27.9.2017 16:11

România lui Liviu, Sevil şi Rovana sau România lui Călin, Elif şi Cornel?

sevilrovanaliviuÎn anul 2017, într-o ţară din Uniunea Europeană, doi miniştri intervin pentru a trece o insulă din proprietatea statului în mâinile jupânului lor politic. Un tun. Un fleac, ne-au ciuruit. De 27 de ani.

În anul 2017, într-o ţară din Uniunea Europeană, două studente reuşesc să inventeze un îngrăşământ natural, folosind doar resturi organice. Produsul a fost premiat deja la o competiţie internaţională şi ar putea reprezenta o transformare importantă a agriculturii ecologice.

Probabil aţi recunoscut protagoniştii din prima situaţie descrisă. Se întâmplă în România şi reprezintă o ştire la care privim din nou cu dezgust, dar nu cu uimire. Din păcate, am ajuns să nu ne mai mirăm că un nou jaf de proporţii are loc în România, instrumentat chiar de „liderii” săi. Acesta este România lui Liviu, a lui Sevil şi a Rovanei. România în care domeniul public e domeniul baronilor. România imposturii. România oamenilor mici, aşa cum scriam pe Adevărul recent.

Probabil că nu la fel de multă lume ştie însă cine sunt eroinele din cea de-a doua poveste. Ele se numesc Elif Memet şi Alexandra Carapcea şi sunt studente la facultăţi de prestigiu din străinătate: Alexandra învaţă în Marea Britanie, iar Elif la Universitatea Columbia din SUA.

Pe Elif am cunoscut-o când a acceptat invitaţia de a face parte din Fundaţia CAESAR, primind şi premiul pentru lideri în devenire. La doar 20 de ani, Elif este unul dintre liderii autentici cu care România chiar se poate mândri. A fost singura elevă de liceu desemnată ca reprezentant al Harvard World Model United Nations (WorldMUN 2014). La nici 18 ani, a devenit cel mai tȃnăr ambasador Bloomberg din lume. Totodată, eseul său pe tema eradicării sărăciei globale s-a clasat pe locul 13 la nivel mondial, fiind primul din Europa. A fost invitată la Casa Albă pentru a-l prezenta şi premiată de însuşi Barack Obama. De asemenea, Elif a obţinut titlul de „Science Research Fellow“ la Columbia University în New York şi a fost selectată încă din anul I de facultate pentru colaborarea cu profesorul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, în condiţiile în care acesta coordonează doar lucrări de masterat şi doctorat.

Probabil că nu sunt mulţi care au auzit de Călin Brandabur. Inginer român, el a trecut de la realizarea de mici avioane în SUA la construirea de imprimante 3D fabricate în România. Anul acesta, a lansat primul bioprinter din Europa de Est. Un produs 100% românesc. Totodată, a pus bazele unui proiect unic in lume: printare 3D cu material biologic al pilonilor pancreatici. Acest pas poate însemna începutul unei ere noi în care printarea 3D de organe sa devină posibilă şi accesibilă.

Nici numele Cornel Amariei nu este unul prea cunoscut în România, deşi Forbes USA spune despre el că este unul dintre cei mai influenţi 300 de tineri din Europa. De asemenea, Real Leaders l-au nominalizat ca fiind unul dintre cei 100 de tineri vizionari care ar putea contura un viitor mai bun pentru omenire. La doar 16 ani, a fost angajat ca inginer de cercetare şi dezvoltare la compania de securitate tehnică MB Technology LTD, unde a făcut parte din echipa care a dezvoltat singurul scanner avion din lume, Roboscan Aeria. Din timpul facultăţii, Cornel a fondat .lumen, compania care a dezvoltat primii ochelari pentru orbi din lume, care ajută nevăzătorii să-şi recapete „conştiinţa” spaţială. Are doar 22 de ani, dar Cornel coordonează grupul de inovare de la Continental Automotive din Timişoara, recunoscut la nivel mondial, pentru cele peste 30 de brevete solicitate şi mai mult de 10 proiecte de inovare dezvoltate.

Aceasta este România lui Elif, Călin sau  Cornel. Ei sunt doar 3 dintre cei 10 câştigători ai JCI Outstanding Young Persons, care premiază tinerii care excelează în domeniile lor de activitate şi care creează schimbări pozitive în comunitate. Am onoarea de a mă regăsi pe această listă şi-mi va face o mare plăcere de a mă revedea cu unii dintre ei sau de a-i întâlni pentru prima oară pe alţii, cu toţii tineri cu adevărat remarcabili, ale căror realizări pot schimba nu doar România, ci întreaga lume.

Nu pot însă să nu mă întreb cât se va vorbi în România despre performanţele lor. De regulă, la noi, astfel de ştiri prind rubrica „şi altele”, după greşelile de exprimare ale unor jupâni politici sau dosarele altora. Suntem parcă blestemaţi nu doar să fim conduşi de impostori, ci şi să vorbim aproape doar despre ei şi despre inepţiile lor, vehiculate fără nicio jenă în spaţiul public. Mai mult, ne ducem după fentele lor, cu tot felul de subiecte create artificial, în loc să ne concentrăm atenţia şi eforturile pe lucrurile vitale de care dezvoltarea României depinde: educaţie, sănătate, infrastructură, mediu privat, locul nostru în NATO şi UE. Ţara asta nu face bine şi asta ar trebui să fie evident pentru toţi românii, chiar şi pentru cei care primesc doi leuţi în plus la salariu sau la pensie. Oameni buni, oare cât de bine face ţara aflată pe locul doi în lume la rata emigraţiei (după Siria, aflată în plin război civil)? Oare cât de bine face ţara în care visul oamenilor tineri, cei care ar trebui să fie în prima linie a creşterii economice, este să plece peste graniţă? Oare cât de bine face ţara care în 27 de ani a pierdut milioane de cetăţeni?

Dacă mai aveţi dubii, mergeţi câteva ore pe zi la Aeroportul Otopeni. Acolo vi se va rupe inima şi veţi observa rezultatele „muncii patriotice” a celor care ne-au condus şi ne conduc. Găşti de hoţi şi de nepricepuţi, din cauza cărora noi şi ai noştri trebuie să ne facem un rost în altă parte. Aici nu e de noi. Aici ei vor să rămână doar ei şi ai lor… dar pe cine vor mai păcăli atunci când vom fi plecat cu toţii? Cine rămâne să stingă lumina?

Mergând şi mai departe, nu pot să nu mă întreb cum ar arăta România dacă cei precum Elif, Călin sau Cornel sau sutele şi miile de tineri români care fac cinste acestei ţări ar avea putere de decizie în România, şi nu jupânii agramaţi a căror singură preocupare e jaful public. Vă provoc să faceţi exerciţiu şi să vă imaginaţi unde am ajunge ca ţară. Sunt pregătit să dau un pronostic şi nu voi avansa previziuni abstracte legate de performanţe economice sau calitatea vieţii, ci doar o estimare de ordin empiric: sunt convins că uriaşele cozi de la Terminalul Plecări din Otopeni se vor reduce simţitor. Românii de aici ar avea puterea să lupte şi să rămână, iar românii de afară ar începe să revină acasă. 

Liviu, Sevil şi Rovana sunt români, la fel ca Elif, Călin sau Cornel. În definitiv, nu vorbim despre două Românii, pentru că România nu poate fi decât una singură, oricât ar încerca ei să ne dezbine. Vorbim despre două sisteme de valori. Acum, trăim o eră a imposturii, a şpăgii şi a analfabetismului funcţional. În acelaşi timp, excelenţa, meritocraţia şi performanţa sunt hulite, ignorate, sau trecute la rubrica „şi altele”. Depinde de noi înşine să schimbăm asta să impunem alt model. Putem începe prin a vorbi despre cei care merită, cu adevărat, să iasă în faţă.

A contribuit Alin Iliescu