Remediu la coronavirusarea României: ca să trecem prin această criză, avem nevoie de un cocktail de responsabilitate, solidaritate și creativitate
Sunt zile complicate și nopți neliniștite. Și sunt sigur că asta e valabil pentru mulți români, care se tem de ceea ce este și mai ales de ceea ce va urma. Unii exploatează asta: pentru voturi, like-uri, sau audiență. Mă obsedează însă câteva cuvinte, rostite solemn de la cea mai înaltă tribună a lumii acum aproape 90 de ani: „Singurul lucru de care trebuie sa ne fie frică este însăși frica” (The only thing we have to fear is fear itself).
Pe 4 martie 1933, Franklin D. Roosevelt (FDR) prelua mandatul de președinte al SUA într-un moment foarte greu al țării și al întregii lumi. FDR a condus țara prin marea criză economică și Al Doilea Război Mondial, dar discursul său de inaugurare a fost definitoriu pentru tot ce a urmat și a rămas în memoria colectivă: un lider puternic și curajos, care a dat speranță Americii și lumii libere atunci când acestea aveau cea mai mare nevoie de asta.
Astăzi sigura certitudine a devenit faptul că trăim într-o lume plină de incertitudini. Paradigma în care suntem astăzi nu mai seamănă cu cea de ieri. Iar cea de mâine va fi complet diferită. Multe informații, multe necunoscute, multe situații cu care nimeni, nicăieri în lume, nu s-a confruntat până acum. Aceasta este realitatea, în fața căreia avem doua variante: lăsăm frica să ne paralizeze sau o transformăm în responsabilitate, solidaritate și creativitate.
Responsabilitate
China a reușit să stopeze extinderea coronavirusului prin măsuri care, să fim sinceri, nu se pot lua cu ușurință într-o societate modernă, europeană. De aceea devine imperios necesară conștientizarea faptului că fiecare dintre noi putem face mai mult pentru noi și pentru cei din jur decât poate face statul. La asta se reduce, până la urmă, puterea unei țări. Nu la granițe, nu la pământ, nu la păduri. Ci la oameni. Ce putem face noi pentru semenii noștri? Totul.
Lucrurile banale, pe care le facem intuitiv încă din primii ani de viață, capătă noi sensuri. Până ieri, ne spălam pe mâini din inerție, cu gândul în cu totul altă parte. De astăzi, trebuie să învățăm să numărăm secundele – minim 20. Soția mea americancă îmi spune că încă din școala generală copiii din State sunt învățați că trebuie să se spele pe mâini cât timp le-ar lua să cânte „Happy birthday” – de două ori.
Suntem obișnuiți cu un anumit gen de interacțiune în societate. Toate gesturile de salut, de strângere de mână, de îmbrățișare, de sărut pe obraz devin periculoase. „Social distancing”, spun mulți, este singurul mod prin care putem opri coronavirusul. Realitatea este că nu suntem singuri și nu suntem responsabili doar de siguranța noastră, ci și a celor din jur.
Mi-e greu să înțeleg nivelul de inconștiență al celor care ascund adevărul privind țările în care au călătorit sau ignoră regulile de auto-izolare. Oameni buni, nu ar trebui să existe atât de mult egoism, mai ales în astfel de situații. Nu există nuanțe, nu există semne de întrebare. Nimeni nu trebuie să-și imagineze măcar o singură clipă că „mie nu are cum să mi se întâmple”. E timpul să luăm aceste riscuri în serios, nu să ne resemnăm cu expresii neaoșe de tipul „de ceva tot trebuie să moară omul”.
Să fie clar: nu avem de-a face cu o boală rară, ci cu un virus foarte agresiv, cu o rată de contagiune incredibil de mare. Ieri și astăzi am primit e-mailuri de la ambele universități pe care le-am absolvit în SUA: Stanford suspendă începutul noului trimestru, Harvard trece integral la cursuri de la distanță, pentru moment. Ambele măsuri sunt fără precedent în istoria de secole a celor două instituții, care au și câteva dintre cele mai bune laboratoare din lume. Nu e de joacă.
Solidaritate
Cu siguranță există explicații psihologice pentru reacțiile extreme ale unor oameni legate de cetățeni originari din țările afectate grav de epidemie sau chiar de românii care se întorc acasă din diaspora. Citim, zilnic, știri despre oameni agresați pe străzi sau în aeroporturi doar pentru că arată într-un fel. Am asistat, în ultimele ore, la reacții virulente în social media la adresa românilor din Italia care vin acasă.
Din nou, e firesc să existe temeri. Dar cum să nu primim românii acasă? Cine își imaginează că le-am putea închide granițele tocmai lor, celor care au fost alungați din țară de sărăcie și subdezvoltare? Locul lor e aici – atât timp respectă toate prevederile de autoizolare sau carantină (unde este cazul), lucrurile nu vor scăpa de sub control. Iar cazurile de oameni care se împotrivesc auto-izolării sau testării sunt totuși punctuale – le numărăm pe degetele de la o mână, chiar dacă se mediatizează mult mai intens decât este cazul. La fel de adevărat este că orice încălcări ale legii trebuie pedepsite exemplar.
Iar acest exemplu mă duce cu gândul la un alt paradox al acestei crize: măsurile care se iau vor da apă la moară, fără doar și poate, celor care cer să ne întoarcem în bezna izolaționismului. Nu e prima criză prin care trece omenirea, dar ar fi bine să învățăm din greșelile trecutului. Soluțiile nu trebuie căutate nici în lideri mesianici, nici în populism, extremism sau închidere. Coronavirusul e o problemă globală – la fel ca terorismul și schimbările climatice. Iar problemele globale necesită soluții globale, într-un cadru internațional deschis și într-o Europă solidară.
Chiar dacă fizic ne-am închide granițele, în realitate suntem mai conectați ca oricând cu cei care trec prin aceleași provocări. Nu suntem singuri, nu putem să fim singuri. Avem șansa să fim parte din familia europeană, iar Europa însăși are șansa să demonstreze că știe să facă față unei asemenea provocări.
Creativitate
Am început acest articol spunând că lumea se schimbă. Și e valabil pentru universul nostru mic, individual, în care trebuie să reînvățăm gesturile de bază, dar și pentru întreaga lume. Orice criză este o oportunitate. Privind dincolo de ziua de mâine, România trebuie să-și pună problema: ce putem face pentru a fi în prima linie a economiilor care se adaptează și prosperă în această nouă realitate globală? Pentru asta e nevoie de curaj și de creativitate.
De pildă, multe dintre schimbările pe care omenirea le va experimenta vor avea un numitor comun – digitalizarea. România are deja o resursă umană extrem de valoroasă. Avem aici unele dintre cele mai bune minți în IT din toată lumea. Avem oameni care știu deja cum vor arăta turismul, serviciile, educația sau medicina în noua eră post-criză. Trebuie doar să îi punem la aceeași masă și să le dăm instrumentele prin care să desenăm împreună viitorul. Indiferent că acesta înseamnă școală digitală, livrare prin drone, transport în comun fără șofer, biometrie, inteligență artificială utilizată la scară largă sau orice altceva, România poate să deschidă drumuri și să devină un exemplu de adaptare rapidă.
Totodată, va fi nevoie să regândim dintr-o nouă perspectivă a securității naționale nevoia de a susține investiții autohtone strategice. Acest lucru se poate face și pe termen scurt, încurajând companiile din România să-și adapteze producția la nevoile imediate – spre exemplu, fabricile de textile ar putea produce măști și combinezoane, la un nivel acceptabil. Din cei care caută ne putem astfel transforma în cei care oferă soluții și pentru alte piețe.
De când am început să scriu aceste rânduri și până le-am încheiat, numărul cazurilor de coronavirus în România a crescut cu încă 13. Peste ani, când anul 2020 va fi consemnat drept cel în care omenirea s-a transformat pentru totdeauna, va conta doar de care parte a istoriei am fost: cea care s-a lăsat paralizată de frică sau cea care s-a reinventat.