O tragedie națională
22 de milioane de români. 22 de milioane de avorturi, 1958-2008. Sute de mii de avorturi anual. O problemă națională despre care prea puțină lume vorbește prea puțin.O știre recentă cu ultimele statistici despre avorturile din România a trecut aproape neobservată, pierdută printre scandaluri de corupție, eterne și inutile batălii politice și alte mii de lucruri mai mult sau mai puțin minore care ne distrag atenția în fiecare zi. Enormitatea statisticilor prezentate ne obligă, totuși, să reflectăm profund asupra acestui fenomen. Prietenul meu Radu Beleca a fost cel care m-a tras de mânecă: “România este pe locul I în Europa la numărul de avorturi pe an raportat la populație!” Faceți calculul.
Un articol din România Liberă analizează cauzele acestui dezastru național, însă se oprește inexplicabil la perioada comunistă. Ar fi mai bine să ne întrebăm ce putem face acum, într-un sistem democratic și reprezentativ, în legătură cu această situație unică în Europa.
Cred că putem stabili de la bun început ce NU se poate face în problema avorturilor. Scoaterea lor în afara legii ar fi o măsură anti-democratică și cu consecințe grave, tragice, demonstrate în perioada 1966-1989. Drepturile mamelor trebuie respectate. Fără discuție, legea nu poate și nu trebuie să interzică avortul, decât în anumite circumstanțe excepționale, de exemplu atunci când o astfel de procedură pune în pericol sănătatea mamei.
Decizia de a face sau nu avort rămâne una profund personală. Se pune întrebarea: persoanele care recurg la aceasta optiune sunt informate despre consecintele ei, despre dezvoltarea fătului, despre etapele sarcinii etc.?
Fără a fi un specialist, ipoteza mea este că Statul Român nu-și face datoria de a informa populația cu privire la consecințele avorturilor. Nu vorbesc de promovarea natalității, care ar trebui să fie oricum un obiectiv strategic al României, însă este complet ignorat și/sau chiar sabotat prin măsuri care vizează, de exemplu, reducerea indemnizației pentru mame! Vorbesc de ceva în plus, de obligația autorităților de a se asigura că persoanele care aleg să facă avort decid în cunoștință de cauză. Avortul nu mai poate fi privit ca o glumă, ca o procedură banală sau ca o metodă contraceptivă.
De aici, de peste ocean, lucrurile se văd și mai clar. În fiecare campanie electorală, avortul este una dintre principalele teme abordate în SUA. Candidații își exprimă opțiunea între “right to life” și “right to privacy”, pentru că pentru oamenii de rând astfel de poziții publice contează. Este până la urmă o dezbatere complexă. Întreaga societate democratică trebuie să ia parte la soluționarea ei. Ori în România ne preocupă alte chestiuni mult mai puțin importante în campaniile electorale și în general. Problema avorturilor, niciodată.
22 de milioane de avorturi nu sunt însă doar o problemă care merită o dezbatere pe plan național. În spatele acestei cifre se ascund cauze grave de genul lipsei educației, lipsei accesului la mijloace contraceptive, lipsei mecanismelor de informare pentru mamele care decid să facă avort. Iar consecințele sunt cel puțin la fel de grave — cum altfel s-ar fi ajuns la situația actuală în care numărul pensionarilor îl depășește pe cel al salariaților? Fără oameni tineri, productivitatea scade, la fel și creativitatea și inovarea. Nu sunt lucruri dificil de înțeles, trebuie însă să vrem să le ascultăm. Așadar, inclusiv dintr-o perspectivă pur pragmatică, problema numărului mare de avorturi în România este extrem de gravă.
Este o problemă națională, o prioritate strategică care necesită măsuri urgente. Putem învăța din exemplul Statelor Unite, unde avortul este permis, însă niciodată printr-o procedură banală. Sesiuni de consiliere, prezentarea legislației, analize medicale etc. sunt etape firești având în vedere importanța unei asemenea decizii. Sunt etape firești și obligatorii, mai ales atunci când Statul plătește costurile acestei proceduri.
Nu în ultimul rând, mă opresc și asupra perspectivei moral-religioase. Fără a dori să impun un anumit punct de vedere, îmi rezerv dreptul de a vă sugera că situația actuală este cel puțin bizară. Suntem una dintre cele mai creștine țări din Europa, dacă ne uităm de exemplu la % populație care se auto-identifică astfel (vezi CIA factbook, de exemplu, prin comparație cu alte state). Ne putem privi față în față noi românii, împăcați cu noi înșine și unii cu alții, având în vedere cele 22 de milioane de vieți care s-au sfârșit înainte de a începe? Oare am făcut destul pentru ele?
Fratele bunicii a fost Înalt-Preasfințitul Ioachim Vasluianul, unul dintre cei mai respectați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veșnice acum aproape doi ani, însă rămâne mereu în sufletul meu și a zeci de mii de credicioși pe care i-a mișcat prin harul său. Ne vorbește într-un interviu inedit despre avort, înregistrat la Iași acum mai mulți ani:http://www.adevaruldespreavort.ro/arhiva/conferinte-si-emisiuni-romanesti-pro-vita/P.S.-Ioachim-al-Husilor-Avortul-si-consecintele-sale-in-societatea-de-astazi.mp3. Vă invit să-l ascultați.
Întâia noastră datorie rămâne aceea de a nu uita. 22 de milioane. Apoi, avem datoria de a face ceva. Și abia apoi vom căpăta dreptul de a ne privi împăcați față în față.