Pilda fochistului de la stat care va câștiga cât IT-istul de la privat sau cum fanteziile populiste ale PSD aruncă în aer piața muncii
Recent, anunțul Ministrului Muncii conform căruia salariile de la stat de până în 4000 lei se vor dubla, iar cele peste acest prag vor creşte cu 40% a produs rumoare în mediul economic din România. Măsura Guvernului ar provoca anomalii pe piața muncii şi ar destabiliza-o serios.
De exemplu, un paznic, un fochist sau o spălătoreasă angajată la stat ar câștiga cât un specialist IT în mediul privat. Ulterior, Lia Olguța Vasilescu a revenit asupra declarației, susținând că doar salariile mici se vor dubla, până în 2021.
Este un exemplu relevant pentru modul în care cabinetul Grindeanu găsește de cuviință să guverneze această ţara. Pe formă: promisiuni fără acoperire, răzgândiri şi invocarea aproape obsesivă a programului de guvernare. Pe fond, politica economică vizează în mod evident o creștere bruscă a pensiilor şi salariilor care i-a determinat pe majoritatea specialiștilor să-şi pună semne de întrebare cu privirea la sustenabilitatea acestor măsuri.
Or, sustenabilitatea este tocmai factorul cel mai îngrijorător pentru mediul economic românesc. Fiecare astfel de măsură înseamnă presiune în plus pe antreprenori şi pe cei care muncesc şi plătesc taxe. Vreo 5 milioane de oameni, grosso modo. Ei sunt cei care vor achita nota de plată tot mai încărcată de „bunăvoința” Guvernului Grindeanu. La o populație de 19 milioane de locuitori, cifra este îngrijorător de mică. Pentru orice guvernare responsabilă, preocuparea principală ar trebui să fie dezvoltarea strategică a acestei baze de contribuabili: mai multe locuri de muncă, creșterea gradului de ocupare şi productivitate individuală crescută.
Din păcate, ne situăm în continuare la polul opus. Un Guvern preocupat doar de redistribuirea veniturilor şi o forță de muncă tot mai redusă şi tot mai puțin specializată. Oare nu-i predictibil deznodământul? Oare nu se repetă istoria (sau nici măcar nu rimează)? Comisia Europeană a avertizat deja că una dintre cele mai serioase probleme ale țării noastre este scăderea populației active. Din 2007, această a scăzut cu 6%, a treia cea mai mare scădere din Uniunea Europeană. Avem o populație tot mai îmbătrânită, iar până în 2020, procentul celor apți de muncă, categoria între 20 şi 64 de ani, va scădea cu 4%, în timp ce numărul persoanelor vârstnice va fi crescut cu 13% până în 2060.
Comisia Europeană atenționează de asemenea că migrarea populației tinere înseamnă riscuri de pierdere a unor importante resurse umane calificate, ceea ce afectează productivitatea şi are un impact negativ asupra creșterii economice.
Degeaba există o strategie completă de brain regain, la cheie, propusă încă din ianuarie 2013 de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), pe baza unor bune practici internaționale. Cui îi pasă cu adevărat de acest subiect? Mai mult, recent, Academia Română a propus o abordare bazată pe sancționarea celor care pleacă din țară, în loc să-i motiveze pe cei plecați să revină acasă. We need carrots, not sticks, ar spune americanii. Adică stimulente, nu pedepse.
O altă avertizare a CE se referă la un important potențial de forță de muncă nevalorificat, ţara noastră având una dintre cele mai mari ponderi de populație inactivă, în special în rândul populației rurale, al romilor şi al femeilor, categorii a căror integrare pe piața muncii reprezintă încă o problemă majoră. Studiile Băncii Mondiale arată că România ar putea beneficia de o creștere a veniturilor fiscale anuale între 200 și 675 de milioane de euro, dacă am fi capabili să integrăm cu adevărat în economia țării comunitatea romă.
În ceea ce privește productivitatea muncii, asistăm la o deprofesionalizare tot mai mare. Potrivit unui studiu recent, observăm o tendință îngrijorătoare de specializare în domenii necompetitive şi care generează valoare adăugată scăzută, iar forța de muncă este ieftină si necalificată.
Astfel, diferența dintre ponderea de angajați cu studii superioare şi cei cu studii medii s-a redus de la 7,66 % în 2015 la 3,88% în 2016. Domeniile în care regăsim cele mai mari creșteri ale gradului de ocupare includ: muncitori necalificați în industria extractivă, construcții, transporturi şi industria prelucrătoare, lucrători în domeniul vânzărilor şi conducători de vehicule și operatori la instalații şi utilaje mobile. În schimb, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în rândul profesiilor cu grad înalt de calificare, precum specialişti în domeniul științei şi ingineriei, specialişti în domeniul sănătății şi conducători în domeniul administrativ şi comercial. Consecințele de ordin economic ale acestor evoluții (sau mai degrabă involuții) înseamnă venituri scăzute, așadar contribuții insuficiente la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, dar şi scăderea calității vieții pentru persoanelor vârstnice, a căror pondere am arătat deja că va fi tot mai mare.
Realitatea în care trăim şi pe care Guvernul o ignoră cu desăvârșire arată astfel: forța de muncă din România este tot mai puțin calificată şi tot mai puțină în general. Nu avem o viziune despre cum vrem să arate economia României şi nici soluții pentru creșterea locurilor de muncă şi a productivității. Nu avem o viziune despre sprijinirea centrelor urbane care duc greul economiei românești, nici despre creșterea conectivității între urban și rural. Avem în schimb promisiuni de dublare a salariilor din mediul public, promisiuni garantate de programul de guvernare. Iar în această realitate tristă, ele rămân mai degrabă fantezii periculoase.
Am intrat deja, foarte probabil, într-o spirală a distrugerii economiei românești, din care ne vom reveni cu mare greutate. Promisiunile populiste înseamnă venituri mai mici și cheltuieli mai mari, generând presiuni asupra bugetului și obligând guvernul să jupoaie tot mai mult mediul privat autohton. Din tigrul Europei putem ajunge bășica dezumflată a politicienilor noștri de toate zilele. Iar recenta adoptare a OUG 9/2017 în Senat, probabil confirmată și în Camera Deputaților în scurt timp, este doar o nouă dovadă de gravă iresponsabilitate și/sau incompetență, invitând primarii să-și facă de cap chiar dacă au sau nu au acoperire în bugetul local.
Vom trăi cum am votat. Sau poate ne-am deșteptat și nu-i mai lăsăm să ne aducă pe marginea prăpastiei. Cu o opoziție adesea prea tăcută, singura speranță rămâne rezistența civică.
A contribuit Alin Iliescu.
Sursă foto: Republica