Saltul României: primul pas, un Davos autohton
În plan intern, zbuciumul ultimelor luni este manifestarea firească a unui șir interminabil de deziluzii postdecembriste. Frustrarea colectivă cu privire la „clasa politică” a atins cote maxime. Deși nu există un set unitar de revendicări clare, este evident sentimentul că România poate mai mult și că principala frână în calea dezvoltării economice o reprezintă actualii decidenți politici.
În plan extern, lucrurile n-au fost niciodată atât de complicate în istoria recentă: atentate teroriste, tensiuni militare, o Rusie (re)activată, valuri de refugiați. Se adaugă la toate acestea marile probleme globale rămase nerezolvate, de la sărăcie extremă la schimbări climatice.
În mijlocul celei de-a patra revoluții industriale (industry 4.0), România încă se zbate cu lipsuri de bază: lipsa unei autostrăzi de la Marea Neagră la granița de vest, deși peste 70% din exporturile noastre merg spre Uniunea Europeană, iar Dacia pierde peste 68 de euro pentru fiecare mașină exportată (enorm, la o marjă de profit redusă); lipsa unei infrastructuri educaționale decente, în țara în care o școală se reabilitează cu peste 700.000 de euro de peste șapte ani (mai exact, școala din Fâstâci, jud. Vaslui), iar numai 6% dintre femeile de etnie romă absolvă 12 clase; lipsa fondurilor pentru cei care salvează vieți, în țara în care un medic pleacă la fiecare patru ore; lipsa măsurilor pentru a oferi copiilor șanse egale, în țara în care mai mult de unul din doi copii este expus riscurilor sărăciei (suntem ultimii din UE, la distanță de peste 5% inclusiv față de Bulgaria). Iar lista poate continua. Cert este un lucru: România ori se trezește și acționează de urgență pentru a recupera în salturi distanța față de Vest, ori nu o va mai recupera niciodată, într-o competiție globală care nu iartă.
Ce ne rămâne de făcut? Evident, condiția necesară dar nu suficientă este înlocuirea actualei clase politice, încă din 2016 – nu cu un singur salvator providențial, ci cu un grup de lideri autentici (competenți, integri și dornici să lupte pentru comunitate). În paralel, trebuie definit un program național integrat de dezvoltare, cu câteva priorități clare pe verticală (în cadrul fiecărui sector) și pe orizontală (între sectoare).
Pe aceste baze, noul guvern care își va asuma mandatul la final de 2016 trebuie să stabilească apoi 3-5 priorități naționale pentru un mandat, cu măsuri clare, bugete aferente și indicatori de progres SMART (specifici, măsurabili, abordabili, relevanți și încadrați în timp). În acest punct al evoluției României, aș propune patru sectoare strategice pentru perioada 2016-2020: educație, sănătate, infrastructură și administrație. De ce nu ne-am propune să atingem până în 2020 media europeană a indicatorilor de bază aferenți acestor domenii? Acest tablou de bord ar fi prezentat public periodic, iar cetățenii ar putea monitoriza mult mai ușor progresul celor aleși să îi reprezinte, raportându-se la un număr de obiective și ținte clar asumate.
Odată stabilit ce ne propunem să facem, trebuie decis cum facem. Soluțiile există și sunt demonstrate la nivel internațional. E timpul să le aducem acasă prin experți străini de top care înțeleg contextul românesc și/sau, chiar mai bine, prin românii care au performat la nivel înalt în companii și universități globale. Mai mult, există exemple de excelență chiar la noi acasă, de la Alba Iulia la Moinești. Toate aceste cunoștințe trebuie coagulate, filtrate și exprimate într-un program pragmatic de dezvoltare, fără excese ideologice, dar cu obsesia identificării celor mai bune soluții care funcționează în interesul cetățenilor. Altfel spus, un program care poate fi asumat prin consens național. Un pas în acest sens este Forumul CAESAR „România în 3D”. Păstrând proporțiile, evenimentul ar putea fi un Davos autohton (o idee pe care mi-a împărtășit-o acum ani de zile Petre Munteanu, coordonatorul Rețelei România 2.0). Sunt așteptați peste 300 de vectori de influență, grupați în 12 grupuri de expertiză (GE): administrație publică; antreprenoriat și tehnologia informației; cultură; dezvoltare urbană și regională; economie și finanțe; educație, tineret și sport; energie și mediu; justiție și afaceri interne; lucrări publice și transporturi; muncă, protecție socială și incluziune; relații internaționale și securitate națională; și sănătate. Fiecare GE va defini până la 5 soluții inovatoare, puse ulterior în dezbatere publică în cadrul Programului „România în 3D”.
Forumul CAESAR și alte evenimente de acest tip contribuie la reorientarea dezbaterilor publice spre teme de substanță, într-un dialog vital pentru dezvoltarea României. În perspectiva anului 2016, astfel de schimburi de idei trebuie să aibă loc acum, iar soluțiile propuse pot să fie apoi asumate public, în consens, de către cei care vor să ne reprezinte.
România își joacă viitorul în aceste vremuri tulburi. Partea bună este că toată lumea pare a conștientiza miza evoluțiilor imediate. Rămâne de văzut cine se va implica cu adevărat în schimbarea pe care ne-o dorim cu toții.
Articol publicat în revista QMagazine: Saltul României: primul pas, un Davos autohton