Nu o dată, România a avut noroc de-a lungul istoriei sale zbuciumate. Uităm prea repede unele lucruri, dar cronicarii vor consemna că între 2017 și 2019 ne-au șuierat multe gloanțe pe la ureche. Românii de acasă și din diaspora au rezistat, au luptat și au votat, dând țării șansa unei schimbări în bine. Acum mai mult ca oricând, paradoxal, corona-criza globală poate deveni oportunitatea pe care o așteptăm de trei decenii. E timpul să ridicăm din nou România, mai sus decât a fost vreodată.
Am cuprins în această carte gânduri mai vechi și mai noi. Am legat pe hârtie bucăți din sufletul meu, având conștiința împăcată că nu am nedreptățit pe nimeni și, de câte ori am avut ocazia, am prezentat soluțiile de care avem nevoie, nu doar problemele de care ne-am săturat cu toții.
La 30 de ani de la Revoluția Română, avem nevoie de șapte revoluții intelectuale și de un Plan pentru România. Pornim așadar de la un vis: revoluția întoarcerii acasă a milioanelor de români alungați peste hotare de impostură, hoție și nepăsare. Împreună cu cei rămași în țară să reziste pe frontul românesc, ei sunt cea mai importantă resursă pentru schimbarea în bine a României. Fapt demonstrat pe 10 august 2018 cu #idasporaacasă, dar și la alegerile din 2014 și 2019 cu #diasporavotează. Împreună aprindem lumina.
Continuăm cu revoluția liderilor autentici: oameni competenți, de caracter, luptători pentru o cauză mai mare decât ei înșiși – binele semenilor lor. Însă de unde să apară acești lideri dacă nu din rândul cetățenilor implicați? Și unde să fie mai mare nevoie de ei dacă nu în arena publică, singurul loc – mocirlos, deocamdată, e drept – de unde se schimbă în profunzime o țară? Și cum să se schimbe de la sine dacă nu suntem dispuși să ne suflecăm mânecile și acceptăm să fim conduși de cei care vor să ne țină prizonieri în sărăcie și dezbinare?
Revoluția liderilor face pereche cu revoluția cetățenilor, care înseamnă deșteptarea din somnul cel de moarte, eliberarea din lanțurile resemnării și asumarea răspunderii și a luptei pentru un viitor mai bun. Înseamnă și să învățăm să iubim politica, dacă iubim cu adevărat România.
Urmează apoi trei revoluții pentru schimbarea la față a României: revoluția democrației, pentru desăvârșirea idealurilor pentru care eroii noștri au plătit cu sângele lor în decembrie 1989; revoluția deschiderii, pentru că locul României este în NATO și în Uniunea Europeană pentru un viitor sigur și prosper; și revoluția dezvoltării, pentru că știm ce avem de făcut pentru a crește economia, de la urbanizare la regionalizare și investiții.
În fine, cea de-a șaptea revoluție este și cea mai grea de purtat: revoluția speranțelor noastre. Fără reaprinderea lor, nimic nu este însă posibil. Iar pentru asta avem nevoie, întâi de toate, să admitem că ne-am lăsat de prea multe ori răpuși de fatalism, resemnare și cinism. Le-am dat astfel câștig de cauză celor care și-au bătut joc de speranțele noastre și le-au transformat în deziluzii. Însă în ultimă instanță speranța este o alegere obligatorie pentru toți cei care conștientizează răspunderea pe care o poartă pentru a le da șansa copiilor noștri să rămână și să-și împlinească visurile aici, acasă, în țara lor.
Peste aceste șapte revoluții, pe care trebuie să le ducem până la capăt, putem pune temelia unui nou Plan pentru România. În fapt, o nouă paradigmă de creștere, bazată pe patru piloni esențiali: România inovatoare, România conectată, România verde și România sigură. Fiecare pilon include mai multe direcții strategice de acțiune, modele de bune practici și soluții concrete pentru România, totul pe baza unei set de fundamente teoretice privitoare la rețeta creșterii economice.
Aspirația mea nu a fost să cuprind între aceste pagini totul despre cum facem România bine. Nici nu ar fi posibil. Briliantul general George Patton, artizanul marilor victorii americane din Al Doilea Război Mondial, avea o vorbă: „Mai bine un plan bun, executat cu sfințenie acum, decât un plan perfect săptămâna viitoare”. Întocmai ca pe front, în vremurile pe care avem șansa să le trăim, timpul nu mai are răbdare, iar evenimentele se succed cu rapiditate. Planul pentru România nu se va putea face de azi pe mâine, și poate că nici de pe o generație de alta. Dar poate fi început și completat pe parcurs.
Citiți această carte cu mintea deschisă. Rezistați tentației de a gândi că aceste lucruri nu vor fi vreodată posibile în România. Vă asigur că sunt și că le vom înfăptui împreună, iar visul va deveni realitate: o țară din care nimeni să nu mai plece și în care toți cei plecați să se întoarcă acasă.
Referințe
„Sebastian Burduja este un vizionar și un lider autentic al cărui standard moral este de neegalat. Dintre toți studenții pe care i-am avut vreme de 16 ani la Harvard, Sebastian se află în top, fiind cel despre care aș paria că va ajunge lider mondial. Este un dar pentru România și poporul ei.“
Steve Jarding
„În acest moment de creștere a frustrării și dezamăgirii față de democrație la nivel global, primim un mesaj important de speranță și angajament democratic de la unul dintre cei mai promițători tineri gânditori și practicieni ai politicii din Europa postcomunistă. Sebastian Burduja ne arată că cea mai bună cale pentru succesul național al României stă în democrația liberală inovativă, antreprenorială, responsabilă, mai adânc integrată în Europa și în lume.“
