în comuna Botoroaga, județul Teleorman, şi în comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu. Am întâlnit astfel peste 100 de copii rămași singuri acasă.

Încă mă gândesc foarte des la Ștefania, o fetiță de 7 ani, care mi-a spus că își dorește să fie președintele României când va fi mare. De ce? Ca să se asigure că niciun părinte nu o să mai plece și niciun copil nu o să mai crească singur acasă. Tot atunci am cunoscut un băiețel care mi-a spus că este cel mai bun la matematică din clasa lui. După ce l-am lăudat, i-am cerut detalii și mi-a rupt inima: „pentru că număr constant zilele până când tata vine acasă”. Nu minutele, nu orele, ci zilele. Iar mulți copii din generația pierdută numără săptămânile, lunile, sau poate chiar anii…

Ce putem face?

Am avut ocazia să cunosc mai bine doar câțiva dintre cei 162.015 de copii școlarizați, care cresc singuri acasă. Fiecare cu povestea lui, cu drama lui, dar cu aceleași șanse reduse la împlinirea visurilor lui, în țara lui. Totuși, ce rămâne de făcut?

În primul rând, să facem tot ceea trebuie pentru a-i păstra pe români în țară și pentru a-i întoarce acasă pe cei care au luat drumul străinătății. Într-un cuvânt: dezvoltare. Revenind la datele obținute de la Ministerul Educației, se vede cu ochiul liber corelația dintre gradul de sărăcie și numărul copiilor rămași singuri acasă. Astfel, codașii dezvoltării Vaslui, Botoșani sau Caraș-Severin sunt și locurile de unde pleacă cei mai mulți părinți în diaspora. La polul opus, regiunea București-Ilfov și centrele urbane dinamice acționează ca zone-magnet pentru investiții, companii și forța de muncă, iar numărul copiilor rămași singuri acasă este redus. Rețeta este simplă: investiții, investiții, investiții. Premisele bugetului pe 2021 sunt corecte, iar perspectiva celor peste 80 de miliarde din fonduri europene este încurajatoare. Rămâne acum să livrăm rezultate.

La fel de important, avem nevoie de intervenții punctuale pe termen scurt pentru a salva generația pierdută care nu mai are timp să aștepte. Sunt convins că sprijinul unui adult, atenţia oferită pentru nevoile de bază şi suportul permanent pot redefini traiectoria copiilor rămași singuri acasă. De la ajutor la teme, activități extra-școlare sau simple discuții, care nu pot fi abordate cu un bunic sau o mătușă, un mentor poate forma un copil şi îl poate pune pe un drum corect.

Lucrez, împreună cu echipa mea, la un proiect de lege care să definească la nivel naţional conceptul de mentorat pentru copiii cu părinți plecați în diaspora şi să stabilească cadrul unui parteneriat între scoli, inspectorate școlare, Ministerul Educaţiei, pe de o parte,  şi asociații şi ONG-uri de profil, pe de altă parte. Legea poate merge până la oferirea de facilități sau vouchere pentru copii sau pentru mentori, în funcție de impactul bugetar şi de nevoile identificate. Nu este un proiect simplu. Mai avem nevoie de discuții, consultări și schimburi de idei până vom ajunge la o primă formă, dar este un subiect vital pentru viitorul a sute de mii de copii. Și al nostru, al tuturor.

Modele avem dintre țări mult mai dezvoltate, care au înțeles foarte devreme rolul mentoratului în modelarea viitorului categoriilor vulnerabile și au aplicat cu succes diverse programe în acest sens. Am detaliat câteva dintre aceste exemple de bune practici în aici. Soluții există. Voință există. Restul înseamnă doar viziune și muncă. Ce scuză vom avea, peste decenii, când ne vom uita în ochii acestor copii și nu vom ști să le răspundem la întrebarea: „de ce nu ați făcut mai mult pentru noi?”

27.4.2021 11:39

Editorial: Drama unei generații pierdute despre care nu vorbește nimeni

Sunt zile agitate pe scena publică, chiar dacă este Săptămâna Mare. Politica are rostul ei, însă un lucru e cert: România are nevoie de mai mulți oameni politici și de mai puțini politicieni. Dincolo de tulburările de moment, provocările sistemice ale țării se acumulează și se agravează. Iar generațiile de sacrificiu par că nu se mai termină, iar unele generații riscă să se piardă de tot.

162.015 de copii preșcolari sau școlari din România au cel puțin un părinte plecat în străinătate. 74.972 dintre aceștia provin din mediul rural. Acestea sunt datele oficiale de la Ministerul Educației, pe care le-am primit ca răspuns la o întrebare adresată recent ca deputat în Parlamentul României. Acestea sunt cifrele unei drame despre care vorbim prea puțin în România: copiii care cresc singuri acasă. Și nu doar aceste cifre, pentru că sunt și destui copii neșcolarizați cu părinți plecați în diaspora; aceștia nu apar nu statisticile oficiale. Se spune că, în total, sunt peste 350.000 de copii în această situație.

Copiii care adorm cu lacrimi de dor pe obraz. Copiii rămași în urma unor părinți alungați din țara lor de lipsa șanselor și visurilor, pe care doar o recuperare rapidă a decalajelor față de Vest îi va aduce acasă. Până atunci, însă, ce facem cu această generație pierdută a copiilor singuri acasă?

Cifrele detaliate de la Ministerul Educației, pe care le puteți consulta aici, ne arată o radiografie dură. Moldova este, de departe, regiunea cea mai afectată. Județele „campioane” la procentul copiilor școlarizați care cresc fără părinți acasă sunt Vaslui: 11,54%, Botoșani: 11,58%, Bacău: 10,37%, Suceava: 9,50%, Neamț: 9,65%. Din restul țării se remarcă județul Caraș-Severin, cu 11,01%. La polul opus sunt București, cu cel mai mic procent – 0,8%, Ilfov – 2,08%, Cluj  – 2,22% și Alba – 3,93%,.

La nivel de localități, situația este, în destule cazuri, dramatică. Există o comună în care absolut toți copiii au părinți plecați la muncă în diaspora: comuna Rachelu, județul Tulcea. Foarte aproape de acest procent este și Valea Seacă, din județul Iași, cu 134 de copii cu părinți plecați în străinătate dintr-un total de 137. Vă mai las aici doar câteva exemple de localități în care procentul copiilor singuri acasă este covârșitor:

Județul Iași:

Ciortești: Total 94 – Cu părinți plecați 63

Lespezi: Total 190 – Cu părinți plecați 119

Mircești: Total 118 – Cu părinți plecați 64

Județul Suceava:

Oniceni: Total 176 – Cu părinți plecați 87

Ulma: Total 60 – Cu părinți plecați 48

Zvoriștea: Total 148- Cu părinți plecați 97

Județul Teleorman – Guruieni: Total 12- Cu părinți plecați 9

Județul Mureș – Grâușorul: Total 31- Cu părinți plecați 18

Județul Satu Mare  – Ser: Total 38- Cu părinți plecați 24

Care sunt consecințele?

Toate studiile în domeniu arată că acești copii, chinuiți de sentimentul de abandon și de vină, sunt expuși la riscuri grave, mai ales că majoritatea provin din mediul rural, cu acces limitat la oportunități. Riscurile variază de la dezvoltare psiho-socială deficitară (autoizolare, lipsa comunicării cu cei în grija cărora au rămas etc.), rezultate slabe la învățătură până la abandon școlar, infracționalitate infantilă sau mame adolescente.

Dincolo de aceste ipoteze de studiu, poți afla mai multe petrecând timp cu acești copii. În 2018, împreună cu câțiva oameni preocupaţi de acest subiect, am lansat programul SuperEroi, prin care ofeream mentorat copiilor singuri acasă din comunități afectate de migrație. Am derulat două programe pilot, în comuna Botoroaga, județul Teleorman, şi în comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu. Am întâlnit astfel peste 100 de copii rămași singuri acasă.

Încă mă gândesc foarte des la Ștefania, o fetiță de 7 ani, care mi-a spus că își dorește să fie președintele României când va fi mare. De ce? Ca să se asigure că niciun părinte nu o să mai plece și niciun copil nu o să mai crească singur acasă. Tot atunci am cunoscut un băiețel care mi-a spus că este cel mai bun la matematică din clasa lui. După ce l-am lăudat, i-am cerut detalii și mi-a rupt inima: „pentru că număr constant zilele până când tata vine acasă”. Nu minutele, nu orele, ci zilele. Iar mulți copii din generația pierdută numără săptămânile, lunile, sau poate chiar anii…

Ce putem face?

Am avut ocazia să cunosc mai bine doar câțiva dintre cei 162.015 de copii școlarizați, care cresc singuri acasă. Fiecare cu povestea lui, cu drama lui, dar cu aceleași șanse reduse la împlinirea visurilor lui, în țara lui. Totuși, ce rămâne de făcut?

În primul rând, să facem tot ceea trebuie pentru a-i păstra pe români în țară și pentru a-i întoarce acasă pe cei care au luat drumul străinătății. Într-un cuvânt: dezvoltare. Revenind la datele obținute de la Ministerul Educației, se vede cu ochiul liber corelația dintre gradul de sărăcie și numărul copiilor rămași singuri acasă. Astfel, codașii dezvoltării Vaslui, Botoșani sau Caraș-Severin sunt și locurile de unde pleacă cei mai mulți părinți în diaspora. La polul opus, regiunea București-Ilfov și centrele urbane dinamice acționează ca zone-magnet pentru investiții, companii și forța de muncă, iar numărul copiilor rămași singuri acasă este redus. Rețeta este simplă: investiții, investiții, investiții. Premisele bugetului pe 2021 sunt corecte, iar perspectiva celor peste 80 de miliarde din fonduri europene este încurajatoare. Rămâne acum să livrăm rezultate.

La fel de important, avem nevoie de intervenții punctuale pe termen scurt pentru a salva generația pierdută care nu mai are timp să aștepte. Sunt convins că sprijinul unui adult, atenţia oferită pentru nevoile de bază şi suportul permanent pot redefini traiectoria copiilor rămași singuri acasă. De la ajutor la teme, activități extra-școlare sau simple discuții, care nu pot fi abordate cu un bunic sau o mătușă, un mentor poate forma un copil şi îl poate pune pe un drum corect.

Lucrez, împreună cu echipa mea, la un proiect de lege care să definească la nivel naţional conceptul de mentorat pentru copiii cu părinți plecați în diaspora şi să stabilească cadrul unui parteneriat între scoli, inspectorate școlare, Ministerul Educaţiei, pe de o parte,  şi asociații şi ONG-uri de profil, pe de altă parte. Legea poate merge până la oferirea de facilități sau vouchere pentru copii sau pentru mentori, în funcție de impactul bugetar şi de nevoile identificate. Nu este un proiect simplu. Mai avem nevoie de discuții, consultări și schimburi de idei până vom ajunge la o primă formă, dar este un subiect vital pentru viitorul a sute de mii de copii. Și al nostru, al tuturor.

Modele avem dintre țări mult mai dezvoltate, care au înțeles foarte devreme rolul mentoratului în modelarea viitorului categoriilor vulnerabile și au aplicat cu succes diverse programe în acest sens. Am detaliat câteva dintre aceste exemple de bune practici în aici. Soluții există. Voință există. Restul înseamnă doar viziune și muncă. Ce scuză vom avea, peste decenii, când ne vom uita în ochii acestor copii și nu vom ști să le răspundem la întrebarea: „de ce nu ați făcut mai mult pentru noi?”

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/drama-unei-generatii-pierdute-despre-care-nu-vorbeste-nimeni-1509993

19.4.2021 11:07

Sectorul 1 este blocat, iar Clotilde Armand refuză să respecte decizia Tribunalului București. „Consilierii PNL nu vor vota un buget ILEGAL”

O nouă săptămână, o nouă ședință de consiliu local la Sectorul 1. Deși, față de precedenta ședință, au apărut elemente noi care confirmă că bugetul propus consilierilor locali ignoră decizia Tribunalului București și este evidentă necesitatea refacerii acestuia pentru a intra în legalitate, pentru Clotilde Armand, primarul sectorului 1, legea pare să fie opțională.

Proiectul de buget de pe ordinea de zi de astăzi este identic cu cel propus anterior, construit pe baza unei organigrame suspendate de Tribunalul București.

În consecință, consilierii PNL Sector 1 vor solicita scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi, refacerea urgentă a proiectului de buget și o dezbatere publică a noii forme.

”Girarea unui buget construit pe baza unei organigrame suspendate ar însemna încălcarea gravă a legii”

Pe 14 aprilie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a transmis un răspuns oficial la solicitarea formulată de consilierii PNL Sector 1, prin viceprimarul Ramona Porumb, cu privire la legalitatea proiectului de buget pentru 2021. ANFP, sub semnătura președintelui Liviu Mălureanu, confirmă că decizia instanței este executorie de drept, fiind obligatorie revenirea la situația anterioară HCL-ului suspendat.

Astfel, girarea unui buget construit pe baza unei organigrame suspendate ar însemna încălcarea gravă a legii și ar genera un blocaj fără precedent la nivelul administraţiei locale a Sectorului 1.

PNL Sector a solicitat în repetate rânduri primarului Clotilde Armand și aparatului administrativ al acesteia, inclusiv secretarului general Lavinia Ionescu, să respecte legea și decizia Tribunalului București, să ia toate măsurile necesare pentru revenirea la organigrama anterioară hotărârii de Consiliu Local și să refacă de urgență proiectul de buget, în condiții de legalitate.

Sebastian Burduja: ”Primarul se încăpățânează cu un proiect de buget ilegal, iar pentru PNL încălcarea legii este o linie roșie peste care nu vom trece

Nu doar că nu s-a întâmplat niciunul dintre lucrurile solicitate, ba chiar, din informațiile deținute de PNL Sector 1, primarul Clotilde Armand și Lavinia Ionescu – secretarul general al Primăriei S1 – ar fi mers la ANFP și ar fi solicitat retragerea acelui răspuns și redactarea unui nou document, care să transmită că decizia instanței nu trebuie reflectată în buget.

Se pare că aceleași presiuni sunt exercitate și asupra Prefecturii București, de unde se așteaptă un punct de vedere propriu.

”Dacă aceste informații sunt reale, asistăm la abuzuri și încălcări grave ale legii, rezultatele unui joc de orgoliu care periclitează activitatea Primăriei și, implicit, viața tuturor locuitorilor din sector. Pentru noi, însă, contează mai puțin modul în care primarul Sectorului 1 își duce propriile războaie, ci respectarea legii și stoparea haosului administrativ. Termenul pentru votarea bugetului se apropie. Este inacceptabil că din 30 martie, de când Tribunalul București a emis decizia de suspendare a HCL 291/2020, primarul și aparatul executiv nu au luat nicio măsură pentru a reveni în legalitate. De aproape trei săptămâni, primarul se încăpățânează cu un proiect de buget ilegal, iar pentru PNL încălcarea legii este o linie roșie peste care nu vom trece niciodată. O somăm public să înceteze aceste scandaluri inutile și să respecte decizia Tribunalului București!”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

”Consilierii PNL nu vor vota un buget ilegal și vor solicita, încă o dată, retragerea proiectului de buget și refacerea acestuia în deplin acord cu decizia instanței și cu punctul de vedere al ANFP. Vor vota ordinea de zi, precum și câteva dintre proiectele importante pentru oamenii din Sectorul 1, dar nu vor accepta pentru nimeni și nimic să încalce legea”

Detalii despre răspunsul ANFP, neregulile sesizate de consilierii PNL Sector 1 și apelurile publice făcute pentru intrarea în legalitate sunt disponibile aici:

16.4.2021 11:43

Editorial: A fi sau a nu fi. Lider, nu ministru

O singura persoana putea, dintr-o frază, să rezolve criza politică: Vlad Voiculescu. “Regret decizia Premierului, nu sunt de acord cu ea, dar pentru binele țării am hotărât să fac un pas în spate. Fac un apel public către colegii mei de partid să rămână la guvernare în aceste momente grele pentru români, iar tuturor susținătorilor mei le spun: mergem mai departe!”

Conferința de presă a fostului ministru al Sănătății a decurs, din păcate, complet diferit. Am sperat că amână momentul primelor mesaje publice după demitere tocmai ca să nu facă declarații la cald, ca să își cântărească bine cuvintele și să vină în fața românilor ca un playmaker, nu ca un dealbreaker. Vlad Voiculescu ar fi putut fi astăzi un erou, nu doar pentru fanii devotați, ci pentru o țară întreagă. Ar fi reușit, astfel, să proiecteze imaginea unui lider autentic, responsabil și puternic, fără orgolii și fără interese politice. Adică fix ceea ce a reușit în anii din urmă.

În schimb, a ales calea mai ușoară a unor mesaje politice care, e cert, generează emoție, dar nu rezolvă nimic. Și nici nu se bazează pe argumente clare, logice. „Mafia”, „lupta cu Mafia”, „sistemul”, „avem indicii că numărul de morți raportat este diferit de cel real”, „am început o investigație, dar nu am fost lăsați să o terminăm”, „sistemul nu vrea transparență”, „am deranjat”. Această retorică inflamează situația și amână rezolvarea crizei. Ar fi fost mult mai util un bilanț la rece, cu cifre și argumente clare, ale mandatului de ministru, împreună cu apelul către succesor, oricare ar fi el sau ea, de a continua proiectele începute.

Vlad Voiculescu are multe calități. În plan civic, a gândit și derulat proiecte minunate, iar asta nu e deloc puțin lucru și nici nu poate fi umbrit de unele ezitări sau erori mai recente, recunoscute chiar de către fostul ministru. Vlad Voiculescu este un politician tânăr. Ar fi putut să transforme această criză, plecată de la un șir de erori neforțate, într-o imensă oportunitate. Ar fi schimbat radical dezbaterea publică și ar fi dat peste nas tuturor celor care jubilează astăzi că există o criză în coaliția de dreapta – aceiași care, până mai ieri, dinamitau o țară întreagă pentru propriile lor orgolii și interese.

Ar fi putut să spună „stop și de la capăt” și să revină în stil mare într-o viitoare configurație a arenei publice, chiar dacă actuala etapă politică nu a decurs conform așteptărilor.

Serviciul public nu este despre cei care îl fac, ci despre cei pentru care îl fac. Nu este despre politicieni, este despre cetățeni. Iar România are astăzi nevoie, mai mult ca oricând, de lideri, nu de politicieni. Diferența dintre ei este simplă: politicienii se gândesc la următoarele alegeri, liderii se gândesc la următoarele generații.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/a-fi-sau-a-nu-fi-lider-nu-ministru-1497557

16.4.2021 11:43

A fi sau a nu fi. Lider, nu ministru

O singura persoana putea, dintr-o frază, să rezolve criza politică: Vlad Voiculescu. “Regret decizia Premierului, nu sunt de acord cu ea, dar pentru binele țării am hotărât să fac un pas în spate. Fac un apel public către colegii mei de partid să rămână la guvernare în aceste momente grele pentru români, iar tuturor susținătorilor mei le spun: mergem mai departe!”

Conferința de presă a fostului ministru al Sănătății a decurs, din păcate, complet diferit. Am sperat că amână momentul primelor mesaje publice după demitere tocmai ca să nu facă declarații la cald, ca să își cântărească bine cuvintele și să vină în fața românilor ca un playmaker, nu ca un dealbreaker. Vlad Voiculescu ar fi putut fi astăzi un erou, nu doar pentru fanii devotați, ci pentru o țară întreagă. Ar fi reușit, astfel, să proiecteze imaginea unui lider autentic, responsabil și puternic, fără orgolii și fără interese politice. Adică fix ceea ce a reușit în anii din urmă.

În schimb, a ales calea mai ușoară a unor mesaje politice care, e cert, generează emoție, dar nu rezolvă nimic. Și nici nu se bazează pe argumente clare, logice. „Mafia”, „lupta cu Mafia”, „sistemul”, „avem indicii că numărul de morți raportat este diferit de cel real”, „am început o investigație, dar nu am fost lăsați să o terminăm”, „sistemul nu vrea transparență”, „am deranjat”. Această retorică inflamează situația și amână rezolvarea crizei. Ar fi fost mult mai util un bilanț la rece, cu cifre și argumente clare, ale mandatului de ministru, împreună cu apelul către succesor, oricare ar fi el sau ea, de a continua proiectele începute.

Vlad Voiculescu are multe calități. În plan civic, a gândit și derulat proiecte minunate, iar asta nu e deloc puțin lucru și nici nu poate fi umbrit de unele ezitări sau erori mai recente, recunoscute chiar de către fostul ministru. Vlad Voiculescu este un politician tânăr. Ar fi putut să transforme această criză, plecată de la un șir de erori neforțate, într-o imensă oportunitate. Ar fi schimbat radical dezbaterea publică și ar fi dat peste nas tuturor celor care jubilează astăzi că există o criză în coaliția de dreapta – aceiași care, până mai ieri, dinamitau o țară întreagă pentru propriile lor orgolii și interese.

Ar fi putut să spună „stop și de la capăt” și să revină în stil mare într-o viitoare configurație a arenei publice, chiar dacă actuala etapă politică nu a decurs conform așteptărilor.

Serviciul public nu este despre cei care îl fac, ci despre cei pentru care îl fac. Nu este despre politicieni, este despre cetățeni. Iar România are astăzi nevoie, mai mult ca oricând, de lideri, nu de politicieni. Diferența dintre ei este simplă: politicienii se gândesc la următoarele alegeri, liderii se gândesc la următoarele generații.

9.4.2021 11:17

Sebastian Burduja: ”Deputat, aștept răspuns. Lungul circuit al hârtiilor și soluția digitalizării”

Unul dintre principalele instrumente pe care un parlamentar îl are la îndemână, pentru a clarifica anumite lucruri sau a facilita comunicarea dintre cetățeni și guvernanți, este adresarea de întrebări sau interpelări membrilor guvernului. Am făcut și eu asta, de 21 de ori, pe parcursul ultimelor două luni.

Cum a funcționat acest proces? Să spunem că este loc de mai bine, dacă ne raportăm la nevoia acută de transparență și comunicare eficientă a cetățenilor și a întregului sistem public. Ce este de făcut? Să digitalizăm procesul, iar soluțiile ne sunt la îndemână.

Acest instrument al întrebărilor și interpelărilor este reglementat în Constituție, prin articolul 112, care spune că „Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”.

Pentru o deplină înțelegere a acestui proces, vi-l redau în detaliu. Când depun o întrebare, primul pas după redactare este să iau un număr de înregistrare dintr-un registru fizic. Ulterior, trimit hârtia printată, scanată, semnată și ștampilată, cu respectivul număr scris cu pixul, pe o adresă de e-mail. Apoi, colegii de la departamentul de întrebări/interpelări trimit după un anumit calendar întrebarea la ministrul destinatar. De regulă, nu în aceeași zi, căci există un calendar clar.

1.4.2021 10:34

Editorial: Dacă ținem ochii închiși, istoria se va repeta. Și nu ne (mai) iartă

La distanță de doar câteva zile, marea noastră actrița Maia Morgenstern a primit replici antisemite de la un invitat într-o întâlnire cu directorii de instituții de cultură și o amenințare oribilă cu moartea. Mesajul îi transmitea că va fi supusă, împreună cu familia ei, la tratamente inumane, că va fi incendiat Teatrul Evreiesc şi toţi actorii de acolo. Autoritățile au transmis că autorul a fost prins și sper să primească o pedeapsă exemplară.

Dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că este o excepție. În realitate, acest derapaj extrem scoate la iveală o problemă care arde mocnit de ceva timp, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Și, iată, inclusiv în România. Creșterea ignoranței în rândul tinerilor cu privire la aspectele istorice îi face vulnerabili în fața prejudecăților și dezinformării. Mai mult, anumite narative extremiste post-comuniste din Europa de Est descriu o istorie distorsionată, în care localnicii sunt victimele, iar comunitățile evreiești sunt blamate pentru rolul de reminder constant al rolului jucat de europeni în Holocaust.

În 2014-2015, 35% dintre români aveau manifestări antisemite. Studiul realizat de ADL arată că românii chestionați sunt de acord cu afirmații de genul: „Evreii sunt mai loiali Israelului decât țării în care locuiesc”, „Evreii au prea multă putere în lumea de afaceri” sau „vorbesc prea mult despre Holocaust”. Conform unui studiu similar derulat în toate țările, peste un sfert din populația lumii are atitudini de acest gen la adresa evreilor. 

În 2019, s-a constatat o creștere clară a antisemitismului în Europa de Est, unde găsim cele mai mari scoruri – Polonia (48%), Ungaria (42%). Surprinde pe cineva că se întâmplă chiar în democrațiile iliberale? Dar nu sunt doar acestea. La nivel global, se înregistrează anual creșteri ale manifestărilor antisemite, atât în spațiul public, cât și în cel privat. Exprimările de tipul  „evreii la gaz” și „moarte sioniștilor” au crescut nesiguranța fizică, la care se adaugă și o cifră dureroasă: 13 evrei au fost uciși în 2018, cel mai mare număr comparativ cu anii precedenți. În România, în 2018 au fost  înregistrate 13 incidente antisemite, conform datelor raportate de Agenția Europeană pentru Drepturile Omului. Consiliul Suprem al Magistraturii a anunțat, pentru același an, 76 de procese pe spețe privitoare la antisemitism, dintre care 55 au fost rezolvate și 34 de persoane condamnate.

România are o legislație care pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și cu interzicerea unor drepturi promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare sau xenofobe. Dar mai avem de lucrat la urmele istoriei pe prezentul nostru. 

Cu doar câțiva ani în urmă, un anume Șerban Suru, lider al Partidului Legiunea Creștină nega Holocaustul și executa un salut nazist in fata Institutului Elie Wiesel, fără să fie sancționat. Iar acest așa-zis partid a încercat să se înregistreze, cortul pentru semnături stând o săptămână în centrul Bucureștiului. Prin 2012 au fost câteva mișcări care se considerau urmașe ale Mișcării Legionare, unul folosind chiar numele „Totul pentru țară” al partidul legionar din interbelic înființat de Corneliu Zelea Codreanu. Undeva în Bucureştiul de azi, pe Str. Iacob Negruzzi la nr. 1 pare sa fie sediul unei mișcări legionare, din pozele pe care mi le-a transmis recent un cetățean indignat.

Toate acestea au trecut mai mult sau mai puțin neobservate de opinia publică. Totuși, judecând după protestele din aceste zile și după diverse manifestări ale unor colegi de arenă publică, nu putem afirma că nu au lăsat urme. 

Un mod de a ne apleca asupra acestor manifestări este să analizăm mai bine legislația în vigoare, împreună cu istorici și specialiști, și să ne asigurăm că avem un cadru care să sancționeze exemplar derapajele, eventual prin creșterea sancțiunilor. Apoi, să fim mai atenți la semnalele pe care le primim din societate.

La nivelul Uniunii Europene, combaterea antisemitismului se face pe mai multe direcții, cele mai importante vizând identificarea și stoparea mesajelor online în această direcție și identificarea metodelor de educare a generațiilor tinere. 

Pentru combaterea eficientă a conținutului online cu tente antisemite, este nevoie de proceduri mai clare de notificare și acțiune, cu reguli transparente pentru semnalizarea și blocarea acestuia. Acest sistem poate fi implementat și de site-urile serioase din România, ce includ comentarii de la utilizatori, în cadrul cărora se pot strecura derapaje. 

Sigur că că deciziile de eliminare a conținutului trebuie să fie exacte și întemeiate, mai ales atunci când sunt utilizate instrumente automatizate, pentru a respecta deplin drepturile fundamentale, libertatea de exprimare și normele de protecție a datelor.

În egală măsură, putem stabili cadrul unei cooperări mai strânse cu autoritățile, pe care să le putem sesiza rapid, online și fără bătăi de cap dacă identificăm conținut cu amenințări la adresa vieții sau siguranței personale. Fără excese, dar având convingerea că suntem ascultați. 

Tot de la nivelul UE putem adopta și alte măsuri, cum ar fi întâlniri constante cu reprezentanții comunităților evreiești, proiecte de protejare a cimitirelor, în parteneriat cu autoritățile locale și societatea civilă, precum și cursuri de formare pentru oficiali ai statului român, din diverse autorități, privind antisemitismul și rememorarea Holocaustului și drepturile fundamentale. Efectele dovedite sunt creșterea gradului de conștientizare internă cu privire la prejudecățile și stereotipurile anti-evreiești, precum și metode de combatere a fenomenului. De asemenea, un program de sprijin pentru victimele atacurilor de acest gen, cu violențe de limbaj sau fizice, poate ajuta la definirea unui spațiu mai sigur. 

O componentă importantă este și prevenția, care trebuie începută de la vârste cât mai fragede. De exemplu, în școlile franceze se predă toleranța și se învață despre pericolele antisemitismului. Elevii merg în locuri istorice, nu doar de ziua națională dedicată comemorării Holocaustului, ci și cu alte ocazii. În România, această zi națională se marchează doar cu mesaje pe Facebook și eventual câteva evenimente punctuale. Avem nevoie de mai mult și pentru mai multe categorii de vârstă, ca să ne asigurăm că generațiile tinere au toate informațiile necesare. 

Soluții pot fi identificate pe mai multe planuri și din mai multe state membre (și nu numai). Primul pas este să conștientizăm că există această problemă și să înțelegem că istoria se poate repeta, mai ales dacă alegem ignoranța. Într-una dintre cărțile sale de căpătâi, „Viața pe un peron”, unicul Octavian Paler scria cuvinte care ne-ar ajuta să acționăm, nu doar să contemplăm: „Tortură, ma­sacre, ruguri. Iată istoria! Un trecut de noapte şi sânge. Trebuie să căutăm lumina în viitor”. Iar viitorul ne aparține, dacă ne asumăm trecutul și înțelegem prezentul.

Acest articol a fost publicat pentru Agora Digi: https://www.digi24.ro/opinii/daca-tinem-ochii-inchisi-istoria-se-va-repeta-si-nu-ne-mai-iarta-1480413

1.4.2021 10:34

Dacă ținem ochii închiși, istoria se va repeta. Și nu ne (mai) iartă

La distanță de doar câteva zile, marea noastră actrița Maia Morgenstern a primit replici antisemite de la un invitat într-o întâlnire cu directorii de instituții de cultură și o amenințare oribilă cu moartea. Mesajul îi transmitea că va fi supusă, împreună cu familia ei, la tratamente inumane, că va fi incendiat Teatrul Evreiesc şi toţi actorii de acolo. Autoritățile au transmis că autorul a fost prins și sper să primească o pedeapsă exemplară.

Dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că este o excepție. În realitate, acest derapaj extrem scoate la iveală o problemă care arde mocnit de ceva timp, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Și, iată, inclusiv în România. Creșterea ignoranței în rândul tinerilor cu privire la aspectele istorice îi face vulnerabili în fața prejudecăților și dezinformării. Mai mult, anumite narative extremiste post-comuniste din Europa de Est descriu o istorie distorsionată, în care localnicii sunt victimele, iar comunitățile evreiești sunt blamate pentru rolul de reminder constant al rolului jucat de europeni în Holocaust.

Istoria nu iartă

În 2014-2015, 35% dintre români aveau manifestări antisemite. Studiul realizat de ADL arată că românii chestionați sunt de acord cu afirmații de genul: „Evreii sunt mai loiali Israelului decât țării în care locuiesc”, „Evreii au prea multă putere în lumea de afaceri” sau „vorbesc prea mult despre Holocaust”. Conform unui studiu similar derulat în toate țările, peste un sfert din populația lumii are atitudini de acest gen la adresa evreilor. 

În 2019, s-a constatat o creștere clară a antisemitismului în Europa de Est, unde găsim cele mai mari scoruri – Polonia (48%), Ungaria (42%). Surprinde pe cineva că se întâmplă chiar în democrațiile iliberale? Dar nu sunt doar acestea. La nivel global, se înregistrează anual creșteri ale manifestărilor antisemite, atât în spațiul public, cât și în cel privat. Exprimările de tipul  „evreii la gaz” și „moarte sioniștilor” au crescut nesiguranța fizică, la care se adaugă și o cifră dureroasă: 13 evrei au fost uciși în 2018, cel mai mare număr comparativ cu anii precedenți. În România, în 2018 au fost  înregistrate 13 incidente antisemite, conform datelor raportate de Agenția Europeană pentru Drepturile Omului. Consiliul Suprem al Magistraturii a anunțat, pentru același an, 76 de procese pe spețe privitoare la antisemitism, dintre care 55 au fost rezolvate și 34 de persoane condamnate.

De unde începem?

România are o legislație care pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și cu interzicerea unor drepturi promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare sau xenofobe. Dar mai avem de lucrat la urmele istoriei pe prezentul nostru. 

Cu doar câțiva ani în urmă, un anume Șerban Suru, lider al Partidului Legiunea Creștină nega Holocaustul și executa un salut nazist in fata Institutului Elie Wiesel, fără să fie sancționat. Iar acest așa-zis partid a încercat să se înregistreze, cortul pentru semnături stând o săptămână în centrul Bucureștiului. Prin 2012 au fost câteva mișcări care se considerau urmașe ale Mișcării Legionare, unul folosind chiar numele „Totul pentru țară” al partidul legionar din interbelic înființat de Corneliu Zelea Codreanu. Undeva în Bucureştiul de azi, pe Str. Iacob Negruzzi la nr. 1 pare sa fie sediul unei mișcări legionare, din pozele pe care mi le-a transmis recent un cetățean indignat.

Toate acestea au trecut mai mult sau mai puțin neobservate de opinia publică. Totuși, judecând după protestele din aceste zile și după diverse manifestări ale unor colegi de arenă publică, nu putem afirma că nu au lăsat urme. 

Ce putem face?

Un mod de a ne apleca asupra acestor manifestări este să analizăm mai bine legislația în vigoare, împreună cu istorici și specialiști, și să ne asigurăm că avem un cadru care să sancționeze exemplar derapajele, eventual prin creșterea sancțiunilor. Apoi, să fim mai atenți la semnalele pe care le primim din societate.

La nivelul Uniunii Europene, combaterea antisemitismului se face pe mai multe direcții, cele mai importante vizând identificarea și stoparea mesajelor online în această direcție și identificarea metodelor de educare a generațiilor tinere.”

Pentru combaterea eficientă a conținutului online cu tente antisemite, este nevoie de proceduri mai clare de notificare și acțiune, cu reguli transparente pentru semnalizarea și blocarea acestuia. Acest sistem poate fi implementat și de site-urile serioase din România, ce includ comentarii de la utilizatori, în cadrul cărora se pot strecura derapaje. 

Sigur că că deciziile de eliminare a conținutului trebuie să fie exacte și întemeiate, mai ales atunci când sunt utilizate instrumente automatizate, pentru a respecta deplin drepturile fundamentale, libertatea de exprimare și normele de protecție a datelor.

În egală măsură, putem stabili cadrul unei cooperări mai strânse cu autoritățile, pe care să le putem sesiza rapid, online și fără bătăi de cap dacă identificăm conținut cu amenințări la adresa vieții sau siguranței personale. Fără excese, dar având convingerea că suntem ascultați. 

Tot de la nivelul UE putem adopta și alte măsuri, cum ar fi întâlniri constante cu reprezentanții comunităților evreiești, proiecte de protejare a cimitirelor, în parteneriat cu autoritățile locale și societatea civilă, precum și cursuri de formare pentru oficiali ai statului român, din diverse autorități, privind antisemitismul și rememorarea Holocaustului și drepturile fundamentale. Efectele dovedite sunt creșterea gradului de conștientizare internă cu privire la prejudecățile și stereotipurile anti-evreiești, precum și metode de combatere a fenomenului. De asemenea, un program de sprijin pentru victimele atacurilor de acest gen, cu violențe de limbaj sau fizice, poate ajuta la definirea unui spațiu mai sigur. 

O componentă importantă este și prevenția, care trebuie începută de la vârste cât mai fragede. De exemplu, în școlile franceze se predă toleranța și se învață despre pericolele antisemitismului. Elevii merg în locuri istorice, nu doar de ziua națională dedicată comemorării Holocaustului, ci și cu alte ocazii. În România, această zi națională se marchează doar cu mesaje pe Facebook și eventual câteva evenimente punctuale. Avem nevoie de mai mult și pentru mai multe categorii de vârstă, ca să ne asigurăm că generațiile tinere au toate informațiile necesare. 

Soluții pot fi identificate pe mai multe planuri și din mai multe state membre (și nu numai). Primul pas este să conștientizăm că există această problemă și să înțelegem că istoria se poate repeta, mai ales dacă alegem ignoranța. Într-una dintre cărțile sale de căpătâi, „Viața pe un peron”, unicul Octavian Paler scria cuvinte care ne-ar ajuta să acționăm, nu doar să contemplăm: „Tortură, ma­sacre, ruguri. Iată istoria! Un trecut de noapte şi sânge. Trebuie să căutăm lumina în viitor”. Iar viitorul ne aparține, dacă ne asumăm trecutul și înțelegem prezentul.

15.3.2021 10:30

Vântul schimbării și antreprenorii români: ce alegem între ziduri și mori de vânt?

Un vechi proverb spune că atunci când vântul schimbării suflă, unii oameni construiesc ziduri, iar alții mori de vânt  sau, dacă vreți, centrale eoliene, în secolul nostru.

Recent, de la tribuna Parlamentului, am făcut un lucru mai puțin obișnuit, judecând după reacțiile stârnite: le-am mulțumit antreprenorilor și managerilor din mediul privat, care își plătesc taxele și susțin economia românească. Ar trebui să fie un gest firesc. Reiau acest mesaj, tocmai pentru că prea mulți colegi de arenă publică par  au uitat că banii la buget nu vin de la eternul și atotputernicul stat, ca pe vremea comunismului, ci de la mediul privat și de la noi toți, cetățeni ai acestei țări

Odată cu asumarea unor reforme profunde, îndelung amânate, acum posibile prin ancorarea în mecanismele de condiționalitate externă ale PNRR, este un moment perfect să ne arătăm recunoștința prim fapte: să construim pentru antreprenorii noștri mori de vânt moderne, punând la pământ zidurile birocrației, incompetenței și aroganței funcționărești fără cap. Putem începe cu un cadru legislativ stabil, modern, care să susțină antreprenorii români dornici să crească și să rămână aici, acasă. 

Aici suntem acum

O simplă privire asupra ecosistemului antreprenorial românesc ne arată, flagrant, un mare paradox. Lumea vorbește despre unicorni, scale-up, venture capital etc. Noi vorbim de SNC, SCS, SCA, SA, SRL. Acestea sunt tipurile de societăți reglementate de legea societăților comerciale, adoptată în data de 16 noiembrie 1990. Pe vremea aceea aveam „Adunarea Deputaților”, cu Dan Marțian președinte, iar la Senat era președinte Alexandru Bârlădeanu.

Nu comentez cunoștințele legate de economia de piață ale acelei generații, admit și faptul că legea 31/1990 a fost modificată (a se citi cârpită) de câteva zeci de ori până azi. Dar sub nicio formă nu asigură un cadru adecvat pentru dezvoltarea României în paradigma revoluției industriale 4.0. Așa că putem să continuăm să vorbim de Silicon Valley de România, dar hai să recunoaștem că în bună măsură facem servicii de bază și suport, inovația în antreprenoriat fiind aproape inexistentă (și constant descurajată). 

Într-adevăr, investițiile României în cercetare și dezvoltare sunt la cel mai redus nivel din UE – 0,5% din PIB. Pe cap de locuitor, suma este de 12,6 ori mai mică decât media UEProducția științifică rezultată din colaborarea mediului public cu cel privat a clasat România în 2018 pe locul 26 din 28 țări ale UE.

Activitatea de inovare de produs și proces este dependentă de finanțarea publică, cel puțin pe termen scurt. 75,3% dintre întreprinderile din România consideră că nu au niciun motiv pentru a inova și doar 14,5% dintre acestea declară că au luat în considerare necesitatea inovării, dar au întâmpinat bariere în acest sens, conform unui raport INS din 2018.

Un studiu publicat de Academia Română oferă o analiză a situației sectorului IMM din care reiese că implicarea întreprinderilor mici și mijlocii în activitatea de cercetare-dezvoltare este marginală. Concluziile sunt simple: 75% dintre IMM-uri nu au fost niciodată implicate în astfel de activități, iar 59% dintre acestea nu au introdus nicio inovație în ultimii 3 ani.

Ce ne spun toate aceste date? În primul rând, e timpul să investim masiv. În oameni, în proiecte, în infrastructură de cercetare. Să încurajăm mediul privat să inoveze și să creăm un mediu propice responsabilității în business – firmele mari pot transfera know-how și tehnologie către cele mai mici.

Din fericire, Uniunea Europeană alocă 100 de miliarde de euro pentru cercetare-dezvoltare-inovare în perioada 2021-2027. 70% din aceste fonduri se vor îndrepta către IMM-urile inovative, disruptive şi cu potenţial de extindere, conform unor date INACO. O oportunitate unică pentru companiile şi instituţiile de cercetare româneşti deopotrivă, în contextul în care pornim de la coada Europei, dar nu de la zero.

În mod special, sectoarele auto și IT&C dau semnale pozitive în ceea ce privește potențialul de inovare, iar resursa umană de vârf rămâne una de calitate, atât în țară, cât și în diaspora academi românească, pe care putem să o încurajăm să revină acasă.

Mori de vânt pentru startup-urile românești

Companiile mici și mijlocii sunt motorul economiei, peste tot în lume. La nivel global, ele angajează jumătate din forța totală de muncă, iar în România 66%, conform unui studiu derulat în cadrul programului RoWin – Succes în România. Același studiu remarcă afacerile mici de tip start-up sau scale-up ca o categorie distinctă desprinsă din IMM-uri, fiind definite printr-un proces de creștere accelerată. Acestea contribuie semnificativ la dezvoltarea socio-economică prin crearea de noi locuri de muncă, la creșterea dinamismului economic prin stimularea inovației, dar și la crearea de noi industrii.

UE definește IMM-urile prin numărul de angajați și cifra de afaceri. Termenul de startup nu are încă o definiție oficială, dar identificarea se face după trei criterii importante: vârsta afacerii (mai puțin de 5-10 ani, în funcție de sector), gradul de inovare (al produsului, serviciului sau modelul de business), potențialulde scalare (intenția de a crește numărul de angajați și/sau piețele de operare).

Silicon Valley de România a devenit o expresie tot mai des auzită, pe care presa a consacrat-o, care arată mândria noastră pentru o resursă importantă a acestei țări. Realitatea este, însă, departe. Ca să transformăm această dorință în realitate, avem câteva decalaje strategice de recuperat.”

Nu doar sute de mii de ingineri sau investiții de sute de milioane de euro, ci în primul rând un cadru legislativ care să stimuleze realmente ecosistemul antreprenorial. Aproape la unison, antreprenorii români cer simplificarea reglementărilor și taxării startup-urilor, încurajarea inovației și asigurarea stabilității mediului de reglementare

Sigur că nu toate aceste deziderate sunt realizabile într-un termen scurt. Poate că reducerea taxelor nu este o soluție acum, când România trece printr-o criză fără precedent, dar nu avem motive să nu simplificăm reglementările pentru startup-uri sau să încurajăm inovația prin stimulente fiscale. Este clar că legea societăților comerciale trebuie schimbată. Așa se face că, astăzi, un antreprenor la început de drum are de ales între un SRL restrictiv și un SA greoi

Avem nevoie să adaptăm legile la nevoile și cerințele societății actuale. Să creăm un cadru care să le permită startup-urilor să crească acasă. Să ne permită nouă să avem unicorni născuți și crescuți în România, nu doar cu fondatori români. Putem începe cu variante simple, precum încurajarea investițiilor în capitaluri proprii și a reinvestirii dividendelor, dar și facilitareaprogramelor de tip stock options.

Aici logica e simplă: dau opțiunea unui angajat al unei companii aflate la început de drum să investească nu doar timp, ci și încredere în viitorul acelui business. Semnez un contract pentru o sumă anume – de exemplu, 2000 de euro pe lună salariu, cât își permite un start-up, sumă la care nu poate concura cu giganții tech, prezenți inclusiv pe piața românească. Dar mai ofer ceva: 1000 de acțiuni în startup-ul meu, la valoarea totală de 10.000 de euro, care pot fi deținute peste un număr de ani, să zicem 5 ani.

Angajatul are toată motivația din lume să tragă pentru succesul companiei mele și să rămână 5 ani pentru a-și putea cumpăra acțiunile la suma inițială stabilită, în timp ce pe piață acestea pot să valoreze de 10 sau de 100 de ori mai mult.  Pentru asta e nevoie de soluții legislative noi în România, cum ar fi crearea de noi forme de asociere care să nu fie nici SRL, nici SA, ci o variantă hibrid care să faciliteze acest gen de programe și investiții. 

În loc de concluzie, fac un apel public către toți cei care înțeleg rolul esențial al IMM-urilor în dezvoltarea unei economii. Vântul schimbării bate pe ritmul tot mai alert al revoluției industriale 4.0. Pandemia nu a oprit aceste evoluții, ci doar le-a accelerat. Inclusiv în România, care a început să iasă din evul mediu al declarațiilor online care se depun la etajul doi. Și trebuie să continue pe acest drum, cu toată rezistența celor alecăror salarii și putere arbitrară se clatină în noua logică.

Rolul politicienilor în tot acest context? Să fim înțelepți și să dăm jos zidurile ridicate de birocrații iubitori de ștampilă și dosar cu șine. Să ne dăm din calea inițiativei private și profităm de vântul schimbării cu mori de vânt” de ultimă generație. Antreprenorii români pot fi campioni mondiali când evadează din țară, au demonstrat-o deja. E timpul să-i lăsăm să o facă și la ei acasă.