29.3.2017 15:55

Impresii de la #BrusselsForum: Lumea intră în Era Acţiunii. România ce face?

sebastian.burdujaÎn acest moment, trei miliarde de oameni sunt online. În ultimul minut au avut loc patru milioane de căutări pe Google. Tot în acest minut, peste 400 de ore de conţinut video a fost încărcat pe net.

Sunt câteva date care ne arată că lumea, aşa cum o ştim, suferă schimbări profunde chiar sub ochii noştri. Suntem în pragul unei revoluţii tehnologice, iar o nouă eră industrială, a patra, stă să înceapă. Cum am putea defini această nouă eră? O eră a acţiunii. Acesta a fost şi motto-ul Forumului de la Bruxelles de anul acesta organizat de German Marshall Fund (GMF). GMF este un think tank de importanţă globală care promovează cooperarea dintre America de Nord şi Europa pe linia Planului Marshall de după cel de-al doilea Război Mondial. Fondat în anii 70, German Marshall Fund finanţează proiecte pentru consolidarea cooperării transatlantice. Forumul anual al GMF este un eveniment de talie mondială, care aduce în atenţia publică principalele provocări ale lumii şi reuneşte lideri europeni şi americani marcanţi. Ediţia din acest an, la care am avut onoarea să particip ca parte a programului Young Professionals Summit, s-a bucurat de prezenţa unor vorbitori ca Senatorul John McCain, europarlamentarul Guy Verhofstadt, scriitorul Walter Russel Mead, sau Brad Smith, preşedintele Microsoft. A fost un eveniment de cu totul remarcabil, cu o organizare impecabilă, intens, interactiv şi cuprinzător. Zecile de ore petrecute alături de sute de experţi globali au oferit participanţilor o imagine coerentă asupra provocărilor cu care se confruntă lumea de azi şi asupra posibilelor soluţii. Vă împărtăşesc câteva dintre acestea.

Provocări politice

Din punct de vedere politic, pericolele mari vin dinspre amploarea discursului populist, care a avut câştig de cauză inclusiv la alegerile din Statele Unite ale Americii. În lucrarea sa despre mitologia politică, Raoul Girardet amintea marile mituri omniprezente în toate mesajele electorale – Mitul Conspiraţiei, Mitul Unităţii, Mitul Eroului Salvator şi Mitul Vârstei de Aur. În campania electorală din Statele Unite, Donald Trump le-a utilizat inspirat pe toate, dar cel mai mult a mizat pe Mitul Vârstei de Aur. Între „Let`s make America great” şi “Let`s make America great AGAIN” este o diferenţă fundamentală. Acel „again” a activat milioane de cetăţeni care se simt uitaţi, nereprezentaţi sau ignoraţi şi privesc cu regret către zilele bune din trecut. De fapt, retorica populistă din prezent se învârte în jurul ideii de nostalgie, acest nou „opiu al popoarelor”, în cuvintele unui vorbitor de la Forumul de la Bruxelles. Vi se pare cunoscut? Probabil că da, pentru că dorul zilelor „epocii de aur” răsună şi în România, speculând fricile şi nesiguranţa unor categorii sociale care erau în trecut privilegiate, dar acum se simt ameninţate de concurenţa globală. Trăim într-o eră în care în multe comunităţi vechea majoritate este sau simte că devine noua minoritate. Simte că este tot mai restrânsă, tot mai puţin reprezentată de clasa politică şi tot mai discriminată în societate. Prezentul îi nelinişteşte, viitorul îi nedumereşte, iar singurul lucru pe care îl au drept reper este trecutul; astfel, ei devin o masă de manevră în mâinile politicienilor populişti, care speculează frica lor de necunoscut propunând o agendă reacţionară. Se neagă pericole reale, dar care sunt mai puţin tangibile (de ex., ameninţările cibernetice sau încălzirea globală) şi se inventează inamici externi, uşor de identificat: imigranţi, multinaţionale, Soros etc. Un discurs al urii, care favorizează crearea unor noi tensiuni sociale, dar puternic alimentat de Rusia, care vede o oportunitate în orice element perturbator al democraţiilor liberale occidentale. Alte ameninţări vin însă şi dinspre partidele mainstream care, fiind incapabile să se deschidă şi să se reformeze, lasă nereprezentate categorii semnificative de populaţie. Pentru a rămâne relevante acestea sunt tentate să preia mesajul populist în loc să-l combată şi să-l respingă ferm, nefăcând decât să perpetueze acest discurs profund nociv.

Provocări socio-economice  

Avem de-a face cu toate riscurile aferente unei noi revoluţii tehnologice, care se desfăşoară într-un ritm fără precedent. Automatizarea duce la pierderea de locuri de muncă, acumulările de capital facilitează creşterea inechităţii sociale, migraţia este mai facilă ca oricând. Ceea ce ar fi trebuit să fie free and fair trade a devenit de multe ori unfair and unbalanced trade; se ştie că modelul din China, de exemplu, este bazat pe intervenţii masive pentru slăbirea monedei chinezeşti şi încurajarea exporturilor, şi pe susţinerea cu subvenţii masive a întreprinderilor de stat. Toate acestea amplifică discursul populist şi naţionalist. Studiile prezentate în cadrul Forumului au arătat că 65% dintre copiii noştri vor avea job-uri care astăzi nu există, iar 50% din activităţile noastre vor fi automatizate. Cu toate acestea, doar 5% din job-uri vor fi înlocuite integral de tehnologie, deci automatizarea nu trebuie privită ca o ameninţare ci ca o oportunitate pentru progres. Există exemple de inovaţii tehnologice precum bancomatele, care deşi însemnau automatizarea unor activităţi au dus – cel puţin în SUA – la crearea mai multor locuri de muncă în sistemul bancar. Schimbarea este implacabilă, ea se va produce oricum. Ceea ce contează însă este cât de pregătiţi suntem pentru ea. Chiar dacă nu ştim cum vor arăta slujbele viitorului, omenirea a mai trecut prin perioade similare. Primele uzine nu aveau muncitori calificaţi, ci ţărani care se reprofilaseră din punct de vedere profesional. Transformările din prezent nu trebuie privite cu neîncredere şi nici cu teamă. Altfel, dacă omenirea ar fi refuzat schimbarea în ultimii 100 de ani, am fi rămas cu toţii pe ogoarele patriei. Peste câteva decenii, copiii şi nepoţii noştri ne vor întreba, foarte probabil, cum puteau milioane de oameni să facă o muncă pe care roboţii o pot face mult mai bine şi mult mai repede? Ce se va întâmpla cu locurile de muncă de astăzi? Se vor transforma în funcţie de cerinţele pieţei, ceea ce va însemna – după o perioadă de adaptare – productivitate crescută, venituri mai mari, standarde de viaţă mai bune.

Provocări geostrategice  

Cât despre provocările de ordin geostrategic, consolidarea colaborării transatlantice reprezintă o prioritate clară. Contextul este diferit odată cu schimbarea liderului de la Casa Albă, iar partenerii europeni trebui să se adapteze acestei noi stări de fapt. Este, după cum menţionam, timpul acţiunii, iar Europa trebuie să convingă SUA de importanţa acestei alianţe, nu să aştepte sprijinul american ca pe un dat. Este nevoie la Washington de un lobby agresiv şi colectiv din partea europenilor, nu doar bilateral. Un lobby deştept care nu se opreşte doar la CNN sau MSNBC, dar ajunge şi la Fox News şi la alte publicaţii conservatoare, prezentând argumentele pentru parteneriatul transatlantic. În ceea ce priveşte NATO, e important să reamintim cuvintele generalului Mattis, secretarul apărării în administraţia Trump: „dacă nu exista azi, alianţa ar fi trebuit creată”. Deci avem motive de optimism. Acordarea celor două procente din PIB pentru apărare trebuie văzută în primul rând drept o obligaţie a europenilor faţă de Europa, nu drept o „taxă” pentru asigurarea securităţii de către Statele Unite. În această nouă eră, totodată, ameninţările nu sunt doar externe, ci mai ales interne, precum războiul cibernetic sau alimentarea discursului populist de către Rusia. NATO are nevoie de reformă pentru a include mecanisme speciale de combatere a acestor riscuri de politică internă, ceea ce va necesita o colaborare mult mai strânsă cu statele membre. Şi noi ce facem?   Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toţii este: cum se situează România în acest peisaj internaţional, în mijlocul tumultului creat de noua revoluţie industrială şi de noile dinamici de securitate? Cât este de pregătită România să facă faţă acestor provocări şi mai ales care ar trebui să fie direcţiile strategice de dezvoltare în această nouă eră a acţiunii?

1) Şcoală pe bune. Acum   Punctul de plecare ar trebui să-l reprezinte sistemul educaţional. Vorba profesorului Marian Staş: „România pe bune începe cu şcoala pe bune”. Ultima reformă profundă a acestui domeniu vital a avut loc în perioada comunistă, iar ruperea sa de trecut este incompletă. Accentul trebuie mutat pe căpătarea competenţelor digitale şi de utilizare a internetului, dar şi pe dezvoltarea capacităţii de filtra informaţia, distingând faptele de ştirile false. Dincolo de o minimă cultură generală, memorarea a mii şi mii de pagini nu mai ajută pe nimeni în contextul în care informaţia este disponibilă la un click distanţă. Ce va conta pentru copiii de azi şi profesioniştii sau antreprenorii de mâine este să ştie unde şi cum să caute aceste date. Un exemplu în acest sens îl reprezintă un program de formare desfăşurat de Google pentru micile afaceri, care răspunde unor nevoi cât se poate de reale – în Franţa, de exemplu, 75% din tranzacţiile comerciale au loc online, dar numai 15% din businessuri sunt online. Un alt exemplu de bune practici este Amsterdam, unde populaţia cu venituri mici primeşte de la primărie laptopuri gratuite şi acces la internet. Pentru România, acum este momentul unei schimbări de paradigmă şi a unui salt de dezvoltare bazat pe trecerea directă la cele mai moderne instrumente şi tehnici digitale. Putem astfel recupera foarte rapid distanţa faţă de economiile avansate, dacă înţelegem o dată pentru totdeauna că o economie este suma oamenilor ei. Prioritatea zero a unei guvernări responsabile trebuie să fie investiţia în oameni şi în pregătirea lor.

2) IT, IT, IT   Reţeta succesului în plină Revoluţie 4.0 este simplă: creativitate şi competenţă. Este nevoie să exploatăm la maxim cel mai mare avantaj comparativ al României: sectorul IT. Obiectivul trebuie să fie punerea în valoare atât a resursei umane, cât şi a infrastructurii foarte ofertante, ţara noastră având una dintre cele mai mari viteze pentru internet din lume. Totodată, este necesară stimularea investiţiilor în cercetare şi inovare, dar şi o accelerare a urbanizării, centrele urbane fiind mediile cele mai favorabile dezvoltării industriilor avansate, inclusiv în sectorul IT. Pe măsură ce oraşele noastre vor putea oferi servicii publice decente, vom putea atrage înapoi acasă zecile de mii de specialişti de top plecaţi la muncă în străinătate. Studiu după studiu ne arată că motivele pentru care aceştia nu revin în România nu sunt legate de nivelul salariilor, ci de nivelul serviciilor de bază (educaţie, sănătate, drumuri etc.). Brain regain is possible.

3) Securitate cibernetică globală   Totodată, România trebuie să-şi asume un rol de lider în combaterea ameninţărilor cibernetice. Prevenirea atacurilor informatice a devenit o prioritate inclusiv pentru NATO, care a alocat circa 3 miliarde de dolari pentru modernizarea sateliţilor şi a mijloacelor informatice. La Forumul de la Bruxelles al GMF, preşedintele Microsoft a argumentat că noul câmp de luptă global este cel cibernetic, invocând nevoia unor standarde pentru o creştere a securităţii cibernetice. Printre propunerile sale se numără o nouă „Convenţie Digitală de la Geneva” pentru securitate cibernetică, prin care să statele să-şi ia angajamente clare că nu vor ataca civili pe perioade de pace, că nu vor încerca să influenţeze alegerile unui alt stat, dar şi că toate vulnerabilităţile vor fi raportate producătorilor de software. Totodată, este nevoie de asigurarea unei modalităţi clare de atribuire pentru a putea depista sursa atacurilor şi riscurilor cibernetice. Se propune chiar un model de tipul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, care are dreptul să auditeze sistemele statelor membre. Ce-ar fi ca România să-şi asume o astfel de iniţiativă, cu un efort diplomatic, politic şi economic pe măsură?

4) Alianţe inteligente   În cadrul Forumului de la Bruxelles, Senatorul John McCain a avut o replică memorabilă: „Rusia nu a influenţat rezultatele alegerilor din SUA, dar numai faptul că au încercat acest lucru este extrem de grav, mult mai grav decât simpla detonare a unor bombe.” Într-adevăr, cei care sapă la temelia democraţiei şi statului de drept ştiu foarte bine de ce o fac. Prin delegitimarea sistemelor democratice reprezentative se urmăreşte întoarcerea la dictatură şi spre Est. La nivel regional, România trebuie să-şi consolideze relaţiile cu ţările care au o politică fermă în ceea ce priveşte pericolul rusesc, precum Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Polonia. În cadrul Forumului, le-am adresat public această întrebare doamnei Ivanna Klympush-Tsintsadze, Vicepremier al Ucrainei, şi domnului Mikheil Janelidze, Ministrul de Externe al Georgiei: „cum vedeţi colaborarea cu România, având în vedere că ne confruntăm cu pericole comune?” Amândoi au fost extrem de deschişi, afirmând un sprijin deschis faţă de iniţiativele României la Marea Neagră. Ar fi cazul să privim cu atenţie în jurul nostru şi să lucrăm mai ales cu statele cărora încă le pasă de democraţie şi de relaţia cu Occidentul, state care înţeleg foarte bine şi din proprie experienţă abordarea Moscovei. Tot acest efort trebuie coroborat cu un lobby susţinut la Casa Albă, acolo unde Donald Trump, ca orice om de afaceri, trebuie convins de oportunitatea de a dezvolta parteneriatul strategic cu România.

5) Democraţie autentică şi partide 2.0   Nu în ultimul rând, este nevoie de o deschidere reală a partidelor politice, pentru a preveni un val populist în România şi a nu risca să avem mase largi ale populaţiei nereprezentate. În momentul de faţă, partidele din România sunt replici ale FSN, bazate pe modelul tătucului, care nu propun soluţii moderne de funcţionare şi organizare. Soluţiile pentru reforma partidelor politice româneşti sunt multiple şi pleacă de la revigorarea institutelor de cercetare arondate acestora, până la întărire rolului organizaţiilor de tineret, deschiderea alegerilor interne pentru toţi membri de partid, încurajarea micro-donaţiilor şi conceperea unor strategii integrate de comunicare politică.  În concluzie, avem şansa să trăim vremuri extrem de interesante. Întreaga omenire trece prin mari transformări, la toate nivelurile, dar nu este prima oară când o face. Din punct de vedere al accesului la resurse, toate revoluţiile tehnologice de până acum au dus la creşterea semnificativă a standardului de trai. Omenirea va găsi soluţiile pentru aceste provocări, însă este esenţial ca România să fie prezentă la masa la care se iau deciziile. Acolo nu trebuie să aşteptăm invitaţia, ci trebuie să ne luăm noi scaunul şi să ne aşezăm în rând cu cei care schimbă lumea. Asta înseamnă, de fapt, era acţiunii. Începem?

A contribuit Alin Iliescu