Pactul nostru: România în 3D
Pe 8 ianuarie, am avut onorea de a deschide Gala Studenţilor Români din Străinătate, ediţia a VI-a, în calitate de Preşedinte Fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).
Alături de cei peste 1.000 de invitaţi, am facut cunostinţă cu 38 de finalişti şi 9 laureaţi. Totodată, am prezentat câteva direcţii majore pentru Fundaţia CAESAR în 2015. Iată discursul pe care l-am susţinut cu această ocazie.
Domnule Președinte al României,
Distinși oaspeți,
Dragi prieteni,
Suntem onorați să vă avem alături în această seară dedicată excelenței academice românești. Mulțumim domnului Președinte al României pentru prezență și susținere; ele întăresc apelul de suflet al Ligii noastre, transmis an de an tinerilor români de pretutindeni: veniți spre casă, veniți acasă, România are nevoie de voi!
Încă din 2010, această Gală a devenit un fenomen național, asigurând cadrul de recunoaștere a meritelor celor care și-au probat valoarea la nivel internațional. Patru ani mai târziu, cu sprijinul Ligii și prin evoluția firească a lucrurilor, această idee a trecut Prutul. Parafrazându-l pe Grigore Vieru, îi salutăm astăzi pe „dulcii noștri frați”, inițiatori, organizatori și laureați ai Galei Studenților Originari din Republica Moldova.
Pentru românii de mai aproape sau de mai departe de țară, acest an începe sub semnul speranței. O speranță regăsită după un sfert de secol marcat mai degrabă de deziluzii și șanse ratate, cel puțin în raport cu potențialul României. Nu întâmplător, amintim în această seară de momentul noiembrie 2014. Iată cum se încheie unul dintre sutele de mesaje primite atunci pe adresa Ligii noastre:
„Nu renunțăm. Rămânem aici, în picioare, în ploaie, în frig și în vânt. Pentru cei care înaintea noastră au luptat ca votul nostru liber să conteze. Pentru cei care vin după noi. Pentru noi și ai noștri, pentru că ne-am săturat de ei și de ai lor. Nu renunțăm…și nu ne oprim aici!”
Aceste rânduri ar putea aparține oricărui cetățean român care, pe 2 și 16 noiembrie, a oferit țării și lumii întregi expresia reală a atașamentului pentru democrație. Mulți dintre voi, dragi prieteni, ați fost în acele zile în primele linii ale luptei pentru recâștigarea speranței. Uniți peste frontiere de aceleași idealuri, v-ați ridicat pentru un viitor mai bun și mai drept, dincolo de orice interese partinice. Vă mulțumim pentru exemplul vostru de curaj, de demnitate și de civism!
Dacă după toate acestea cineva mai are îndoieli, vă promitem că până la finalul acestei seri vă veți convinge că România are viitor. În primul rând, pentru că cei care vor urca pe această scenă ar face cinste oricărei țări. Nicio diplomă nu poate fi suficientă și niciun discurs nu poate cuprinde întreaga măsură a muncii, pasiunii și caracterului lor. Iar vestea cea mai bună pentru noi toți este că celor pe care îi recunoaștem astăzi li se adaugă mii de tineri români care excelează în slujba cunoașterii în întreaga lume.
Dacă vorbim de oameni remarcabili, se cuvine să-i amintim și pe voluntarii Ligii noastre. La cei șase ani pe care îi aniversăm astăzi, lăsăm rezultatele să vorbească. Liga a sprijinit în decursul timpului zeci de mii de tineri români. Pentru unii dintre aceștia, LSRS a reprezentat șansa unei educații mai bune peste hotare; pentru alții, a însemnat întoarcerea spre România, sau chiar înRomânia. Pentru toți, Liga este astăzi o casă departe de casă. Tot datorită vouă, dragi voluntari și membri, Liga a fost și va rămâne mereu o organizație apolitică, echidistantă și credibilă.
Câtă muncă, atâta caracter; câtă dragoste, atâta pasiune; cât sacrificiu, atâta modestie. Dragii mei, știu că nu doriți nici laude și nici lauri, dar dați-mi voie, ca președinte de onoare, să mă înclin cu apreciere și recunoștință în fața voastră, și să vă mulțumesc, din suflet, pentru tot. Cinste vouă!
O spunem răspicat încă de la lansarea Ligii noastre: toți acești tineri reprezintă oresursă strategică pentru viitorul țării! Prin reorientarea lor spre casă, România ar avea numai de câștigat: profesionalism, inovație, capital social și financiar, și mentalitate formată în sisteme competitive bazate pe meritocrație.
Acum doi ani, am lansat de pe această scenă SMART Diaspora, o propunere de strategie națională pentru atragerea în România a tinerilor de perspectivă. Domnule Președinte, doamnelor și domnilor miniștri, doamnelor și domnilor parlamentari, suntem onorați să vă punem din nou la dispoziție acest document la cheie. Veți regăsi propuneri fundamentate pe date, cu instituţii responsabile, cu estimări de buget, cu soluții concrete și bune practici din strategiile de brain regain ale altor state. Facem astăzi un apel pentru adoptarea neîntârziată a SMART Diaspora ca proiect de interes național.
Ar fi un prim pas, vital, înspre abordarea celei mai importante provocări pentru România de azi: oameni potriviți la locul potrivit. Cu câteva excepții notabile, ne lipsesc la toate nivelurile lideri autentici, care pot genera o schimbare profundă, atât de dorită și atât de necesară.
Începuturile de an sunt prilej pentru reflecție, dar și pentru noi angajamente. Reamintim îndemnul lui Mihai Eminescu: „Dacă o generație poate avea un merit, e acela de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în înlănțuirea timpurilor”. Iar timpurile de astăzi ne cheamă spre acțiune – aici și acum – pentru că timpurile nu au răbdare și nici milă de cei pasivi, resemnați sau temători.
România ori va face un salt istoric și se va afirma în fața lumii întregi ca democrație consolidată și economie competitivă, ori va continua să se zbată în corupție, sărăcie și blazare. Deznodământul depinde de fiecare dintre noi, dar ezitările sunt nepermise într-un context geopolitic mai periculos și mai imprevizibil ca oricând.
Poate că cea mai mare împlinire a Ligii noastre este coagularea unei comunități de tineri cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu țara lor. O parte dintre noi am revenit deja acasă, sau o vom face în următorul an, hotărâți să ne implicăm și să luptăm pentru schimbarea profundă a României. Din aceeași dorință s-a născut în 2011 proiectul CAESAR – Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români. Astăzi, CAESAR este o Fundație de sine stătătoare, dezvoltată pe trei direcții:
Comunitate – pentru că reunim peste 1.500 de experți de înalt profesionalism din țară și din străinătate.
Laborator de idei – pentru că suntem conștienți că saltul României necesită transferul accelerat de cunoștințe și inovații globale, adaptate societății noastre.
Și Platformă de Acțiune Civică a Tinerilor – pentru că ideile bune trebuie dublate de fapte la nivel local, regional și național. Ne place sau nu, schimbarea se generează și se desăvârșește în arenă. Iar schimbarea autentică de sistem, atât de așteptată în țară și în diaspora, poate veni mai ales din afara sistemului.
Cluburile noastre de acțiune civică vor avea această misiune în întreaga țară: (i) de a contribui activ la dezvoltarea comunităților lor și (ii) de a mobiliza energiile necesare pentru ca vocea noastră să fie auzită.
În acest context, vă prezentăm în premieră proiectul major CAESAR pentru 2015 – inițiativa legislativă cetățenească, prevăzută prin articolul 74 din Constituția României. Prima noastră țintă este votul electronic și prin corespondență, accesibil tuturor cetățenilor României cu drept de vot. Dacă următoarele două luni nu vor aduce un progres real în această direcție, vom prezenta Parlamentului, în cel mai scurt timp, 100.000 de semnături de susținere a unui astfel de proiect, în condițiile legii. Vom utiliza acest mecanism constituțional și în cazul altor reforme structurale, de care România are atâta nevoie.
Dragi prieteni,
Se vorbește mult și se așteaptă și mai mult un nou proiect de țară. Ei bine, proiectul de țară al generației noastre ar trebui să fie însăși țara: România democratică, România dezvoltată, România demnă. România în 3D este România pe care ne-o dorim, România pe care putem să o construim, România pe care o merită oamenii minunați ai acestei țări. România în care să ne fie drag să rămânem. Pentru că numai România e „acasă”. Acesta este pactul nostru pentru viitor: proiectul de țară România.
Astăzi, aici, dăm glas acestui vis – cel mai frumos pe care îl avem. Suntem perfect conștienți că împlinirea lui nu va fi nicio clipă simplă, dar viitorul aparține celor curajoși și perseverenți. Împreună, mergem înainte!
La mulți ani, LSRS! La mulți ani, tineri români de toate vârstele! Vă mulțumim că sunteți motive de speranță pentru România de mâine! Declar deschisă cea de-a șasea ediție a Galei Studenților Români din Străinătate!